Ce a mai rămas...

Valeriu Sterian s-a născut cu un spirit liber. Nimic nu l-a putut determina să renunţe la felul său de a fi. "Doamne, vino Doamne,/ Să vezi ce-a mai rămas din oameni". Acesta a fost strigătul de furie şi de durere al unui tânăr căruia i se cerea să nu mai fie el însuşi.

Pentru că îndrăznise să-şi lase spiritul cu aripile deschise, iar acesta urmase un vis… a trecut graniţele să asculte muzică din Occident. A corespondat cu tineri din Occident, ca să iasă din oala cu capac în care eram puşi cu toţii. Iar prietenii aceştia îi trimiteau albume Beatles. Pentru libertatea aceasta  tatăl lui Vali a fost chemat la Securitate, iar el... dat afară din liceu. Pedeapsa a fost prelungită, iar Vali ar fi putut cânta în străinătate doar dacă şi-ar fi turnat colegii, prietenii. "Doamne, vino Doamne,/ Să vezi ce-a mai rămas din oameni!". A preferat să rămână aşa cum se născuse: integru. A preferat să lupte în felul lui: prin muzică. Sentimentul libertăţii l-a urmărit toată viaţa. Iubea muzica folk, iubea prieteniile adevărate, îşi iubea familia, şi, parcă nici nu te aşteptai de la rebelul acesta cu plete, îşi iubea poporul şi muzica lui, folclorul. Regăsim în cântecele lui toate trăirile, iubirile, durerile, deziluziile, nemulţumirile, bucuriile. Vali Sterian a lăsat în urma lui cel mai dureros strigăt auzit vreodată.. "Doamne, vino Doamne,/ Să vezi ce-a mai rămas din oameni … ".