Costel Busuioc este aşteptat acasă de familie: soţia şi cei patru copii ai lor.
Costel Busuioc este aşteptat acasă de familie: soţia şi cei patru copii ai lor.În luna martie, sătenii din localitatea timişeană Ghilad, de unde este Costel Busuioc, au urmărit finala concursului “Hijos de Babel” la Căminul Cultural din localitate. La mii de kilometri depărtare se afla românul care a dus numele satului peste hotare. Oamenii au urmărit tot concursul cu sufletul la gură. Mulţi dintre ei au urmărit prestaţia lui Busuioc stînd în picioare şi avînd steguleţe tricolore în mîini.
S-au adunat la un loc cei din familia lui Costel, prietenii şi simpli săteni, care au vrut să-l vadă pe vecinul lor faimos, urmărindu-i prestaţia pe un ecran mare.
BUNĂTĂŢI. Între timp, de emoţii, au şi gustat cîte ceva – o felie
de cozonac, un pahar de tărie, ca să-i transmită lui Costel curaj. Gazda
familiei Busuioc a fost cea care a copt cozonacii, ca să aibă cu ce să sărbătorească
victoria. “Mă înţeleg cu el, ca şi cu copiii. Dacă nu l-aş fi iubit, nu l-aş
fi ţinut la mine. I-am făcut cozonac, să-şi aducă aminte de casă şi de mine, că-s
bătrînă”, a spus gazda familiei Busuioc, Maria Tufaru.
În timp ce se aşteptau rezultatele, au apărut şi polemici între cei care au venit să-l susţină pe Costel. Nu toţi au înţeles pasiunea lui pentru muzică. “Exersa, dar eu nu ştiam ce înseamnă aia. Cînta, oricum, ţipa, şi taică-meu zice: «I-auzi-l pe Pavarotti»“, a spus unul dintre localnici.
Cînd românul a fost anunţat ca fiind marele cîştigător al concursului “Hijos de Babel”, fiica acestuia a izbucnit în lacrimi. “Plîng de fericire, abia aştept să-l văd, să se întoarcă acasă”, a spus Thabita Busuioc, fiica lui Costel.
MODEST. Înainte
de marea finală, am vizitat casa lui Costel. Avea gard nou, din panouri de
beton, şi era parţial vopsită în portocaliu. Cum am păşit pe o limbă de pămînt
uscat, poarta din metal s-a deschis. Din curte a apărut o fetiţă serioasă, cu
ochelari. Ţinea în mîini două bidoane de plastic, cu care mergea să ia apă. E
Maria, cea mai mare dintre copiii lui Costel Busuioc. Are aproape 9 ani şi este
în clasa a II-a. Am întrebat-o de mama ei. “E acasă, dar să ştiţi că tata nu
mai vrea ca ea să dea interviuri. O venit prea multă lume necunoscută la noi,
peste o vecină a intrat cineva în casă...”, ne spune fetiţa. În cele din urmă, şi-a
chemat totuşi mama. Daniela Busuioc era obişnuită deja cu “presa”. Avea accent
ardelenesc şi îi sclipeau ochii cînd vorbea despre Costel. E şi normal să fie aşa!
AMINTIRI RĂZLEŢE.
Daniela şi Costel s-au cunoscut la o adunare religioasă. Costel cînta în cor,
dar şi la orgă. S-au căsătorit după numai trei luni, fără să le pese că nu
apucaseră să strîngă “mari bogăţii materiale”. Au venit din Maramureş în
Ghilad, în casa în care locuiesc şi acum. Costel a fost singurul care muncea,
pentru că Daniela a stat acasă, să-i crească pe cei mici. Acum un an şi jumătate,
cînd a simţit că nu se mai putea descurca cu patru milioane de lei pe lună,
Costel Busuioc a decis să plece în Spania. A fost ajutat de un cumnat. După ce
în România a fost cioban, a lucrat la CFR, unde a spălat inclusiv vagoanele de
tren, şi a fost masor la căminul de bătrîni din Ciacova, bărbatul de 31 de ani
s-a apucat de muncit în construcţii. La fel ca acasă, munca era însoţită de cîntec.
“Acasă cînta mereu, şi la serviciu, şi cînd era pe cîmp. A fost cantor la
biserica din Ciacova, la Ghilad şi la Obad. A făcut cursuri la Şcoala Populară
de Artă din Timişoara
şi, ca să le plătim, am luat un împrumut. A fost şi la «Surprize-surprize», şi
la «Garantat 100%»... Degeaba, pentru că tot ce i s-a oferit ulterior nu s-a
realizat. Noi nu aveam de unde să plătim deplasările sau cazarea”, îşi aminteşte
Daniela Busuioc.
SPECTACOL. La Timişoara, Costel Busuioc
este aşteptat la 12 iunie, cînd va participa la un concert de binefacere
dedicat elevilor olimpici timişoreni. Un afiş din centrul oraşului anunţă
sosirea lui la spectacolul de binefacere “Cireşar cu dar”. Acelaşi afiş anunţă “Albumul
lui COSTEL – în curînd în magazine”. Aceasta este cea mai “prospătă” ştire
legată de ieşeanul stabilit în Banat.
PREZENT. Am
revenit săptămînă trecută la Ghilad. Pentru familia sa, nimic nu s-a schimbat.
Daniela Busuioc se ocupă singură de cei patru copii, ajutată la treburile casei
de fetiţa cea mai mare a familiei. În plus, tot ei au grijă şi de bătrînă, în a
cărei casă locuiesc în Ghilad. Aceasta este casa lor adoptivă. Nevasta şi cei
patru copii nu au ajuns încă să vadă Spania. “Ne sună... am vorbit cu el la
telefon. Acum se pregăteşte să îşi lanseze albumul. Îl aşteptăm acasă”, ne-a
spus soţia lui Costel Busuioc.
Omul lui Dumnezeu
Ne-a adus o poză cu Costel apărută în publicaţia oficială a mişcării “Oastea Domnului”. Toată familia e membră, inclusiv tanti Maria, în casa căreia locuiesc acum Daniela şi cei patru copii.
“Uitaţi aici, e o poză cu soţul meu, de la o lansare de
carte.” Pînă şi în această unică fotografie lăsată în casa din Ghilad, Costel
Busuioc cîntă. E ceea ce ştie să facă mai bine. Pentru asta însă, a fost nevoie
să plece la mii de kilometri de casă, printre oameni străini care au ştiut să-i
aprecieze harul fără să se uite că e sărac şi nu are şcoală. “Mai are, acum,
miercuri finala”, zice Daniela Busuioc, şi faţa i se luminează pentru o clipă.
Are de gînd să meargă în Spania, în cazul în care soţul ei cîştigă “Hijos de
Babel”? În nici un caz – vine prompt răspunsul. “Am atîtea de făcut acasă. Unde
să mă duc? O să vină el acasă, cînd va fi vremea”, spunea soţia lui Costel
Busuioc înainte de etapa finală a concursului.
“Acasă cînta mereu, şi
la serviciu, şi cînd era pe cîmp. A fost cantor la biserica din Ciacova, la
Ghilad şi la Obad. A făcut cursuri la Şcoala Populară de Artă din Timişoara şi, ca să le plătim,
am luat un împrumut. A fost şi la «Surprize-surprize», şi la «Garantat 100%»...
Degeaba, pentru că tot ce i s-a oferit ulterior nu s-a realizat. Noi nu aveam de
unde să plătim deplasările sau cazarea”
Daniela Busuioc, soţia
lui Costel