x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Mondial Hora de băieţi

Hora de băieţi

de Mihai Stirbu    |    29 Sep 2008   •   00:00

Bateristul Mişu Cernea şi chitaristul Vlad Gabrielescu şi-au pus amprenta în Mondial.



Bateristul Mişu Cernea şi chitaristul Vlad Gabrielescu şi-au pus amprenta în Mondial.

Primele formaţii în care a activat Mişu Cernea au fost Andantino, Grup 22, o trupă din liceul său, şi Sideral Modern Quartet. În 1969, bateristul grupului Mondial, Florin Dumitru, a plecat pentru a înregistra alături de Phoenix. Locul liber avea să fie ocupat de Mişu Cernea.

INVITAŢIA. “M-am trezit într-o seară unde stăteam atunci, pe Doctor Lister, cu toţi ceilalţi membri ai formaţiei Mondial care tocmai se despărţiseră de fostul lor toboşar şi m-au întrebat: «Vrei să vii să baţi cu noi?» Eu eram destul de încurcat pe atunci cu mai multe trupe, că aşa se cînta pe atunci, dar, încet-încet, am început să colaborăm. Ei tocmai urmau să cînte, în 1969, la primul festival Club A.”

TURNEE. În perioada ianuarie-august 1972, formaţia efectuează un turneu în ţară sub denumirea de Jam Grup Mondial, într-o formulă restrânsă, de doar patru membri: Gabriel Drăgan, Mircea Drăgan, Mişu Cernea şi chitaristul Sorin Tudoran. Despre perioada turneelor, Mişu îşi aminteşte: “Cînd mergeam în turnee, luam camere duble la hotel. Eu îmi alegeam colegul de cameră după următorul criteriu: nu trebuia să sforăie. Iar Vlad Gabrielescu, pe acea vreme, nu sforăia. Era o armonie extraordinară în viaţa muzicală, relaţiile între artişti nu erau aşa de tensionate pe vremea aceea ca acum.” Mişu Cernea a compus muzica piesei “Hora de băieţi” pe versurile unui autor clasic, Tudor Arghezi. Din pricina mesajului îndrăzneţ în care se vorbea despre prostie, sărăcie şi pingele, piesa a fost hulită de autorităţile comuniste.

După trei ani de Mondial, Mihai Cernea părăseşte formaţia, în 1973, şi se transferă la Sfinx.  

“M-am trezit într-o seară unde stăteam atunci, pe Doctor Lister, cu toţi ceilalţi membri ai formaţiei Mondial care tocmai se despărţiseră de fostul lor toboşar şi m-au întrebat: «Vrei să vii să baţi cu noi?» Eu eram destul de încurcat pe atunci cu mai multe trupe, că aşa se cânta pe atunci, dar, încet-încet, am început să colaborăm”

Mişu Cernea - toboşar

“Am avut o relaţie specială cu Mişu, că noi eram secţia ritmică. Totul a fost foarte amuzant până am terminat facultatea, când a trebuit să mă las de muzică. Ei au continuat după cum s-a văzut şi majoritatea lor au ajuns profesionişti cunoscuţi”

Vlad Gabrielescu - chitarist

SECŢIA RITMICĂ
Vlad Gabrielescu a intrat în formaţie în ’71: “Fostul meu coleg de trupă, Mircea Drăgan, mi-a zis că au nevoie de un om, deoarece Dragoş Vasiliu pleca în armată. Şi am vrut să vin. Trupa mergea bine la început. Erau foarte iubiţi la vremea aia. M-au adoptat şi pe mine şi am ciupit şi eu din iubirea lor. Am fost chitarist, după aia am descoperit şi percuţia.” Chitaristul Vlad Gabrielescu a mers în turnee în ţară mai mult cu Mondial, deşi mai cîntase înainte în alte formaţii, cum ar fi Sideral, Coral. “Am avut o relaţie specială cu Mişu, că noi eram secţia ritmică. Totul a fost foarte amuzant până am terminat facultatea, când a trebuit să mă las de muzică. Ei au continuat după cum s-a văzut şi majoritatea lor au ajuns profesionişti cunoscuţi.”

×
Subiecte în articol: mondial misu cernea misu cernea