Frescele satului

În 1985, regizorul Stere Gulea a venit la Craiova să caute actorii potriviţi pentru rolurile din "Moromeţii". Acolo, l-a găsit pe Ilie Gheorghe - "Dumitru lui Nae"...

Regizorul era în cabinetul directorului. Purta o discuţie cu cei care au participat la preselecţie, făcea fotografii şi nota în caieţel lucruri numai de el ştiute. "Rezultatul nu se dădea pe loc, ci într-o săptămână. Când m-a anunţat că am trecut proba, am avut sentimentul că l-am apucat pe Dumnezeu de un picior. Asta e descrierea potrivită şi erau două idei care mă făceau să afirm asta: unu, jucam sub bagheta unuia dintre cei mai mari regizori şi doi, rolul pe care mi-l oferise, eu îl socoteam mai frumos decât toate celelalte personaje.

Deşi timpurile erau grele, pentru un rol principal răsplata nu era chiar atât de mică. În două luni, cu un astfel de rol îţi puteai cumpăra o maşină. Marele regizor s-a uitat la fizionomia mea, ştia că sunt un om aşezat. Pentru că personajul avea nevoie de o asemenea «zeamă» de înţelepciune şi umor, m-a socotit potrivit", îşi aminteşte Ilie Gheorghe.

IMAGINI
Nu i-a fost greu! Romanul se inspira din viaţa ţăranului român, iar el era fiu de ţăran. A trăit la ţară şi a făcut toate muncile pe care le fac ţăranii în capodopera "Moromeţii". "Am avut senzaţia că îl cunosc pe acel personaj întru totul. Când ne-am strâns în satul Talpa, mi s-a părut că sunt la mine acasă.

Pornind de la experienţele pe care le aveam, pe care le cunoscusem, nu mi-a fost deloc greu. Mă simţeam în pielea lui, era captivant şi atât de frumos...

Unii spun că filmul e mai frumos decât romanul. Nu e neapărat adevărat, dar e clasic din acest punct de vedere. Folosind acea paletă alb-negru, un pic spre sepia, culoarea satului a fost complet autentică. Socotesc filmul la înălţimea capodoperei. La premieră, îmi aduc aminte că se spunea: iată un film care va fi capodoperă. Filmul nu s-a difuzat imediat.

Terminat în 1985, a avut premiera abia în 1987, atât de drastic opera cenzura. Este de o calitate excepţională, drept dovadă chiar săptămânile trecute s-a proiectat de nenumărate ori. Am primit telefoane de la prieteni, cu felicitări, cu îndemnul să mă uit. Sunt captat de seriozitatea, de frumuseţea desfăşurării întâmplărilor, sunt imagini care te umplu de satisfacţie... poiana lui Iocan, doborârea salcâmului, femeile care-şi jelesc morţii, secerişul, tarlalele, legatul snopilor, toate de o frumuseţe rară", continuă actorul.

ARMONIZARE
Imaginile care se proiectau pe retina ochiului său erau fresce ale muncii pământului, ale raportului între oameni: felul cum îşi ţineau ţigara, cum îşi duceau secerile, cum cerneau seminţele. "Dacă le decupezi şi le faci imagini mai mari, captezi sentimentul de admiraţie şi de iubire. Nu cred că aş schimba nimic dacă aş mai juca o dată... omul foarte greu se schimbă. Dovadă că descoperi în etapele a doua şi a treia din viaţa unui om, apucături şi comportamente noi. Eu cred că peste lumea asta a veşniciei, a satului, schimbările se petrec precum erele în istorie, glaciară sau primitivă şi aşa mai departe.

Asta se întâmplă cu lumea satului, cu intimitatea ţăranului. E posibil să aduc elemente noi, prin experienţa pe care o am acum. Dar lucruri radicale nu aş face. Într-un astfel de film, nimeni nu îşi propune să intre în competiţie, fiecare îşi vede de rolul lui. Îmi amintesc de momentele petrecute alături de Victor Rebengiuc. Ne băgam de multe ori la umbra unor căruţe şi discutam cu totul altceva... îi priveam pe ceilalţi ţărani, asfinţitul soarelui, cântecul ciocârliei... totul era pentru mine măgulitor. Nu-ţi propui să fii mai bun, tu ai temeliile tale, pe ele îşi construieşti castelul.

Când mă aflam alături de aceşti mari actori, mă simţeam ca într-o orchestră. Instrumentele încercau să nu treacă unul peste celălalt, să nu se întrepătrundă sunetele, să se armonizeze. Asta era, o armonie, o armonizare a caracterelor, fără discrepanţe. Dacă l-aş întâlni pe Dumitru lu' Nae acum... ar fi ca o reînviere a morţilor şi a vieţii. Aş avea o stare de totală topire în interior şi în intimitatea sufletului meu", mărturiseşte Ilie Gheorghe.