Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ţimbalist, cobzar, chitarist şi mai presus de toate o mare voce şi un suflet deosebit.
Ţimbalist, cobzar, chitarist şi mai presus de toate o mare voce şi un suflet deosebit.
Gheorghe al Fiţii avea cel mai bun taraf de lăutari din căte a cunoscut Clejanii. Muzica l-a insoţit toată viaţa. De la naştere la moarte. Gheorghe Moţoi a dat glas ofurilor ţăranilor din Clejani şi nu numai, a căntat viaţa şi voia bună. Gheorghe al Fiţii, Petrică Boşorogul, Florea al Stanii, Părvan Răgălie, Ion Şaică şi Culaie al Riţii (Neacşu Nicolae) sau, mai pe scurt, cel mai bun taraf al Clejanilor.
UN OM ŞI O VIAŢĂ. Statisticile nu ştiu dacă o spun, dar de multe ori oamenii care au lăsat ceva in urma lor sunt oameni care au avut o viaţă in care cuvăntul "plictiseală" nu-şi găsea locul. Oameni pe care Dumnezeu i-a incercat, dar pe care i-a şi ridicat. Vorba aceea: "Unde dă El... creşte". Aşa a crescut şi Gheorghe Moţoi. "El a fost un om deosebit. Mai toţi lăutarii care au fost pe vremea aceea au fost oameni cu foarte mult bun-simţ. Erau oameni crescuţi simplu, chiar amărăţi, dar nişte oameni deosebiţi", il descrie nora Cornelia. Tot dănsa povesteşte inceputul vieţii acestui mare lăutar. Mama lui Gheorghe a fost văduvă de război. Socrul Corneliei s-a născut in 1915. O femeie singură şi cu un copil, in anii primului război mondial, nu se puteau descurca prea uşor. Aşa că femeia s-a recăsătorit. "A luat un om de la Bolovani sau Fălcoianca, actualmente Zorile. Pe acel om de la Fălcoianca il chema Arapu, era lăutar. Nu era foarte deschis la ten. Socrul meu mergea şi acolo, la mama lui, dar şi aici, la Clejani. Invăţa şi de acolo, şi de aici. El, de fapt, dragostea pentru balade, şi felul de a interpreta de la acest Arapu le-a luat, el aşa ne zicea. Lăutărie făcea şi aici la Clejani, pentru că il avea pe unchiul Năstase, lăutar şi el. De la unchiul din Clejani a invăţat restul muzicii, ce se cerea la nunţi", povesteşte nora Cornelia. In tot acest timp, fiul lui Nea Gheorghe stă şi ascultă. Ion Moţoi parcă derulează in minte un film, unul bun, cu el şi tatăl lui in rolurile principale şi, inevitabil, zămbeşte.
Citește pe Antena3.ro
MOROMETE DE NEAJLOV. "El in doi ani de şcoală, după cum ne povestea, a invăţat 4 clase. Ii plăcea foarte mult să citească, istorie, geografie, era un fel de Moromete al zonei.
Ne mai povestea că pe la 13-14 ani, cănd a inceput el să cănte pentru a se intreţine, cănta prin diverse localuri, "pe la boieri", după cum le zicea el. Şi oamenii ăştia, de plăcerea ce le-o făcea, il luau pe după umeri, cu ţambalul in cap, şi aşa il puneau să cănte. După spusele socrului meu, in momentul in care s-a insurat şi s-a aşezat aici in Clejani, pe la 17 ani, a inceput să-şi inchege această bandă de lăutari. El nevănd o familie numeroasă, a trebuit să găsească lăutari care să cănte cu el. A căntat şi cu soţul meu, cu fiul său", continuă Cornelia.
