x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despre hori şi suflete

0
Autor: Grigore Lese 05 Mai 2008 - 00:00

Stilul deosebit de interpretare al lui Grigore Le­şe nu este unul întîm­plă­tor, in­ven­tat. Este vor­ba de “horea în grumaz”, cînte­cul de alinare a omului.

Stilul deosebit de interpretare al lui Grigore Le­şe nu este unul întîm­plă­tor, in­ven­tat. Este vor­ba de “horea în grumaz”, cînte­cul de alinare a omului.


HOREA ÎN GRUMAZ. Întotdeauna îmi este greu să vorbesc, îmi este greu să scriu, îmi este greu chiar şi să citesc despre horea în grumaz. Explicaţia este simplă. Între mine şi hore există o le­gă­tură foarte puternică, o in­ti­mitate creată în timp, o con­to­pire chiar. Poate de aceea, mă simt în largul meu, eu, cel ade­vărat, doar cînd o interpretez. M-am hotărît să depă­şesc această barieră, simţeam cumva că sînt dator să o fac, aşa că am început să vizitez tot mai puţin satele în care mergeam la cules de folclor şi din ce în ce mai mult bi­blio­tecile, pentru a vedea de unde vi­ne horea, cum este struc­tu­rată, ce se întîmplă din punct de vedere fiziolo­gic în timpul interpretării, dacă mai există şi în alte locuri. Informaţia era destul de su­mară şi, mai ales, risi­pită; din păcate, uneori confuză, alteori nea­de­vă­rată.

Faptul că Academia “Gheor­ghe Dima” din Cluj mi-a format un criteriu ferm, o exigenţă muzicală, dublat de acela de a mă fi născut în “ţara horei în grumaz”, Ţara Lăpuşului, şi de a fi interpretat acest gen încă din co­pi­lă­rie, mi s-a părut suficient de mo­tivant pentru abordarea acestei lucrări. Cu teamă, dar cu convingerea că această contopire, pe undeva curioasă, mă va ajuta să fiu mai aproa­pe de adevăr şi, mizînd pe perse­verenţa şi răbdarea ţăranului care are o treabă de dus la bun sfîrşit, am început această cercetare.


O “ŢARĂ”. Îmi face plăcere să vorbesc despre “Ţara Lăpuşului”, numind astfel spaţiul cu care mă iden­ti­fic, deoarece nu denumeşte nu­mai un teritoriu politico-ad­mi­nistrativ, ci totodată o entitate spirituală, căpătînd astfel conotaţii filozofice. Deci, m-am născut în Stoiceni, Ţara Lă­pu­şului, într-un spaţiu măr­gi­nit, în care oamenii au aceeaşi imagine despre lumea din afară, aceleaşi norme în rela­ţiile dintre ei, acelaşi comportament. O “ţară” este pentru ei o stare de conştiinţă, este entitatea pe care o pre­ţuiesc cel mai mult şi de care sînt mîndri. Devine o stare de spi­rit. În momentul în care se produce ruptura – temporară sau definitivă – de acest spa­ţiu intervine dorul (stare asupra căreia nu vreau să mă opresc, deoarece s-a scris o întreagă literatură pe această temă), care constituie un adevărat lait-motiv al horii în grumaz. Între horea în grumaz, peisajul Ţării Lăpuşului şi sufletul lăpu­şenilor există o adevărată contopire. Nu se poate ima­gina frumuseţea peisajului lăpu­şan fără frumuseţea oamenilor acestor locuri, iar horea asigură simbioza. Prin ea sufletul acestora se revarsă peste natură, transformînd-o în cîntec. ­Ritmul prelungit, tîn­guit, dă o senzaţie de curge­re perpetuă, care este poate mai puternică decît amprenta “spaţiului miori­tic”, unde ritmul alter­nea­ză de la înce­tineala ur­cu­şului spre vîrful dealului, la iuţeala cobo­rîşu­lui spre vale. Ritmul acesta împreună cu emiterea infle­xiunilor gutura­le care conferă specificitate genului şi totodată îi atestă arhaismul dau horei în grumaz o aură de mister, de profundă spiritualizare, ase­mă­nă­toare celei din cîntările bi­sericeşti ortodoxe.

