x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Grigore Leşe Ultimii rapsozi

Ultimii rapsozi

de Costin Anghel    |    05 Mai 2008   •   00:00

Un rămăşag cu lumea, un pariu cu sine. “Ultimii rapsozi”, un pro­iect cu care Grigore Leşe vrea să ­schim­be lumea, de fapt, să o în­toar­că la rădăcini.

Un rămăşag cu lumea, un pariu cu sine. “Ultimii rapsozi”, un pro­iect cu care Grigore Leşe vrea să ­schim­be lumea, de fapt, să o în­toar­că la rădăcini.

 

Peste tot avem numai rapsozi. Toţi sînt rapsozi. Gri­gore Le­­şe este de­nu­­mit rapsod. Ei bine... nu e de acord cu aceas­tă denumire. O acordă al­tora, oamenilor din proiectul său special “Ultimii rapsozi”, pro­iect lunar al Institutul Cultu­ral Român (ICR), iniţiat de Leşe.


OAMENII NE­ŞTI­UŢI. Cercetarea pe teren l-a dus pe Grigore Leşe în toată ţara. Şi aproape peste tot a cunoscut oameni minu­naţi, oa­meni din vatra satului, ade­vărate comori prin felul lor de a fi şi prin autenticitatea re­per­toriului lor. Oameni care cîntă aşa cum o făceau stră­mo­şii lor acum sute de ani. Cu sprijinul ICR şi al Jurna­lu­lui Naţional, Grigore Leşe îi aduce pe aceşti oameni, pe drept nu­miţi rapsozi, în faţa publi­cului bucureştean. Veni­rea lor din toate colţurile ţării nu are ca scop doar distrarea celor prezenţi la întîlnirile lu­nare de la ICR, ci are sem­ni­fi­ca­ţii şi scopuri mult mai adînci, mai precise. “Cu ­sco­pul de a deveni modele la nivelul comunităţilor din care provin şi nu numai, prin Proiectul «Ultimii rapsozi» vor fi promovaţi adevăraţii de­pozitari ai culturii tradi­ţio­nale, cei care asigură din umbră păstrarea identităţii culturale a ro­mâ­nilor şi a minorităţilor din Ro­mâ­nia. Prin imitarea modelului ofe­rit de bătrînii rapsozi poate fi evitată pierderea reperto­riu­lui acestora, survenită o dată cu dispariţia lor”, explică Grigore Leşe.

 

 

Întîlniri

Au trecut deja patru luni din proiectul lui Leşe. Şi lucrurile parcă se schimbă. Presa este tot mai numeroasă la evenimente, pu­blicul pare tot mai conştient de importanţa întîlnirilor şi a ideii din spatele lor. Rapsozii lui Leşe sînt mereu geniali şi fiecare reuşeşte să aducă la ICR cîte o bucăţică din lumea aparte din care provin. Toţi au venit spre a face cinste lui Leşe şi a renumelui de rapsozi dat lor de doctorul în muzică. Mergem mai departe... cu Ultimii Rapsozi.


Noi vi-i aducem aproape

Jurnalul Naţional s-a alăturat cu bucurie lui Grigore Leşe şi ICR în cadrul proiectului “Ultimii rapsozi”. Am luat hotărî­rea de a vi-i aduce aproape pe rapsozii lui Leşe. În ediţie limitată, împreună cu Intercont Music, vom edita o serie de CD-uri de­dicată senzaţionalului proiect de întoarcere la ră­dăcini. În magazinele de specialitate puteţi găsi deja primul CD dedicat lui Zaim Petru. Este o primă “mi­nune”, vor urma şi altele... pentru dumneavoastră.

×