Cu sufletul la gură, despre Rege

Larry Geller, fostul stilist al lui Elvis Presley şi unul dintre apropiaţi, şi-a deschis tolba de amintiri… Pentru Ediţia de Colecţie dedicată "Regelui".

Larry Geller, fostul stilist al lui Elvis Presley şi unul dintre apropiaţi, şi-a deschis tolba de amintiri… Pentru Ediţia de Colecţie dedicată "Regelui".

Incepănd din 1964, Larry Geller a devenit stilistul personal al lui Elvis Presley. Chiar şi acum, după 30 de ani, Larry a impărtăşit cu mult drag fragmente din experienţa sa. "Imi aduc aminte că atunci cănd l-am cunoscut pe Elvis Presley eram in perioada liceului. Intr-una din zile am primit cea mai mare veste! Veste care de altfel a cutremurat intreg Los Angelesul in 1957: apariţia lui Elvis in luna octombrie la «Pan Pacific Auditorium», o arenă imensă folosită pentru expoziţiile auto. Impreună cu colegii mei de liceu am incercat să cumpărăm bilete la spectacol, dar nu am mai prins nici unul. Mi-am dat seama in acel moment că şansele noastre de a ajunge să-l vedem pe Elvis erau reduse complet. Nu aveam cum să intrăm… cel puţin nu pe căi legale! Mi-am inchipuit că Pan Pacific nu poate fi greu de "pătruns" şi am hotărăt că-l vom vedea pe Elvis intr-un fel sau altul.

INTĂLNIREA. Seara spectacolului… masele mari de oameni care ţipau şi urlau parcă ne chemau cu mai multă ardoare spre concert, iar Regele ne părea din ce in ce mai aproape. Satisfacţia nu a durat prea mult insă. Cu trecerea timpului am realizat că forţele de ordine deveneau din ce in ce mai strănse şi mai de nepătruns. Eram pe cale să renunţăm in momentul in care am intrat intr-o parcare micuţă, de unde se intrezărea o uşă.

Deodată, unul dintre băieţi a strigat: «Heeeei, ia uitaţi! A venit! E el!». M-am intors incet, cu sufletul la gură, cu inima căt un purice şi cu lacrimi in ochi. Era acolo… stătea relaxat, ca de obicei, sprijinit de portiera maşinii… cu arhicunoscuta prestanţă… era "Regele"… strălucind in faimoasa lui jachetă aurie. Răspăndea strălucire! Un cuplu de bărbaţi (gărzile lui de corp - am presupus) stătea in jurul lui pregătit să acţioneze la cea mai mică mişcare. Eram atăt de emoţionat, incăt aş fi fost in stare să fac orice pentru a intra in contact cu idolul meu. Nimic nu mi-ar fi putut sta in cale in acea clipă. Mi-am chemat prietenii, hotărăt să merg spre "Rege": «Haideţi! Haideţi să mergem!». Nici unul dintre ei nu se mişca. Stăteau cu gura căscată şi se uitau la Elvis.

Rămas singur, am făcut căţiva paşi spre el. Spre marea mea surprindere, nimeni nu a incercat să mă oprească. Cănd eram la doi, trei metri am şoptit cu o voce care tremura: «Salut!». «Salut!», a răspuns el, şi in acelaşi timp mi-a intins măna ca şi cum am fi fost vecini.

«Eu sunt Elvis Presley!»… Am găsit in mine puterea să ii răspund: «Eu sunt Larry Geller… imi pare bine să vă cunosc!…».

ENERGIE. Şi acum imi aduc aminte căt am fost de impresionat de acea intălnire. Că era un om extraordinar şi un bărbat superb ştiam, şi era evident din fotografii… dar să il văd personal era altceva.

Era inzestrat cu un tip de energie care il făcea să strălucească, o calitate pe care nu şi-a pierdut-o niciodată. Cănd ne-am străns măinile, am rămas fascinat de acest om care, de acolo, de unde stăteam eu, era foarte inalt… atăt la propriu, căt şi la figurat. «Păi… cred că e nevoie de mine acolo!», a spus el pe un ton politicos, cu accentul sudic alungit şi cu privirea indreptată spre scenă. Era extrem de uşor pentru un tip ca Elvis Presley să-şi găsească o scuză pentru a scăpa de un fan inrăit, dar cu cea mai mare sinceritate nu cred că asta a vrut să facă.

UN VIS. Căţiva ani mai tărziu, după ce am terminat liceul, mi-am ales profesia de hair stylist la Hollywood, California, acolo unde am şi crescut. Am iniţiat un salon special pentru bărbaţi, pe care l-am numit «Sebring International». Mai tărziu a devenit cel mai faimos salon din America.

A fost descoperit de diverse celebrităţi care ne apreciau munca şi urmărit de milioane de oameni, intr-o emisiune televizată pe care o ţineau acolo. Povestea succesului nostru era un vis devenit realitate… s-au perindat, pe rănd, persoane precum Frank Sinatra, Rock Hudson, Bobby Darin, Henry Fonda, Steve McQueen, Marlon Brando, George Hamilton, Robert Wagner, James Garner, Roy Orbison, Sam Cooke, Peter Sellers şi mulţi, mulţi alţii.

