Vasile Voiculescu, medicul eminent și poetul martir. 140 de ani de la nașterea unui model de integritate

Vasile Voiculescu a absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (unde a fost coleg cu Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, aka avangardistul Urmuz), a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti timp de doi ani (1902-1903), după care, pragmatic, s-a înscris la Facultatea de Medicină (1903-1910). Atras de psihopatologie şi psihofizică, Voiculescu studiază lucrările unor personalităţi precum Wilhelm Wundt (medic şi filosof german), Pierre Janet (psiholog şi filosof francez) și William James (filosof şi psiholog american). După absolvirea facultății, face apostolat ca medic de țară în sate și cătune risipite în Gorj, Dâmbovița, Ilfov, dar și ca medic militar în campaniile Primului Război Mondial (1913, 1916, 1917).

Fanion al ortodoxismului la „Gândirea”

În 1918, Vasile Voiculescu e numit medic al Domeniilor Coroanei, context în care îl va vindeca de priapism pe regele Carol al II-lea. Nu-și neglijează însă înclinația către scris. „Debutează ca poet clasic, influențat de Alecsandri și Vlahuță, dar sprijinit de Macedonski. Devine, în anii 1920-1930, fanion al ortodoxismului de la revista Gândirea, marcat prin volumul Poeme cu îngeri (1927). Plachetele de versuri ulterioare arată un continuu urcuș calitativ, în maniera unui neo-tradiționalism modern, cu forță narativă și pitoresc dialectal (Destin, Urcus, Intrezariri). Colaborează asiduu la Radio. Creștinismul fervent nu face din el, ca în cazul altora în epocă, un aderent legionar, ci un spirit larg-comprehensiv”, aprecia criticul și istoricul literar Paul Cernat în trena unui portret închinat poetul-medic.

Copodoperă la sertar

„În mod paradoxal - a urmat profesorul Paul Cernat -, mare poet (și mare scriitor) devine abia după instaurarea comunismului stalinist, când, ca autor obscurantist, va fi interzis. Sunt decenii de asceză veritabilă, când bătrânul - văduv de-acum - se dedică meditației și scrisului pentru sertar. Proza mitică și arhetipală scrisă în această perioadă va apărea postum. Tot postum apar și cele 90 de Ultime sonete închipuite ale lui Shakesperare, în traducerea imaginară a lui…, capodoperă poetică incontestabilă. În acești ani își scrie mare parte din cele mai autentice poeme mistice (la Vasile Voiculescu religiosul e, adesea, dublat de un erotism robust)”.

Distopie și suferință (sau invers)

Tot aici: „Proza ca Pescarul Amin, Ultimul Berevoi, Chef la mănăstire, Fata din Java, Lostrița ș.a. sunt piese de excelență, iar Lobocoagularea prefrontală este prima distopie din literatura română (de tip Zamiatin). Notabil e și teatrul autorului, ca și romanul-parabolă Zahei orbul, în care frapează, printre altele, cruzimea evocărilor detenției (și episoade gay, redate abrupt). Suferința și integritatea ultimilor ani, mai ales a celui de după eliberarea din închisoare, face ca, în cazul său, termenul de martir să nu fie deloc exagerat. Pe patul de moarte, rezistând tentativelor de recuperare ale regimului, are chiar fair play-ul să spună despre oficialul Mihai Beniuc: Ăsta e totuși un poet adevărat. Câți au puterea să o recunoască azi? Un om rar și un scriitor a cărui lecție de viață impune, peste timp”.

Grădina dată-n pârg(ă)

Readucerea în actualitate a poetului Vasile Voiculescu impune și o revizitare a versurilor lui, nu? Iată, de pildă, o „mostră” culeasă din volumul „Pîrgă” (1921):

În Grădina Ghetsemani

Isus lupta cu soarta şi nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

Citește pe Antena3.ro

Haos în Coreea de Sud. Președintele a decretat legea marțială. A fost instituită cenzura, oamenii încearcă să intre în Parlament

O mână ne-ndurată, ţinând grozava cupă,
Se cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-ncleştându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate după pradă.

