x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Adio si n-am cuvinte !

Adio si n-am cuvinte !

de Radu Tudor    |    16 Mar 2006   •   00:00
Adio si n-am cuvinte !

Este cat se poate de clar ca nu mai exista o cale de dialog intre liberali si Basescu.

Cine se amagea cu ideea ca intre democrati si liberali mai poate exista o cale de impacare s-a inselat amarnic. Decizia Comisiei parlamentare de control a SRI de a respinge discutarea pachetului de legi privind siguranta nationala e un semn important. Al unei dusmanii mai vechi, intre liberalul Radu Stroe si presedintele Traian Basescu care s-a transmis asupra intregului PNL.

Stroe e presedintele comisiei SRI si abia astepta prilejul de a-i intoarce sefului statului comportamentul ostil. Dupa ce nu a dat mana cu Stroe cand acesta facea parte din delegatia PNL la consultarile de la Cotroceni, Basescu i-a mai tras una marinareasca liberalului. Asa, ca intre absolventi de Institut de Marina Civila. Comandantul Traian i-a reprosat lui Stroe ca a ramas un inapt medical din punct de vedere al performantelor profesionale, atunci, in marinarie, dar si acum, pe uscat. Aceste afirmatii, cam tari chiar si pentru presedintele-jucator, arata cat de mult a evoluat conflictul mentionat.

Presedintele Basescu are, pe langa multe calitati, un mare defect. E rau de gura. Cand ti-e lumea mai draga, iti tranteste doua vorbe ca pe vapor, de te lasa paf. Nu e un fapt condamnabil sa spui ce gandesti. In clasa politica romaneasca, plina de figuri ieftine de stil care mascheaza adevarul, e chiar o calitate sa spui lucrurilor pe nume. Problema e alta. Seful statului trebuie sa fie echidistant. Sa nu faca aprecieri jignitoare, cu atat mai putin in legatura cu incapacitatea unor adversari, ce are la baza motive medicale. Sa fie peste toate aceste dispute, un diplomat, o personalitate echilibrata. Care poate sa injure cat vrea in biroul personal sau la Golden Blitz, dar neaparat cu o aparitie moderata in public.

El reprezinta Romania, vorbeste in numele ei. Ce sa inteleaga acum toti diplomatii straini acreditati la Bucuresti, care scriu rapoarte pentru capitalele lor? Ca presedintele comisiei de control al principalului serviciu secret din Romania e un handicapat?

Desi cred ca ii este foarte greu dupa 30 de ani de marinarie, ii recomand lui Traian Basescu o abstinenta. Nu aceea la care se gandeste toata lumea, ci una legata de exprimare.

Cand era primar general, Basescu a mai facut afirmatii tari. A spus despre Adrian Nastase ca foloseste fundul cand face sex. Apoi a regretat afirmatia si a cerut public scuze. Pentru un om politic, greselile se aduna. Oricat de popular ar fi el, mai devreme sau mai tarziu vine scadenta. Lui Ion Iliescu i-a ramas ca o stampila pe frunte afirmatia "Mai animalule!". In legenda lui Traian Basescu vom avea peste ani povesti cu licuricii mari sau mici si afirmatia cu handicapatii din PNL.

Adversitatea nedisimulata dintre PNL pe de o parte si dirijorul Traian Basescu alaturi de corul sau democrat pe de alta afecteaza, din pacate, un domeniu extreme de sensibil. Cel al securitatii nationale.

Pentru ca pachetul de legi pe acest subiect e marul discordiei, serviciile secrete sunt obligate in continuare sa activeze dupa o legislatie veche, perimata, discutabila din punct de vedere al noilor amenintari. Avem o lege a sigurantei nationale din 1991, cand eram membri ai Tratatului de la Varsovia. Au trecut 15 ani, suntem deja membri NATO. Iar dezbaterile pe tema securitatii nationale s-au transformat intr-un scandal politic, chiar in interiorul Aliantei D.A.

Nu stiu exact cine e de vina. Presedintele poate, pentru ca nu a identificat din vreme o cale pentru dialog si armonizare cu Parlamentul si Guvernul in privinta legilor invocate. Sau poate liberalii, pentru ca tin cu orice pret sa i se opuna lui Traian Basescu. Asta chiar cu pretul unei tensiuni politice indusa in activitatea CSAT si a serviciilor secrete.

Este cat se poate de clar ca nu mai exista o cale de dialog intre liberali si Basescu. Fanii sai din PNL urca din ce in ce mai des dealul Cotrocenilor, iar pe restul ii trateaza cu dispret. Ruptura este definitiva. Cat de curand, urmeaza verdictul: Adio si n-am cuvinte ! Apoi, orice combinatie politica va fi posibila pentru o noua majoritate. Chiar o convietuire surpriza. Un indiciu este parteneriatul presedintelui jucator cu sefii serviciilor secrete numiti de Ion Iliescu.
×
Subiecte în articol: basescu editorial