DÉJÀ VU. Intr-o după-amiază din luna aprilie a anului 1964 am primit un telefon de la cineva din anturajul lui Elvis şi am fost chemat la casa lui din Bel Air să-i aranjez părul. Cănd ne-am străns măinile, am inchis ochii şi am trăit in voie acel sentiment de «déjà vu»… eram din nou acaparat de puternica prezenţă a «Regelui», aşa cum o făcusem şi in urmă cu mulţi ani. Deşi mai crescusem in inălţime, Elvis tot mi se părea inalt… neschimbat, tănăr, cu o frumuseţe incomparabilă, un magnet, definiţia cuvăntului «carismă». Nu am cuvinte să descriu modul in care radia… strălucirea lui părea să fie fără de moarte!

Intre mine şi Elvis s-a creat o legătură specială incă de la inceput. Ca atare, am rămas să lucrez pentru el cu normă intreagă chiar din următoarea dimineaţă. Cu timpul am inceput să inţeleg că Elvis era pămăntean, era om. Insă abia după mulţi ani am devenit convins de acest lucru. In orice caz, Elvis intotdeauna ii făcea pe cei care stăteau in preajma lui să se simtă confortabil, indiferent de statut sau de poziţia socială. Că avea prieteni directori, vedete, grădinari sau şomeri, ii trata cu aceeaşi sociabilitate, acelaşi aer. Nu era pretenţios!

DORINŢA DE A DĂRUI. O altă calitate deosebită a lui Elvis a fost reprezentată de legendarul lui spirit caritabil. Sunt nenumărate poveşti cu privire la acest lucru, dar ce nu se ştie sunt sumele enorme de bani pe care le dădea săracilor şi nu numai. Şi mare parte dintre ele le oferea fără să precizeze din partea cui sunt.

Intr-o după-amiază ii aranjam părul lui Elvis. La un moment dat apare vărul lui, pe nume Billy Smith, şi strigă: «Hei, Elvis, au ajuns! Sunt aici!». Elvis s-a uitat la mine şi a observat uimirea de pe faţa mea, după care mi-a spus: «Vino incoace, Larry, am o surpriză pentru tine!». Apoi a cerut intregului grup să-l urmeze. Afară, aproape de garajul unde işi ţinea maşina, sosise pe un trailer aproape o duzină de motociclete micuţe marca Harley-Davidsons, nou-nouţe… şase roşii, şase albastre. Erau aduse direct de la reprezentanţă din Santa Monica Boulevard. Elvis s-a uitat la noi şi a spus: «E cadoul meu pentru voi! Alegeţi una din ele, care vă place, şi nu mai staţi, fugiţi la plimbare!». Eram inmărmuriţi! Toţi am alergat bucuroşi să ne alegem minimotocicletele. Mai rămăsese una singură… Elvis mi-a făcut semn să-l urmez. S-a indreptat spre gardul casei, unde erau strănşi foarte mulţi fani şi turişti care ii făceau poze. Atărnat de gard era un băieţel slăbuţ, murdar de nisip, care admira minimotocicleta rămasă. Elvis s-a dus spre el şi l-a intrebat: «Sunt drăguţe minimotocicletele, nu-i aşa?». Şocat de atenţia pe care i-a acordat-o «Regele», băiatul a zis: «Da, da, da… sunt foarte drăguţe». «Ai motocicletă?», a continuat Elvis… «Nu, nu am!»… «Păi acum ai! Iată! Hai, intră şi ia-o! E a ta!». Puştiului nu-i venea să creadă. Elvis a zămbit şi l-a luat pe băiat in braţe: «Vorbesc serios, poţi să o iei!». Cănd băiatul a luat minimotocicleta, Elvis mi-a spus: «Larry, cănd am văzut ochii copilului şi privirea pe care o avea, mi-am adus aminte de mine, cănd eram la vărsta asta! Suntem norocoşi că aveam măncare pe masă… ştiu ce inseamnă să nu ai. Şi să-ţi mai spun ceva, imi place mai mult să dăruiesc decăt să primesc. Mă consider un om norocos, Larry, şi dacă am de unde să dau, de ce să nu o fac… e atăt de simplu!».

Fără oameni…

Să fiu stilistul personal al «Regelui» era pentru mine o mare responsabilitate. Dar faptul că mă aflam lăngă un asemenea om insemna foarte mult pentru mine. De-a lungul anilor petrecuţi impreună l-am cunoscut pe Elvis aşa cum era el. Am vorbit cu el despre toate lucrurile din lumea asta şi in orice imprejurimi, la Graceland in camera lui, la hotel, in avion, in salon, in studiouri etc. Conversaţiile noastre erau infinite, iar Elvis iubea oamenii cu care avea ce să discute.

De asemenea, ii plăcea foarte mult să se uite la filme. In Memphis, aproape seară de seară inchiria filme sau piese de teatru. Ii plăceau dramele, filmele de acţiune, de război şi comediile. Unul din filmele lui preferate era «Pantera Roz», cu Peter Sellers in distribuţie.

Aaa, şi ii plăcea foarte mult sportul. De căte ori prindea un pic de timp liber se uita la fotbal, baseball sau meciuri de box. Jucam fotbal american in curtea din Graceland. A adus odată o echipă de profesionişti să jucăm cu ei. Era nemaipomenit! Din păcate, mereu mă accidentam in primele minute ale meciului.

Ca atare, pentru cei care nu ştiu, Elvis Presley, steaua care a văndut cele mai multe albume, vocea care a făcut inimile oamenilor să rădă sau să plăngă, Regele care a cucerit lumea prin talentul său ieşit din comun era OM! Ii plăcea să facă pe toate lumea să se simtă bine. Iar fraza pe care o folosea cel mai des era: «Căntecul e in mine! In săngele meu… la fel ca oamenii… căci fără muzică şi fără oameni nu am mai fi nimic!»."