x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Weekend cultural - Recomandări de neratat

Weekend cultural - Recomandări de neratat

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Oct 2024   •   00:20
Weekend cultural - Recomandări de neratat

Și la finalul acestei săptămâni au loc numeroase evenimente culturale. Festivaluri, concerte, expoziții și proiecții de filme în premieră.

Iată care sunt recomandările noastre:

  • Iubitorii filmelor de animație Disney sunt invitați la concertul de duminică de la Sala Palatului. Alături de Orchestra Simfonică Valahia, condusă de Matthew Freeman, de la BBC Earth Orchestra, vor urca pe scenă: Alina Sorescu, Dalma Kovacs, Julie Mayaya, Florin Ristei, Liviu Teodorescu și Vlad Miriță. Publicul va putea asculta celebrele melodii din filmele de animație Disney, inclusiv Regele Leu, Mica Sirenă, Aladdin, Frozen și multe altele. Începând cu ora 16:30, organizatorii au pregătit un program special dedicat celor mici, care vor avea ocazia să participe la ateliere creative, face-painting tematic, jocuri interactive, un târg de cărți și jucării, baloane de săpun, animatori și multe alte surprize.
  • Opera Națională din Cluj Napoca ne propune sâmbătă spectacolul La Fille mal gardée, un balet comic în două acte, inspirat de o pictură din anul 1765 a lui Pierre-Antoine Baudouin. Pentru spectacolul Operei Naționale Române din Cluj Napoca, coregraful s-a bazat pe libretul original a lui Jean Dauberval, având suportul muzical al compozitorilor Peter Ludwig Hertel și Ferdinand Hérold, oferindu-i lucrării o coregrafie și o narație proprie, mai aproape de contextul actual. Dirijor: Cristian Spătaru (invitat), iar regia și coregrafia este semnată de Vasile Solomon.
  • Performance-ul Somatic Freaks – Revoluția Proprioceptorilor are la bază cercetarea practicilor somatice, a propriocepției și a echilibrului, din perspectiva coregrafică și este un manifest pro conștientizare corporală și eficientizare motrică în viața de zi cu zi, cu efect benefic pe termen lung asupra sănătății generale. Societatea actuală este dominată de pierderea conexiunii cu propriul corp, iar Somatic Freaks militează pentru redobândirea ei. Concept, coregrafie, interpretare: Vlad Benescu și Alexandra Mihaela Dancs. Reprezentațiile au loc sâmbătă, duminică și pe 26 octombrie, de la ora 19:00 la Recul, pe Splaiul Unirii nr. 160, etajul 2, București (în incinta Industria Bumbacului). Intrarea la cele 3 reprezentații este gratuită.
  • Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova (TNCMS) vă invită la Săptămâna Purcărete, eveniment care celebrează 50 de ani de carieră a regizorului Silviu Purcărete.
  • Centrul de studii vizuale vă invită să vizitați expoziția ECOSISTEM — Designing Life, un experiment viu cu microuniversuri și interpretări artistice ale evoluției. Veți putea interacționa cu lucrări originale dezvoltate în 2024 de către studenți, masteranzi, profesori, artiști și specialiști în științele naturii, sub îndrumarea artistului Cătălin Rulea și a curatorului Cristian Neagoe.
  • Asocția Qolony invită publicul să viziteze expoziția Fusion:AIR 2024 Biophilia -Technophilia de la Galeria /SAC - Spațiul de Artă Contemporană (str. General Berthelot nr. 5). Expoziția explorează granițele dintre natură și tehnologie prin intermediul lucrărilor unor artiști contemporani remarcabili. Ediția de anul acesta reunește 6 artiști, dintre care 4 români și 2 străini: Alexandra Costea, Denis Flueraru, Maria Nalbantova (BG), Mihai Popescu, Ole Blank (DE) și Zoita Delia Calinescu.
