x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Comoara de la Jidvei În Crama de la Jidvei

În Crama de la Jidvei

01 Mar 2010   •   00:00
În Crama de la Jidvei

Crama de la Jidvei beneficiază de o tehnologie de ultimă generaţie. Oamenii de aici caută să nu le-o ia prea mulţi înainte. Iar rezultatul preocupării lor este unul pentru care cunoscătorii nu pot avea decât cuvinte de laudă. Şi chiar dacă moda la vin vine şi se duce, ce e bun bun rămâne. Ca gazde bune ce se află, ne-au prezentat vinurile lor.

Vinuri amintind de ospeţele cavalerilor transilvani, sau vinul tânăr cu aromă... ierboasă, sau cu parfumul dominant, de podgorie, toamna, însoţit de un miros discret de flori de lămâi, sau un cupaj atrăgător, cu plăcute nuanţe de flori de salcâm... Sunt câteva frânturi dintr-o vorbire aparte, din Ţara Vinului.
Citiţi şi simţiţi arome trimise de zei şi închise în tezaur de oameni. Comoara de la Jidvei.


DESCRIEREA SOIURILOR

Sauvignon Blanc - un vin sec, demisec sau demidulce ca­re a contribuit şi contribuie la menţinerea faimei Jid­ve­i­u­lui în ţară şi în străinătate. Când vinul este tânăr, fruc­to­zi­tatea, parfumul şi aroma ierboasă amintesc de cele de am­nar scăpărat. După câţiva ani de păstrare în butoi şi bu­­telii, buchetul şi gustul se apropie de cele ale pepenelui galben.

Muscat Ottonel - nectarul Târnavelor, un vin energic, dar de­licat, discret, dar corupător. Parfumul dominant, de podgorie, toamna este însoţit de un miros discret de flori de lămâi. Gustul, deopotrivă atletic şi distins, face din acest vin răcoritor un mare aristocrat, numai bun de servit cu plăcinte şi musacale.

Dry Riesling - un vin alb cu particularităţi de podgorie bine conturate. Vioiciunea, prospeţimea, fructozitatea, aciditatea ridicată, aroma fină de fructe exotice au făcut din Rieslingul de Jidvei un vin preferat de consumatorii din ţară şi din străinătate.

Feteasca Regală
- soi autohton, care se remarcă printre vinurile albe pentru prospeţimea şi fructozitatea sa, cu un parfum mai puţin pronunţat, dar cu o aromă care îl diferenţiază. Aceste însuşiri au făcut ca Feteasca Regală să fie un vin dorit chiar şi în îndepărtata Japonie.

Dry Muscat - acest vin şi-a găsit la Jidvei o a doua pa­­trie. Parfumul şi aroma amintesc de cele ale strugurelui copt, cu gust atrăgător, având savoarea unui nectar aromatizat cu esenţă de salvie sau mirosul plăcut al florilor de lămâi.

Gewurztraminer - un vin cu o aromă distinctă, asemă­nă­­­­toare celei a dulceţei de trandafiri. Fie sec, fie dulce, Ge­­wuztraminer-ul este întotdeauna o surpriză plăcută, prin gustul său catifelat, uşor picant, cu nuanţe de mirodenii.

Pinot Gris - un vin care exercită o atracţie aparte printre cunoscători, graţie nobleţei şi delicateţei gustului său. Culoarea acestui vin se dezvăluie în nuanţe diferite: de la galben pai la auriu.

Riesling Târnave Castle - amintind de ospeţele cavaleri­lor transilvani, este un vin demisec ce îmbină în aroma lui seve de măr copt cu mireasma florilor de viţă. Crista­lin, cu luciri alb-gălbui şi irizări de smarald, plin de vioi­ciune şi distincţie, Riesling Târnave Castle este irezistibil alături de un pui la ceaun, cu mămăliguţă şi mujdei.
COLECŢIA CASTEL JIDVEI
Colecţia de vinuri din rezervele speciale ale Jidveiului ne dezvăluie o savuroasă comoară, o lucrare de preţ pe care Timpul a desăvârşit-o tăcut, misterios, în pivniţele vechiului castel medieval de la Cetatea de Baltă: Castel Jidvei.

