Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 27 august 1991, Moldova își proclama cu mult curaj și speranță independența față de Uniunea Sovietică, în semn de reafirmare a identității sale naționale și a dreptului la autodeterminare. Astfel, împlinind visul secular al poporului moldovean, de a fi stăpân pe propria istorie și pe propria soartă, acest moment a devenit simbolul libertății și al demnității naționale. În cadrul Parlamentului, 276 de deputați (74% din totalul de 371) au votat în favoarea acestei decizii, în ziua în care, în centrul Chișinăului, a fost convocată cea mai importantă Mare Adunare Națională din istoria recentă a țării.
Această declarație a fost, mai presus de orice, un testament al spiritului de luptă, al crezului național și al dorinței de a păstra limba, cultura și valorile străvechi ale națiunii moldovenești. În această zi, Moldova nu răspunde doar unui act de proclamare, ci își reafirmă, cu toată inima, propria voință de a trăi în libertate, în democrație și în unitate.
Proclamația din 27 august 1991 a fost rezultatul unei istorii de rezistență, de sacrificiu și de aspirație spre libertate. Cu doar doi ani înainte, pe 27 august 1989, a avut loc Prima Mare Adunare Națională, un moment simbolic al revendicării suveranității și al începerii procesului de emancipare politică și culturală. Acest eveniment, cunoscut și ca Piata Marii Adunări Naționale, a reprezentat un moment de reafirmare a identității naționale, învăluit în flori, cântece și discursuri despre libertate și demnitate.
Recunoașterea independenței a venit și din partea vecinilor, atunci când România și-a declarat, tot pe 27 august, sprijinul și solidaritatea pentru acest proces de eliberare națională. În ciuda faptului că Rusia, încă în perioada sovietică, a recunoscut oficial independența Moldovei doar începând cu 8 decembrie 1991, momentul proclamării a rămas un simbol al rezistenței naționale și al reafirmării voinței poporului moldovean de a fi suveran și de a-și păstra identitatea.
Documentul adoptat atunci de Parlamentul Republicii Moldova rămâne un act de mare însemnătate, nu doar pentru stat, ci și pentru identitatea și sufletul neamului moldovean:
”Parlamentul Republicii Moldova, constituit în urma alegerilor libere și democratice, având în vedere trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale…”
În continuare, textul propune o analiză fermă asupra istoriei și meritelor naționale, respingând actele de dezmembrare și ocupare a teritoriului. Documentul amintește faptul că, în istoria modernă, poporul moldovean nu a renunțat niciodată la dorința de libertate și de identitate distinctă, iar această hotărâre a fost exprimată în numeroase acte de reamintire și reafirmare națională: marele miting din 1989, legile adoptate în perioada de tranziție, simbolurile și gesturile care au întărit și au consolidat această identitate, ca deplină expresie a suveranității. De la limbă, drapel și stemă, până la legile fundamentale ale statului, fiecare pas a fost realizat cu responsabilitate și credință în destinul propriu.
În această declarație, se reafirmă, cu putere și hotărâre, că Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, capabil să decidă pentru prezentul și viitorul său, fără intervenții din afară. Într-un limbaj solemn, se afirmă dreptul poporului de a-și hotărî soarta, de a-și proteja valorile și de a-și construi propria identitate, în conformitate cu aspirațiile sale sincere și cu principiile morale și internaționale.
Această zi și acest document devin, astfel, un simbol al triumfului voinței și dăruirii naționale. Întreaga societate este chemată să-și aducă aminte de sacrificiile, eforturile și sângele vărsat pentru libertate, dar și să-și reafirme angajamentul pentru păstrarea valorilor democratice și a identității unice. În fața istoriei, Moldova renaște în convingerea că iubirea pentru patrie și credința în dreptate sunt cele mai înalte și durabile valori, adevăratele poduri ale unității naționale.
Aceste cuvinte, aceste valori, nu exprimă doar un act ceremonial, ci conturează unul dintre cele mai importante și sacre adevăruri: că identitatea națională și suveranitatea sunt daruri divine, pe care trebuie să le păstrăm, să le apăram și să le transmitem mai departe cu responsabilitate.
Această proclamație nu este doar o declarație politică; ea rămâne un act etern al libertății, un mesaj viu pentru toți cei care iubesc Moldova și cred în potențialul său. În această zi, să ne amintim cu toții că mândria națională și responsabilitatea pentru păstrarea identității nu sunt doar datorii istorice, ci și îndemnuri de a clădi un viitor bazat pe dreptate, libertate și iubire, pentru că adevărata libertate nu se poate obține decât prin sacrificiu, curaj și iubire necondiționată, care să lumineze și să apere valorile fundamentale ale națiunii.
În lupta pentru adevăr și libertate, istoria Moldovei nu a cunoscut doar momente de speranță și solidaritate, ci și episoade tragice, care au lăsat răni adânci în memoria colectivă.