  • Publicul este invitat să descopere universul fascinant al pictorului, gravorului și ilustratorului Tudor Banuș în cadrul expoziției Retrospectiva Tudor Banuș – Delir Controlat, care va fi deschisă la ARCUB – Hanul Gabroveni în perioada 12 octombrie – 12 noiembrie, în sălile Coloanelor, Lipscani și Gabroveni. Expoziția retrospectivă Delir Controlat a artistului român reunește o colecție bogată de peste 100 de lucrări, reflectând o carieră marcată de o imaginație exuberantă și o măiestrie tehnică remarcabilă. De la mitologie și fantastic la realitățile sociale contemporane, Tudor Banuș ne invită să explorăm profunzimea și complexitatea vieții, evidențiind frumusețea cotidianului și paradoxurile existenței umane. Stilul său distinct, îmbogățit de influențe Art Nouveau și de diverse culturi internaționale, reinterpretează modernitatea și transformările sociale, demonstrând o profundă înțelegere a istoriei artei.
  • Cea de-a VIII-a ediție Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii transformă Capitala, între 11 și 13 octombrie, într-o scenă deschisă cu spectacole de video mapping impresionante pe clădiri istorice, instalații multimedia și experiențe interactive. Cel mai popular eveniment de artă vizuală al Bucureștiului reunește la această ediție artiști locali și internaționali ale căror creații reconfigurează Calea Victoriei și clădirea ARCUB – Hanul Gabroveni cu momente de lumină și culoare care vor fascina publicul. Ediția Spotlight 2024, intitulată București 565. Conexiuni urbane, se concentrează pe o tematică complexă ce reflectă interacțiunea dintre arta new media și provocările contemporane.
  • Bazar de Cotroceni revine cu cea de-a 8-a ediție, care va avea loc în acest weekend. Ca noutate, comunitatea locală propune vizitatorilor un bazar de cunoaștere, de învățare, de cultură, de descoperiri, în spații publice și private inedite din “cartierul grădină” al Bucureștiului. Anul acesta, la pas prin Cotroceni, vă veți întâlni cu talentele, experiențele profesionale, pasiunile și poveștile comunității cartierului, în cele peste 100 de curți deschise de către vecini și în cele peste 50 de mici business-uri din cartier. Ediția din acest an își propune să fie o platformă de expunere pentru vecinii cu interese deosebite și o ocazie de a învăța, ca să ne putem întoarce apoi la viața cotidiană cu idei noi și comori în suflet.
  • Animest ne invită și în acest weekend să participăm la ateliere și să vizionăm filme de animație din întreaga lume. Proiecțiile au loc la Cinema Elvire Popesco și la Cinemateca Eforie. Vineri are loc a 16-a ediție Creepy Animation Night. Aceasta este o întâlnire non-conformistă cu filme provocatoare, unele pe teme horror, altele bizare, o combinație de personaje, imagini și sunet pentru amatorii de senzații tari. Fanii senzațiilor tari vor simți la maxim fiecare secvență a filmelor de groază selectate în acest program Creepy Animation Night. Ca element surpriză, pauza dintre proiecții este animată de un spectacol live marca DJ Matze cu artistul vizual Obert.
  • KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr a ajuns la ediția cu numărul 16. Și în acest weekend la Sala Gloria și Cinema Muzeul Țăranului din București, publicul va putea descoperi o selecție remarcabilă de filme educative, recunoscute și premiate la festivaluri prestigioase precum Annecy, BUFF Malmö sau Locarno Kids. Programul de anul acesta va include o mulțime de activități, dar și o selecție de scurtmetraje care vor putea fi văzute la Ludoteca Playouth. Intrarea este liberă.
  • În acest weekend intră în cinematografe Clara în regia lui Sabin Dorohoi. Filmul este despre o mamă singură care lucrează în străinătate, asemeni milioanelor de românce care muncesc departe de familie. Are grijă de o fetiță de 6 ani, de care s-a atașat foarte mult. E angajata unei familii din Ulm, un oraș german de pe malurile Dunării. În contextul migrației economice, Clara a fost nevoită să-și părăsească băiatul de 12 ani, care e acum în grija bunicului. Cei doi locuiesc într-un sat românesc, aflat tot pe malurile Dunării.
  • Trei Kilometri până la capătul lumii în cinematografe. Adi este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța de vară, Adi se simte bine alături de familia sa și de prietena lui cea mai bună, Ilinca. Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici ințelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluție.

 

 

×