Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Stilul deosebit de interpretare al lui Grigore Leşe nu este unul întîmplător, inventat. Este vorba de “horea în grumaz”, cîntecul de alinare a omului.
Stilul deosebit de interpretare al lui Grigore Leşe nu este unul întîmplător, inventat. Este vorba de “horea în grumaz”, cîntecul de alinare a omului.
HOREA ÎN GRUMAZ. Întotdeauna îmi este greu să vorbesc, îmi este greu să scriu, îmi este greu chiar şi să citesc despre horea în grumaz. Explicaţia este simplă. Între mine şi hore există o legătură foarte puternică, o intimitate creată în timp, o contopire chiar. Poate de aceea, mă simt în largul meu, eu, cel adevărat, doar cînd o interpretez. M-am hotărît să depăşesc această barieră, simţeam cumva că sînt dator să o fac, aşa că am început să vizitez tot mai puţin satele în care mergeam la cules de folclor şi din ce în ce mai mult bibliotecile, pentru a vedea de unde vine horea, cum este structurată, ce se întîmplă din punct de vedere fiziologic în timpul interpretării, dacă mai există şi în alte locuri. Informaţia era destul de sumară şi, mai ales, risipită; din păcate, uneori confuză, alteori neadevărată.
Faptul că Academia “Gheorghe Dima” din Cluj mi-a format un criteriu ferm, o exigenţă muzicală, dublat de acela de a mă fi născut în “ţara horei în grumaz”, Ţara Lăpuşului, şi de a fi interpretat acest gen încă din copilărie, mi s-a părut suficient de motivant pentru abordarea acestei lucrări. Cu teamă, dar cu convingerea că această contopire, pe undeva curioasă, mă va ajuta să fiu mai aproape de adevăr şi, mizînd pe perseverenţa şi răbdarea ţăranului care are o treabă de dus la bun sfîrşit, am început această cercetare.
O “ŢARĂ”. Îmi face plăcere să vorbesc despre “Ţara Lăpuşului”, numind astfel spaţiul cu care mă identific, deoarece nu denumeşte numai un teritoriu politico-administrativ, ci totodată o entitate spirituală, căpătînd astfel conotaţii filozofice. Deci, m-am născut în Stoiceni, Ţara Lăpuşului, într-un spaţiu mărginit, în care oamenii au aceeaşi imagine despre lumea din afară, aceleaşi norme în relaţiile dintre ei, acelaşi comportament. O “ţară” este pentru ei o stare de conştiinţă, este entitatea pe care o preţuiesc cel mai mult şi de care sînt mîndri. Devine o stare de spirit. În momentul în care se produce ruptura – temporară sau definitivă – de acest spaţiu intervine dorul (stare asupra căreia nu vreau să mă opresc, deoarece s-a scris o întreagă literatură pe această temă), care constituie un adevărat lait-motiv al horii în grumaz. Între horea în grumaz, peisajul Ţării Lăpuşului şi sufletul lăpuşenilor există o adevărată contopire. Nu se poate imagina frumuseţea peisajului lăpuşan fără frumuseţea oamenilor acestor locuri, iar horea asigură simbioza. Prin ea sufletul acestora se revarsă peste natură, transformînd-o în cîntec. Ritmul prelungit, tînguit, dă o senzaţie de curgere perpetuă, care este poate mai puternică decît amprenta “spaţiului mioritic”, unde ritmul alternează de la încetineala urcuşului spre vîrful dealului, la iuţeala coborîşului spre vale. Ritmul acesta împreună cu emiterea inflexiunilor guturale care conferă specificitate genului şi totodată îi atestă arhaismul dau horei în grumaz o aură de mister, de profundă spiritualizare, asemănătoare celei din cîntările bisericeşti ortodoxe.
Citește pe Antena3.ro
PLÎNSUL SUFLETULUI. Horitorului nu-i place să fie văzut cînd horeşte. Horeşte în intimitate, horeşte cînd îi vine, fără acompaniament muzical. De aceea, este foarte greu să determini pe cineva să-ţi horească. Chiar dacă o face – din experienţa personală vă mărturisesc – nu o face cu adevărat. Trebuie aşteptat momentul cînd el se destăinuie sufleteşte şi acest lucru se întîmplă foarte rar. De obicei omul horeşte cînd e necăjit şi atunci nu-i place să fie văzut. Cînd horeşte îşi alină supărarea, pentru el horitul este echivalentul unei terapii pe care şi-o aplică singur: “Am noroc că ştiu cînta/ că-mi astîmpăr inima”. Aşa se explică faptul că textele din Lăpuş sînt lungi, repetitive, ele nu stau sub tirania sfîrşitului. Pentru ei, ca de altfel şi pentru mine, horitul este o necesitate. Omul, dacă n-ar hori, ar muri. Pentru ca un om să se poată destăinui trebuie să te simtă, să faci parte din comunitate, să participi la toate activităţile şi manifestările prilejuite de anumite sărbători. Eu am crescut cu ei, am lucrat împreună, am fost la oi, clăci, şezători, nunţi şi înmormîntări. Am dormit cu ei. M-am născut acolo şi altfel s-au destăinuit faţă de mine. Toate aceste lucruri m-au ajutat la cunoaşterea unor detalii referitoare la fenomenul folcloric, pe care acum le pot teoretiza. Din păcate, unele cercetări s-au făcut din mers, fără să se ţină seama de acest contact fizic şi emoţional. Pentru mine lucrurile au stat diferit. Drumul meu a fost altfel, şi anume dinspre sat spre oraş. M-am format într-un sistem educaţional mărginit de hotarele satului, am absolvit mai întîi “institutul de folclor Ţara Lăpuşului”, unde am cunoscut oameni speciali, ţărani, care mi s-au destăinuit.
PENTRU CEI ALEŞI. Horitul se moşteneşte, nu se învaţă. La fel se întîmplă şi cu horile. Un horitor interpretează în funcţie de starea lui sufletească din acel moment şi de constituţia sa interioară. Următorul preia horea îmbogăţită de toată simţirea acestuia, la care se adaugă emoţiile şi stările lui, şi aşa la nesfîrşit. Horea în grumaz presupune abordarea unui stil de interpretare “în grumaz”, realizarea acelor inflexiuni guturale amintite anterior. Eu am moştenit vocea de la mama, iar stilul de interpretare l-am preluat de la rapsozii din sat. Sigur că, odată însuşit, l-am şlefuit după temperamentul şi stările mele sufleteşti, l-am personalizat. Dacă ai o voce sănătoasă, predispusă pentru acest stil de interpretare, în principiu, cu timpul îl poţi aborda. Dar oare poate oricine să interpreteze horea în grumaz? Părerea mea este că nu. Aceasta presupune să te fi născut acolo, să fii străbătut de sentimente ca dorul, jalea, înstrăinarea, stări definitorii în interpretarea horilor în grumaz.
“În Lăpuş denumirea acestui stil de interpretare diferă de la un sat la altul: hore moroşenească, adîncată, înturnată, în grumaz, lăpuşenească. În ciuda dificultăţii pe care o presupune interpretarea, există şi solişti tineri care s-au apropiat de acest stil. Sînt mulţumit că am deschis un drum în valorificarea scenică a horei în grumaz, un drum în care cred cu adevărat şi care am certitudinea că ne poartă spre obîrşii”
Grigore Leşe