Pentru prepararea acestor vinuri sunt selectaţi strugurii cei mai buni, din anii cu recolte de excepţie, pentru vinificare colectându-se numai mustul ravac - mustul obţinut doar prin zdrobire, fără presare. Vinul este păstrat timp de trei până la şase luni în butoi, pentru conturare, apoi se îmbuteliază rapid în sticle pentru a-i păstra prospeţimea, fructozitatea şi caracterul de soi. Sticlele, închise cu dop din plută naturală de cea mai bună calitate şi ceruite pentru a asigura o ermetizare perfectă, sunt lăsate la învechit minimum trei ani.

Sauvignon Blanc, 1999 - Deosebit de expresiv, Sauvigon Blanc de Jidvei din recolta anului 1999 domină detaşat categoria vinurilor albe demiseci din România. Apreciat îndeosebi pentru fineţea şi buchetul său, vinul se pretează la maturare, este corpolent şi odihnitor.

Muscat Ottonel, 1999 - Galben-verzui când e tânăr, Muscat Ottonel devine galben-auriu după maturarea în vase de lemn şi ulterior de sticlă. Intensitatea şi complexitatea buchetului fac din acest vin licoros, dulce şi delicat un rege al vinurilor aromate europene.

Gewurtztraminer, 1999 - Poate cel mai sofisticat dintre vinurile albe, Gewurztraminer este un vin onctuos, elegant, strălucitor. Cu personalitate ­puternică. Dulceaţa şi maturarea în vase de lemn şi sticlă îi conferă o culoare galben-aurie şi un gust ­discret de miere răscoaptă, coajă de nucă şi ­mirodenii orientale.

Fetească Albă, 2000 - Feteasca Albă din recolta ­anului 2000 este deosebit de aromată, cu frumoase nuanţe de flori de câmp şi buchet generos. Maturarea în sticlă conferă vinului o savoare remarcabilă.
VINUL SPUMANT
Produs după metoda tradiţională Champagne, vinul spumant este fermentat, limpezit şi livrat în aceeaşi sticlă sub denumirile Jidvei şi Romantine şi se remarcă prin fineţe, prospeţime şi naturaleţe.

VINARS JIDVEI
Produs prin învechirea peste opt ani a distilatelor de vin în butoaie de stejar. Aciditatea ridicată a vinurilor din Podgoria Târnave, care se distilează tinere, separarea corectă pe fracţiuni a distilatelor şi învechirea de durată duc la obţinerea unui vinars de calitate, cu o fineţe deosebită şi cu o personalitate specifică ­Jidveiului.


TEZAUR
Colecţia de vinuri Tezaur Jidvei reuneşte soiuri pure ca Sauvignon Blanc, Traminer şi Riesling, dar şi cupaje din soiuri de renume ale Podgoriei Târnavelor ce îşi împletesc aromele pentru a crea o armonie savantă, o împletire plăcut echilibrată menită să ispitească gusturile celor mai exigenţi pasionaţi de vin.

Sauvignon Blanc cu Fetească Regală
- vin sec, onctuos, catifelat, o îmbinare în care Feteasca Regală, cu transparenţele-i înviorătoare, completează fructozitatea seducătoare a Sauvignon-ului. Un cupaj remarcabil elegant şi complex, o adevărată bucurie pentru orice cunoscător.

Muscat Ottonel cu Fetească Regală
- un vin sec, fin, care adună elegant aromele exotice ale Muscatului cu prospeţimea cuceritoare a unei autentice Fetească Regală. Un cupaj atrăgator, cu plăcute nuanţe de flori de salcâm, o armonie generoasă care merită savurată pe îndelete.

×
Subiecte în articol: comoara de la jidvei