FAMILIE UNITĂ. Pe soţia lui Gheorghe al Fiţii o chema Moţoi Mira, dar i se spunea Firica. După cum povesteşte tot nora Cornelia, tanti Firica, o femeie foarte vrednică, destoinică şi foarte aprigă, "era mai din topor". Moţoi Mira s-a prăpădit in 1990, soţul său a urmat-o in 1991. Cei doi, Firica şi Gheorghe, s-au luat cănd el avea 17 ani. Au avut trei copii: Modoveanu Floarea - fiica, Moţoi Dumitru şi Moţoi Ion. Povestea lor e poveste frumoasă. El - lăutar celebru, ea - soţie destoinică. Nici el nu făcea risipă, dar şi ea ştia să se chivernisească foarte bine. Cei trei copii au şi ei povestea lor. Fiica, spune Moţoi Cornelia, a fost mai vitregită. Era mai mare, născută in 1935. A trecut prin perioada războiului şi a fost nevoită să se ocupe de creşterea fratelui său. Sănătatea nu a ajutat-o nici ea prea tare. A suferit de scarlatină, bloală care i-a provocat otită şi o slăbire pronunţată a auzului. Din cauza condiţiilor grele de trai din acea perioadă accesul l-a invăţămănt nu a fost posibil, Floarea rămănănd fără ştiinţă de carte. Băieţii, viitori capi de familie, au invăţat carte, dar şi meserie.
SUFLETE GENEROASE. Soarta nu era chiar prietena familiei Moţoi, greutăţile financiare şi de zi cu zi ingreunau viaţa acestei familii. Cu toate acestea, "in â45-â46, cănd s-au refugiat de prin Buzău, de prin alte locuri, oameni foarte săraci, a ajuns la noi aici in sat o femeie cu doi copii, un băiat şi o fată. Băiatul avea nici 2 anişori. Soacra mea era o femeie aprigă, dar cu un suflet extraordinar, şi cănd a văzut-o in situaţia aia disperată, a oprit-o la ea. I-a dat să mănănce, a spălat-o, a imbrăcat-o, i-a găsit un loc, unde să stea ea. Pe copii i-a zis să-i lase la ea şi-i aranjează ea să le fie bine. Pe fată, după vreo două luni, cănd s-a mai intremat, a dat-o unei doamne care avea carmangerie la Petrechioaia. A stat acolo o perioadă, pănă s-a făcut mare şi s-a măritat. Pe băiat, Sandu Buzoianul, după cum i se spunea, l-au oprit la ei şi l-au crescut şi s-au ţinut toţi patru de fraţi pănă s-a prăpădit el", istoriseşte Cornelia Moţoi.
INVĂŢĂTURI DE LA TATĂ LA FII. In lumea rurală, lăutarii, oricăt de buni ar fi fost, nu aveau căştiguri financiare foarte mari şi nici vieţi asigurate. Din această cauză, Gheorghe al Fiţii şi-a invăţat copiii lăutăria, dar i-a trimis şi să inveţe meserii, să aibă servicii stabile. Moţoi la inceputuri a căntat cu cobza şi cu ţambalul. A invăţat apoi chitara. Ii era mult mai uşor să o poarte la nunţi. Nunta cea de-acum mulţi ani ţinea trei zile, şi unui lăutar, pe măsură ce inainta in vărstă, ii era tot mai greu să meargă cu ţambalul in braţe. Nea Gheorghe nu făcea excepţie. Fiul, Ion, a invăţat să cănte tot la chitară. In copilărie, cănd toţi copiii de lăutari deprindeau meseria părinţilor, "al Fiţii" incepuse să cănte la chitară. Fiul... ce putea invăţa atunci? Mai ales că bătrănul făcea şi o... şmecherie!
"Cănd venea de la nuntă, socrul meu băga mărunţişul in chitară. Şi-i dădea chitara fiului său ca să se chinuiască să scoată mărunţişul din ea, dar in acelaşi timp il punea să şi inveţe să cănte la ea." Lui Ion i-au plăcut şi tobele. A căntat alături de tatăl său, dar la un moment dat s-a oprit. "Soţul nu mai practică. I s-a părut foarte degradant să meargă la o nuntă şi acolo să i se spună «măi ţigane». Tu mergeai la nuntă, căntai, distrai oamenii, ii făceai să se simtă bine şi să vină unul să-ţi spună «căntă, băi ţigane»... Era degradant. Plus că el cănta la tobe... Ce, putea să cănte el solo la tobe?", se intreabă nora lui Moţoi.
