A cincea tranşă de sărăcie

Banii se vor traduce într-o dâră de sânge pentru viitorime

Traian Băsescu şi guvernarea pe care a moşit-o, legând buricul, cu mânuţa lui, fiecărui ministru în parte, au biruit iar. Ura, ura, de cinci ori ura. De ce de cinci ori? Fondul Monetar In­ter­na­ţi­o­nal, la uşa căruia stăm milogi, cu mâna întinsă, ne-a aprobat a cincea tranşă de împrumut. Vreo nouă sute de milioane de euro, fireşte un biet mizilic pentru păpătorii de profesie ai banului public Udrea, Videanu, Berceanu şi liota, dar oricum mai e ceva de ronţăit o lună, două. După aia? După aia potopul. Scuzaţi. Potopul e aici, cu noi, în noi. După aceea golul, neantul, nimicul, din nou cerşetoria. Mâna întinsă nu e a chi­vu­ţe­lor din Ţăndărei, numitor comun al metropolelor europene, ci a unui stat. Stat care ar fi trebuit să fie mândru, ţanţoş, bogat, precum îl arată resursele, intrat în democraţie în '89 fără da­to­rii externe şi cu o mare donare de sânge pe străzi. Ba chiar avea de în­ca­sat nişte miliarde. Constatăm că în cele două decenii de libertate pre­su­­pusă România n-a construit nimic. Nici măcar un metru de dig pentru inundaţiile care revin ciclic şi-şi iau tainul de morţi. Nu autostrăzi (acelea au căzut rău la stomac unui etern ministru de transporturi, emancipat azi la rangul de şef de stat), măcar parapete la nişte gârle nărăvaşe care o iau razna prin case şi prin lanuri. Presa, adică nemernicii ăştia de terorişti şi găozari, umblând ea prin arhive, a descoperit, de pildă, că prin anii '80 inginerii i-au spus dictatorului că Siretul se va revărsa mereu într-un fel de deltă incontrolabilă şi soluţia tehnică şi patriotică ar fi regularizarea buclucaşului curs de ape printr-un canal care să verse surplusul în Bărăgan, adică acolo unde este mai mereu secetă. Culmea, dictatorul de atunci a priceput şi aşa a început Canalul Siret - Bărăgan, azi o ruină. Marea ispravă e să punem stavile din saci de nisip în calea puhoaielor care nu se prea sinchisesc de sforţările bieţilor militari, jandarmi, pompieri şi voluntari. Urniţi din birouri după o săptămână de tragedie, lătraţi zilnic de presă, preşedintele şi moşiţii lui au purces nervoşi sau plictisiţi cu elicopterele la faţa locului care faţă a locului nu prea mai era. Sinistraţii care au avut neobrăzarea să su­pra­vie­ţu­ias­că în loc să se bucure de vizita înaltelor feţe, au mai făcut şi gât. De ce adică în ţara asta care tot face vile şi iar vile, majoritatea ale unor înalţi bugetari de lux, nu încropeşte şi ea un dig? De ce are bani doar doamna Udrea, cutează o amărâtă care nu mai are  decât rochia de pe ea? Întrebare fireşte de sorginte teroristă care l-a enervat rău, rău de tot pe domnul Băsescu, preşedinte al CSAT. După ce că puţi, cam asta se citea pe faţa preşedintelui, atacat de o greaţă convulsivă, după ce că stai ca proasta cu apa până-n gât, mai faci şi politică. Vezi bine că mi-am abandonat mun­ca pentru ţară din odăile Cotrocenilor, unde mai puneam de-o bârfă, de-o şmecherie, de-un şantaj ca să vin la tine, iar tu, care ai avut ne­sim­ţi­rea să nu mori, te iei - de cine? - de Udrea. Preşedintele n-a zis fă, cu so­no­rităţi, dar asta mi s-a părut că ros­teşte întreaga lui fiinţă. Vena de la gât, cea care exprimă paroxismul in­dig­nă­rii prezidenţiale, s-a făcut iar cât un odgon de vapor. Urât, urât din par­tea sinistraţilor. Nu-l merită pe pre­şe­dinte. Putea, la câte calităţi are, să aibă un popor mai smerit.

Primim, carevasăzică, o nouă tranşă de gologani. Nici aceşti bani nu vor lăsa dâra vreunui dig, şiretul unei şosele pe harta României, ţară incapabilă să facă autostrăzi, dar expertă în făcut vile peste vile. Şi aceşti bani se vor traduce într-o dâră de sânge pentru viitorime. O nouă tranşă de sărăcie. Alte şi alte datorii pentru copii şi nepoţi. Banii sunt arvuniţi deja, banii sunt duşi chiar înainte de a veni. Marele trezorier Băsescu, se­cundat cu umilinţă de Boc şi, cu voia dumneavoastră, de Isărescu, ştiu ce au de făcut. Adică ce au făcut şi până acum. Mă gândesc dacă femeia aceea care în loc să scoată mâlul din casă îşi ţipa neliniştile, inclusiv politice, nu purcedea chiar la scoaterea mâlului. Nu din prăbuşita ei casă, ci din casa nu­mită România. Nu cumva mâlul care ne sufocă este, cum cuteza să spu­nă biata de ea, chiar Udrea? Nu cum­va Videanu, Berceanu, Boc şi, ul­timul dar nu cel de pe urmă, Bă­sescu sunt mâlul care sufocă România, boala care ucide şi sărăceşte? Sun­tem ţara europeană cu cel mai scă­zut nivel de trai, cu cele mai amă­râte pensii, cu cele mai negre perspective. Nu cumva e timpul să scoa­tem mâlul nu din casele inundate, ci din România inundată de hoţi?

P.S. "Daţi presa din faţa mea!" - iată, în sfârşit, gândul gândit mereu de Traian Băsescu, dar pe care nu mă aşteptam să îl rostească. Expli­cit. Digul ăsta din saci de cuvinte nu cred că va fi spulberat uşor de mânia prezidenţială. Rezistă mâlului, biată vorbă a mea!