Nebunia cântecului

"Un tip haios, plin de iniţiativă, cu un temperament vulcanic, spiritual şi foarte talentat", spune Mircea Vintilă.

Mircea Vintilă l-a cunoscut pe Valeriu Sterian în perioada studenţiei, în acea vreme când fiecare îşi dorea să cânte pe o scenă, să-şi facă o formaţie: "Perioada de început a însemnat pentru noi toţi Club Universitas, Casa de Cultură a Studenţilor."

PROTEST. Folk-ul a fost o poveste acceptată de mulţi artişti în acea perioadă, dar Vali Sterian a fost cel mai apropiat de formula de protest. "A fost cel mai reprezentativ artist al acestui gen. Din păcate nu mai este printre noi...  Aveam atâta nevoie de el şi de muzica lui".

Un repertoriu bogat, plin de iluzii şi fericire, de durere şi singurătate, de rugă, reformă şi resemnare. Sunt doar câteva elemente ce se regăsesc în muzica lui Valeriu Sterian. Şi totuşi, în amintirea lui Mircea Vintilă există o piesă dragă sufletului său ce poartă numele de … "Iluzia unei insule", pe versurile lui Adrian Păunescu.

"Mi-au plăcut teribil toate cântecele lui. Îmi aduc aminte de o perioadă minunată, când noi aveam concerte împreună la Mamaia. Cântam trei luni pe vară cu un succes teribil. Era un fel de căinţă în toată nebunia de cântări de pe litoral", mărturiseşte Mircea Vintilă.
Este dificil să cuprinzi în doar câteva fraze despre fenomenul şi omul Vali Sterian... "Un tip haios, plin de iniţiativă cu un temperament vulcanic, care îşi dorea tot timpul să fie altfel. Dacă l-aş defini pe Vali într-un singur cuvânt acela ar fi: schimbarea", mai spune Mircea Vintilă.

AMINTIRI. Cum să povesteşti poantele, ce leagă o viaţă aflată mereu pe drumul numit spectacol? Ar fi imposibil, spune Mircea Vintilă: "Sunt foarte multe haioase, acum nu ar avea acelaşi farmec ca atunci când  au fost trăite. Spuse s-ar pierde. Poantele nu mai sunt poante! De multe ori spectacolele ne încurcau pentru că ne simţeam atât de bine. încât spectacolul era o obişnuinţă. Dar asta nu înseamnă că nu eram de fiecare dată într-o formă maximă. Spectacolele noastre erau senzaţionale, dar despre ce se întâmpla înainte şi după cred că se pot scrie multe cărţi."
Dispariţia lui Vali Sterian a creat un mare gol pentru toţi colegii şi prietenii săi. "O lungă perioadă din viaţă am petrecut-o împreună pe scenă", încheie cu nostalgie Mircea Vintilă.

TRASEUL ARTISTIC. "Îi datorez lui Vali Sterian partea cea mai importantă din devenirea mea artistică şi nu spun asta doar ca să mă bag în seamă", spune Maria Gheorghiu. "El a fost cel care în urmă cu 11 ani m-a adus prima dată să cânt într-un club din Bucureşti. Mi-amintesc că în timpul recitalului meu s-a urcat pe scenă şi a început să cânte la baterie şi după ce s-a terminat concertul, bucuros a anunţat: «În seara aceasta am câştigat pariul cu Maria Gheorghiu». Au urmat apoi înregistrările în studioul lui... au durat destul de mult, pentru ca piesele lucrate împreună să sune a Maria Gheorghiu şi nu a Vali Sterian. A lucrat cu drag şi la UŞA CE-O ÎNCUI şi la MARIA DE MANGOP şi la BOCETUL LUI IOAN şi după ce-am terminat, imediat a sunat-o pe Lucica Popescu Moraru şi a anunţat-o că venim la ea în emisie la România Actualităţi să-i prezentăm piesele. Mi-a urmărit traseul artistic şi aşa cum suna să-i spună că i-a plăcut ceva, la fel făcea şi când greşeam. Îmi spunea că dacă mă prinde că îmi mai fac terţă pe voce, mă înjură în public... aşa era Vali, sincer, responsabil, gata să se ia de piept cu toată lumea pentru o idee şi dreptate. Cât de frumos îi bătea inima şi cum i se lumina chipul când descoperea frumosul în jur! Eu pot să spun doar atât: "Am stat în preajma lui doar când mi-a permis şi timpul a fost suficient ca să observ că a fost şi a rămas până în ultima clipă VERTICAL".