Din cînd în cînd, simte nevoia să-şi ia puterea din casa părintească unde a văzut lumina zilei.
Din cînd în cînd, simte nevoia să-şi ia puterea din casa părintească unde a văzut lumina zilei.
Spune cu inimă deschisă: “Eu aşa mă simt bine – să mătur
frunzele prin curte, să dau cu mătura şi pe trotuar în faţa curţii, să mă duc la
vecina de peste drum cînd nu am ardei iute în casă şi s-o primesc cu braţele
deschise pe altă vecină care îmi cere împrumut nişte mălai. N-aş putea să trăiesc
altfel decît viaţa asta a unui om fără ifose, natural şi iubindu-i pe cei de
alături. Îmi place să dau din sufletul meu, nu bucăţele, ci bucăţi de inimă,
asta fiind, de fapt, şi explicaţia artei mele”, spune Maria Dragomiroiu. Cea
care după încheierea unui turneu de succes exploziv în America şi în
Canada, atunci cînd a pierdut avionul a stat cîteva ore în aeroportul din Los
Angeles, plîngînd, aşezată pe valiza ei, că o ustură dorul de acasă şi nu mai
are răbdare încă acele ore pînă la cursa următoare.
Maria cea care, ajunsă din satul ei vîlcean în şcoala cu renume din Bucureşti, venea prima dimineaţa, cu mult înaintea colegilor, şi cînta cu foc în clasa goală, avînd un singur spectator, pe portăreasa micuţă, care o aplauda din cadrul uşii, sprijinită în mătură.
“FLOAREA DIN GRĂDINĂ”. Au rămas cuceriţi membrii exigentei comisii de la concursul “Floarea
din Grădină”, marele succes televizat, atunci cînd puştoaica din Vîlcea
Maria Dragomiroiu s-a burzuluit : “Eu nu cred că evoluez imitînd-o pe Maria
Tănase, cred că am stilul meu şi numai Dumnezeu a făcut ca, într-un fel, vocea
mea să se asemene pe undeva cu glasul celebrei Maria Tănase! Nu o imit şi lăsaţi-mă
să concurez cîntînd ca Maria Dragomiroiu!”. Aşa s-a şi întîmplat şi fetiţa
aceea coborîtă din Vîlcea natală, a luat în etapa finală a concursului
televizat numai note de 10, cucerind mult rîvnitul trofeu “Floarea din Grădină”.
Este aceeaşi Maria Dragomiroiu, cea care lua în piept viaţa
luptîndu-se cu vitregiile ei şi crescîndu-şi singură doi copii. Stătea într-o
cămăruţă 3 pe 4 şi i se însorea sufletul cînd o vizita năşica Ileana Sărăroiu.
Superba cîntăreaţă cu ochii ei fascinanţi o povăţuia pe atît de tînăra Maria
Dragomiroiu. “Făi, fetică, nu te sfii, cîntă şi în marile restaurante, că aşa
te căleşti în meseria asta şi faci rost şi de bani să îţi creşti copiii şi să îţi
netezeşti drumul în arta ta. Fă aşa, şi pînă una-alta îţi aduc o perdea, că văd
că n-ai avut bani să-ţi acoperi fereastra.”
Este Maria Dragomiroiu, cea care păstrează ca o superbă zestre de suflet acea perdea de la fabrica din Paşcani dăruită de marea inimă Ileana Sărăroiu.
Este Maria Dragomiroiu, cea care, din cînd în cînd, simte
nevoia să-şi ia puterea din casa bătrînească unde a văzut lumina zilei, în
satul natal. Se duce acasă pînă seara şi deretică prin pridvor, iar atunci cînd
nu o vede nimeni se duce la locul unde a rămas urma pe perete a bătrînului
difuzor la care asculta muzică populară în copilăria ei sărăcăcioasă şi ea
murmura cuvintele şi îngîna melodia Mariei Lătăreţu şi a altor giuvaieruri ale
cîntului popular românesc.