x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

În filme

de Carmen Anghel    |    Luminita Ciobanu    |    28 Iul 2008   •   00:00

"A doua cădere a Constantinopolului" a fost primul film în care Loredana a jucat. Producţia a înregistrat un record în materie de vînzări de bilete: un milion şi jumătate.

"A doua cădere a Constantinopolului" a fost primul film în care Loredana a jucat. Producţia a înregistrat un record în materie de vînzări de bilete: un milion şi jumătate.


De cînd a debutat pe marile ecrane au trecut mai bine de 14 ani, iar numărul filmelor în care Loredana a jucat este aproape egal cu cel al anilor trecuţi. "A doua cădere a Constantinopolului" este prima comedie post-decembristă care îi are în distribuţie pe Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Jean Constantin, Aurelian Temişan sau Dem Rădulescu. "Primul film în care am jucat a fost «A doua cădere a Constantinopolului», în ’93. Atunci a apărut acest finanţator privat al filmului românesc. Ami Simon este cel care a plătit producţia «A doua cădere a Constantinopolului». Cornel Diaconu şi Mircea Mureşan m-au chemat la un casting pentru rolul din film. Dar au fost cam şocaţi, pentru că tocmai mă întorsesem din Italia şi eram cam plinuţă. Mi-au spus: «Îţi dăm rolul, dar să mai slăbeşti». Şi ţin minte că am slăbit vreo 10 kg. Am mîncat o lună numai mere verzi. Trei mere verzi pe zi, şi am reuşit să slăbesc. Apoi, în ’94, am avut un rol în «Paradis în direct», în regia lui Cornel Diaconu. În această producţie am jucat împreună cu George Mihăiţă. Niciodată nu am dispărut", precizează Loredana. Un an mai tîrziu, în 1995, Loredana joacă în "Asfalt tango" alături de Mircea Diaconu, Charlotte Rampling, Marthe Felten, Florin Călinescu, Constantin Cotimanis, în regia lui Nae Caranfil.


TELENOVELE. În prima producţie pentru televiziune Loredana şi Dan Bitman au fost eroii principali. "Primul meu film pentru televiziune intitulat «Lori, Dan şi tanti Mili» a fost o serie de douăzeci şi patru de episoade. Eu şi Dan Bitman am avut rolurile principale şi aici am îmbinat pentru prima oară muzica şi actoria. Pentru această producţie am luat piese din musicaluri celebre şi le-am adaptat", îşi aminteşte Lori, specificînd totodată faptul că în urmă cu doi ani a primit rolul Vandei, o cîntăreaţă dintr-un cazino, în telenovela "Daria, iubirea mea", difuzată de postul Acasă TV, unde a jucat alături de Constantin Cotimanis şi regretatul Adrian Pintea.

"Din 2000 am trecut prin multe etape în cariera mea muzicală şi asta m-a pregătit pentru rolul pe care l-am avut în telenovela «Inimă de ţigan», Rodia, o ţigancă văduvă care cîntă şi care încearcă să-şi depăşească propria condiţie, să evadeze din şatră, înspre lumea mare. Am învăţat multe despre cultura asta, am învăţat cîntece, nu numai lăutăreşti şi ţigăneşti, din zona României, ci şi din Ungaria, Serbia, Bulgaria, Macedonia, şi m-a ajutat foarte mult în a construi acest personaj şi să-l fac foarte efervescent, plin de surprize. Un alt lucru foarte interesant care mi s-a întîmplat anul trecut, în 2007, este rolul din «Fire and Ice», un film care va avea premiera în America în toamnă, produs de MediaPro Pictures pentru canalul Sci Fi Channel. Este vorba despre o poveste, o fantezie şi cred că mi-au  acceptat şi piesa pe care am compus-o pentru genericul de final al filmului. Este un cîntec pe care l-am scris la New York, prima mea melodie compusă integral într-o altă limbă decît în română. De asemenea, am mai avut un rol în filmul «Vacuums» (2001) regizat de cei de la trupa Stomp şi produs de Quincy Jones", spune artista. În 2003 s-a regăsit în producţia "Modigliani" (cu Andy Garcia, regizat de Mike Davis), iar anul trecut Sergiu Nicolaescu i-a acordat rolul Lorry în "Supravieţuitorul".

×
Subiecte în articol: loredana groza - 28 iulie 2008