PLÎNSUL SUFLETULUI. Horitorului nu-i place să fie văzut cînd horeşte. Horeşte în intimitate, horeşte cînd îi vine, fără acompaniament muzical. De aceea, este foarte greu să determini pe cineva să-ţi horească. Chiar dacă o face – din experienţa personală vă mărturisesc – nu o face cu adevărat. Trebuie aşteptat momentul cînd el se destăinuie sufleteşte şi acest lucru se întîmplă foarte rar. De obicei omul horeşte cînd e necăjit şi atunci nu-i place să fie văzut. Cînd ho­reşte îşi alină supărarea, pentru el horitul este echivalentul unei terapii pe care şi-o aplică singur: “Am noroc că ştiu cînta/ că-mi astîmpăr inima”. Aşa se explică faptul că textele din Lăpuş sînt lungi, repetitive, ele nu stau sub tirania sfîrşitului. Pentru ei, ca de altfel şi pentru mine, horitul este o necesitate. Omul, dacă n-ar hori, ar muri. Pentru ca un om să se poată destăinui trebuie să te simtă, să faci parte din comunitate, să participi la toate activităţile şi manifestările prilejuite de anumite săr­bători. Eu am crescut cu ei, am lucrat împreună, am fost la oi, clăci, şezători, nunţi şi înmormîntări. Am dormit cu ei. M-am născut acolo şi altfel s-au destăinuit faţă de mine. Toate aceste lucruri m-au ajutat la cunoaşterea unor detalii referitoare la fe­no­menul folcloric, pe care acum le pot teoretiza. Din păcate, unele cercetări s-au făcut din mers, fără să se ţină seama de acest contact fizic şi emo­ţional. Pentru mine lucrurile au stat diferit. Drumul meu a fost altfel, şi anume dinspre sat spre oraş. M-am format într-un sistem educaţional mărginit de hotarele satului, am absolvit mai întîi “institutul de folclor Ţara Lăpu­şului”, unde am cunoscut oa­meni speciali, ţărani, care mi s-au des­tăinuit.


PENTRU CEI A­LEŞI. Horitul se moş­te­neşte, nu se învaţă. La fel se întîmplă şi cu horile. Un horitor interpretează în funcţie de starea lui sufletească din acel moment şi de constituţia sa interioară. Următorul preia horea îmbogăţită de toată simţirea acestuia, la care se adaugă emoţiile şi stările lui, şi aşa la nesfîrşit. Horea în grumaz presupune abordarea unui stil de interpretare “în grumaz”, reali­zarea acelor inflexiuni guturale amintite anterior. Eu am moştenit vocea de la mama, iar stilul de interpretare l-am preluat de la rapsozii din sat. Sigur că, odată însuşit, l-am şlefuit după temperamentul şi stările mele sufleteşti, l-am personalizat. Dacă ai o voce sănătoasă, predispusă pentru acest stil de interpretare, în principiu, cu timpul îl poţi aborda. Dar oare poate oricine să interpreteze horea în grumaz? Părerea mea este că nu. Aceasta presupune să te fi născut acolo, să fii străbătut de sentimente ca dorul, jalea, înstrăinarea, stări definitorii în interpretarea horilor în grumaz.

 

“În Lăpuş denumirea acestui stil de interpretare diferă de la un sat la altul: hore mo­ro­şenească, adîncată, înturnată, în grumaz, lăpuşenească. În ciu­da dificultăţii pe care o presupune interpre­tarea, există şi solişti tineri care s-au apropiat de acest stil. Sînt mulţumit că am des­chis un drum în valorificarea scenică a horei în grumaz, un drum în care cred cu adevărat şi care am certitu­di­nea că ne poartă spre obîrşii”

Grigore Leşe

 

Citeşte mai multe despre:   horea,   grigore leşe 5 mai 2008,   grumaz

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de