Nuci, stafide și literatură

Într-un emoționant volum de amintiri - „Monica Pillat şi Barbu Cioculescu, Povestind despre atunci”, Ed. Humanitas, 2012 - aveți șansa să descoperiți atmosfera din casa poetului (redată mai jos de vocea copilului Barbu Cioculescu): „Prin anii ’50, către sfârşitul săptămânii, după-amiaza, mergeam de mână cu părinţii mei la doctorul Vasile Voiculescu, unde gazda avea obiceiul să citească invitaţilor săi (Vladimir Streinu şi soţia, Sandu Lăzărescu, doctorul Nini Radian) fie câte un poem cald din ciclul Sonetelor închipuite după Shakespeare, în traducere imaginară, fie o povestire fantastică scrisă de curând. De pe strada noastră, urcam panta străzii Salvator, traversam strada Uranus, mergeam agale pe strada Sirenelor, coboram Dealul Spirii către cartierul Cotroceni, afundându-ne pe trotoarele umbrite de coroanele copacilor bătrâni, până ajungeam pe strada Dr. Staicovici. Suiam scările unei case cu demisol şi parter care, văzută de afară, avea un aspect modest. Doctorul, scund, cu înfăţişare de monah, cu părul lung şi barbă albă, ne întâmpina la uşă, strângându-ne mâinile în degetele lui reci şi nervoase”.

Până la pierderea respiraţiei

În continuare: „Pe toate laturile camerei lui se înălţau până sus rafturi cu volume ale căror coperţi păreau să alcătuiască motivele ornamentale ale unei ţesături vechi în culori ca de covor, variind de la roşu stins la măsliniu şi galben veşted. Lângă patul îngust, rezemată de un vraf de cărţi, pe noptieră, licărea o icoană. Ne aşezam pe fotelurile cenuşii din jurul biroului şi eram poftiţi mai întâi să ronţăim miezuri de nuci cu stafide, aşezate dinainte pe farfurioare, în dreptul fiecăruia. În încăpere era frig în toate anotimpurile, dar senzaţia accentuată de răcoare dispărea treptat, pe măsură ce doctorul Voiculescu ne citea. Atunci, sub vraja vocii lui muzical-scormonitoare, nuanţele ofilite ale mobilei, umbrele şi melancolia emanată de ambianţă se estompau şi odaia se umplea de ardoarea unei imaginaţii care ne răpea fiinţele până la pierderea respiraţiei. Lectura povestirilor Schimnicul, Capul de zimbru şi Pescarul Amin, în răstimpul unor seri de neuitat, mi-a revărsat în poalele minţii o bogăţie pe care nu o puteam compara, la vârsta de 9 ani, decât cu cea din peştera lui Aladin”.

Educație medicală

Vasile Voiculescu a scris și numeroase articole de educaţie sanitară şi asistenţă medicală publicate în revistele: „Lamura” (1919-1928), „Albina” (1922-1925), „Vatra” (1929-1930), „România administrative” (1927-1936) şi „Farul căminului” (1933-1938). De asemenea, singur sau în colaborare a întocmit lucrări, între care: „Boala cea nouă: poliomelita acută sau paralizia copiilor” (1927), „Sifilisul - îndreptar şi pentru cei bolnavi şi pentru cei sănătoşi” (1930), „Sifilisul” (1930), „Tuberculoza (Oftica)” (1930); „Cunoaşterea social-medicală a mediului” (1933), „Educaţia igienică a săteanului şi muncitorului” (1933), „Călăuza farmaciei căminului cu leacuri de întâiul ajutor pentru conducătorii căminelor culturale” (1934); „Igiena satelor” (1934).

Distincții

Opera lui Vasile Voiculescu a fost recompensată cu Premiul Academiei Române pentru volumul „Din ţara zimbrului şi alte poezii” (1918), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru volumul „Poeme cu Îngeri” (1927), Premiul Naţional pentru poezie (1941). A fost decorat cu „Meritul cultural pentru litere şi opere literare” în grad de cavaler (1940).

La Jilava şi Aiud

Vasile Voiculescu a fost arestat în august 1948 şi condamnat la cinci ani închisoare. A fost deţinut la Jilava şi Aiud, până la 2 mai 1962, când a fost pus în libertate, datorită stării de sănătate precare. La mai puţin de un an, s-a stins din viaţă.

140 de ani s-au împlinit în 27 noiembrie 2024 de la nașterea scriitorului Vasile Voiculescu.

„Creștinismul fervent nu face din Vasile Voiculescu, ca în cazul altora în epocă, un aderent legionar, ci un spirit larg-comprehensiv”, Paul Cernat, istoric literar

„În mod paradoxal, mare poet (și mare scriitor) devine abia după instaurarea comunismului stalinist, când, ca autor «obscurantist», va fi interzis”, Paul Cernat

Vasile Voiculescu a fost ales, la 21 aprilie 1993, post-mortem, membru al Academiei Române.

„Proza ca Pescarul Amin, Ultimul Berevoi, Chef la mănăstire, Fata din Java, Lostrița ș.a. sunt piese de excelență, iar Lobocoagularea prefrontală este prima distopie din literatura română”, Paul Cernat

››› Vezi galeria foto ‹‹‹