Despre soţia mea...

Ne-am cunoscut prima oară în ’96 la Bucureşti, la un festival de muzică pentru copii şi tineret... Ţin minte că eram la Palatul Copiilor şi ne uitam la "concurenţă" (eu pe atunci cântam împreună cu câţiva prieteni din Braşov într-o trupă rock).

La un moment dat, au apărut cei din Baia Mare (care, după părerea mea de atunci, cântau toţi la fel, adică jazz rock complicat). Sincer să fiu, nu am remarcat-o pe Paula (ea cânta la clape în trupa respectivă), dar a remarcat-o clăparul nostru (adică i-a plăcut cum cânta). Fiind mai timid, m-a rugat pe mine s-o întreb cum a învăţat să improvizeze aşa la pian. În momentul în care i-am adresat întrebarea am avut prima surpriză. Răspunsul a fost total neaşteptat pentru mine: "Spune-i clăparului vostru că eu nu improvizez (tonul era uşor de superioritate). Studiez mult în fiecare zi şi bla bla bla (nu mai ţin minte)!". Hmmm. Bine, cu personalitate fata, mi-am zis, şi am plecat. Ei au luat locul I, bineînţeles, şi noi al II-lea!

PERSONALITATE. Următoarea întâlnire a fost în acelaşi an, în tabăra la Năvodari (la alt festival). Acolo lucrurile s-au complicat. Abia după ce ne-am căsătorit am aflat că ea, de fapt, îmi făcea poze pe ascuns seara la discotecă. Eu eram cu colegii de trupă şi încercam să agăţăm şi noi nişte fete. La un moment dat şi-a făcut curaj şi m-a abordat cu o replică, din nou memorabilă: "Îmi place că sunt o grămadă de fete în jurul tău". Am considerat că fata are cu siguranţă personalitate şi merită să înfiripăm o idilă. Zis şi făcut. Am mai avut câteva întâlniri anul acela şi următorul. Tot după ce ne-am căsătorit am aflat alte lucruri interesante. Cum, de exemplu, a făcut ea autostopul de la Predeal (plecând de la o filmare) ca să vină să mă vadă la repetiţii în Braşov. Îmi aduc aminte că la un moment dat am rugat-o să-mi ia nişte casete de la Romană (vă aduceţi aminte standurile pline de casete de la ieşirea din metrou). S-a întâlnit cu omul de acolo, le-a luat şi mi le-a adus cu trenul noaptea la Braşov, unde eu o aşteptam în gară. Cred că i-am luat şi eu nişte flori.

REÎNTĂLNIREA. După un timp n-am mai ţinut legătura (nu ştiu de ce, adică ştiu, din cauza mea, dar sunt prea mândru să recunosc) şi au trecut câţiva ani în care o mai vedeam pe la televizor şi cam atât. În 2005 (iulie), ne-am reîntâlnit (de data asta eu am fost cel care a dat SMS) şi după o săptămână ne-am căsătorit. Şi azi cred că am făcut cea mai bună alegere din viaţa mea. N-aş vrea să vă povestesc despre viaţa noastră în prezent, pentru că am luat hotărârea să nu ne expunem viaţa privată în public. Şi oricum nu e nimic "picant" în ea. Vă pot spune în schimb, câteva lucruri despre viaţa profesională. Câteodată nu ştiu unde e linia dintre cele două, pentru că suntem aproape tot timpul împreună şi e greu să le delimitezi.  

 De când ne-am căsătorit, mă bucur că pot să fac lucruri pe care nu credeam că le-aş fi făcut vreodată. De exemplu, să construim un studio (aveţi poza cu ea zidind) sau să deschidem o casă de producţie, sau să fac fotografii etc. Şi lucrurile astea se datorează în principiu Paulei, pentru că de unul singur nu aş fi avut motive să le fac. Cel mai fain e că dacă îmi vine vreo idee mă lasă să o pun în practică. Probabil că are încredere în mine că o să iasă bine. Şi sincer vă spun că unele sunt destul de nebune. De exemplu, odată s-a trezit şi era sufrageria plină de plexiglas şi eu făceam o grămadă de praf tăindu-l. Da’ a ieşit un pian transparent de care nu mai are nimeni? A ieşit! (îl puteţi vedea în clipul Get up now!).

Acum despre ea ca persoană (tot din punct de vedere profesional): este foarte încăpăţânată, pentru că vrea să îi iasă lucrurile perfect. Şi în general îi ies (cel puţin lucrurile care ţin de ea). Are momente când e plină de elan şi stă toată ziua în studio sau momente când nu are chef de nimic şi stă şi udă zecile de flori pe care le are. Nu merge niciodată nepregătită la vreun eveniment. Dacă are vreo piesă nouă sau trebuie să înveţe ceva la pian, nu iese din casă până nu stăpâneşte totul. Şi asta din respect pentru cei care o ascultă. Am avut "probleme" cu ea după concerte, când stă să dea autografe tuturor celor care îi cer, chiar dacă ne grăbim foarte tare.

PERFECŢIONISTĂ. Învaţă repede şi e foarte tehnică. De exemplu, i-am explicat cum se zideşte, cum se toarnă beton (eu sunt de fapt inginer constructor) când am construit studioul şi după câteva luni (nu mai ştiu unde eram) se uita ea la o casă în construcţie şi îmi zice: "Uită-te şi tu la ăştia cum au turnat buiandrugu’ ăla". Vă daţi seama că am rămas perplex.

Face mult sport şi mănâncă foarte sănătos. Trebuie să îi mulţumesc pentru asta, pentru că mă trage şi pe mine după ea.

Şi ca să ajung şi la obiectul Ediţiei de Colecţie, Crăciunul, ei bine, de când m-am însurat, această sărbătoare s-a schimbat pentru mine. În primul rând, e ziua Paulei şi facem ce vrea ea atunci. Şi ea vrea un singur lucru, din fericire: să stea acasă la Remetea (la bunicii ei) şi să sărbătorească Crăciunul în familie. Mie îmi convine, pentru că acolo se găteşte foarte bine, e linişte şi aer curat. Adică stăm şi ne relaxăm două-trei zile, după care reluăm drumurile prin ţară, la concerte, unde vă aşteptăm cu drag.