Un capitol dureros al istoriei recente a Moldovei este povestea Doinei și a lui Ion Teodorovici, doi oameni care au murit în condiții suspecte, într-un accident care a zguduit conștiința națională. Mărturiile și probele admit că evenimentul a fost mai mult decât un simplu accident rutier; mulți au considerat că a fost un act de intimidare, un semnal de avertizare pentru cei care îndrăzneau să spună adevărul, să lupte pentru libertate și justiție.
Această tragedie a fost, și rămâne, o rană deschisă în sufletul Moldovei. Doina și Ion, prin iubirea lor pentru valorile naționale și libertate, au devenit simboluri ale sacrificiului suprem. În plus, cazul lor a activat conștiința comunității, întărind credința că, deși anumite forțe încearcă să oprească sau să mușamalizeze adevărul, justiția și memoria celor ce și-au pierdut viața pentru libertate vor rămâne vii în inimile noastre.
”Dacă iubirea și adevărul nu pot fi violate, atunci sacrificiul acestor oameni devine un semnal de avertizare că, în libertate, trebuie să ne apărăm și să ne păstrăm valorile cele mai sfinte, chiar dacă prețul pare exorbitant.”, o mărturie a spiritului de luptă și a iubirii necondiționate pentru țară, care ne învață că adevărul și sacrificiul sunt cele mai mari expresii ale iubirii de patrie.
O altă figură emblematică a identității naționale este poetul Grigore Vieru, un adevărat mesager al iubirii și al identității moldovenești. Cu versurile sale, a reușit să pătrundă în inimile tuturor celor care au înțeles că limba și patria sunt legate etern de sufletul unui popor. În timpul perioadei de restricții și opresiune, Vieru a fost o lumină ce nu s-a stins niciodată; un simbol al curajului de a iubi și de a-și afirma propria identitate, indiferent de încercările vremurilor.
”Limba noastră e inima și sufletul țării.”, scria poetul, iar aceste cuvinte au inspirat întreg poporul moldovean să nu uite cine este și ce valoare are limba lor. Poezia sa a fost, și continuă să fie, o veritabilă pledoarie pentru unitate, pentru libertate și pentru iubirea sinceră de țară. În condiții vitrege, când adevărul și limba erau aproape uitate, Grigore Vieru a ales să-și facă auzite cuvintele ca pe niște flori sacre, pentru a păstra vie conexiunea sufletelor moldovenilor.
”Poezia lui Vieru nu este doar literatură. E alinare pentru suflet, e o chemare către înțelepciune și iubire.”, spunea un istoric, iar această înțelepciune continuă să viseze, să cânte și să ridice conștiința națională în așteptarea zilei în care libertatea va triumfa definitiv asupra oricărei umbre.
Privind în trecut, la sacrificiile și poeziile despre iubirea de neam ale acestor oameni, la podurile de flori din 1990, la tristetea și curajul celor ce au murit în condiții suspecte și la poezia și credința lui Grigore Vieru, înțelegem că identitatea moldovenească nu constă doar în limba comună, în pământul nostru sau în tradițiile străbune, ci în spiritul de luptă, iubire și unitate.
Aceasta nu este o identitate statică, ci un proces viu, în care fiecare ființă trebuie să-și păstreze conștiința de sine, să-și celebreze limba, cultura și valorile, dar și să fie gata să lupte pentru libertate și dreptate. În fața acestei porți a înțelepciunii și iubirii, Moldova renaște continuu, în fiecare vers, în fiecare gest de iubire și în fiecare inimă deschisă adevăratei libertăți.
Națiunea nu este doar o colecție de tradiții sau de simboluri, ci o ființă vie, un spirit care renaște din sacrificii și iubire, din poezie și curaj, căci, astfel, înțelepciunea noastră devine o flacără care, arsă de timp și de încercări, încă luminează și ne îndeamnă să continuăm drumul spre adevăr, libertate și identitate.
Această nobilă căutare de sine, începută în timpul podului de flori din 1990, continuă cu fiecare vers de poezie, cu fiecare sacrificiu, cu fiecare cuvânt care răsună din inimile celor care cred încă în valoarea națiunii noastre. În fiecare legendă veche, în fiecare nouă pledoarie pentru libertate, în fiecare ființă care refuză să se încline în fața opresiunii, se naște și se reînnoiește misiunea de a fi liberi, de a fi autentici.
Astfel, Ziua Națională a Republicii Moldova nu este doar o comemorare a trecutului, ci un testament pentru viitor: un apel la a ne păstra și a ne apăra propria identitate, cu iubire și responsabilitate, cu poezie și curaj. Și, pentru că adevărata identitate nu se poate limita la simple simboluri sau evenimente, ci trebuie trăită și revărsată în fiecare clipă, să ne amintim că, în fiecare inimă, în fiecare gest de iubire și de curaj, se află puterea de a renaște și de a crea o Moldovă nouă, liberă, sigură pe sine. Astfel, cu fiecare sărbătoare, cu fiecare clipă dedicată identității naționale, învățăm că, dincolo de toate obstacolele, dincolo de iluzii și încercări, adevărata identitate stă în iubire, în libertate și în credință, și această credință trebuie să fie, pentru totdeauna, o poezie eternă scrisă de sufletul național.
Citește pe Antena3.ro
