Pregatirile pentru trecerea la leul greu au demarat. De la 1 martie, incepand cu martisoarele, toate preturile vor fi afisate in lei vechi si in lei noi. Iar de la 1 iulie, leii noi vor intra efectiv in circulatie. Alaturi de leii vechi, care vor continua sa fie primiti la plata inca un an si jumatate, pana la 31 decembrie 2006.
|
Am pornit la drum, in decembrie â89, cu un leu anemiat rau de tot. Din acest motiv, in primul rand, liberalizarea preturilor a coincis cu explozia inflatiei. Am avut nevoie, an de an, de tot mai multi lei ca sa cumparam tot mai putine marfuri. Totodata, cursul leu-valute a alergat numai in galop. Perioadele de trap au fost foarte rare.
Mai era in joc si o restrictie tehnica: denominarea a impus o perioada de pregatiri tehnice de minimum 12 luni. Cele doua tipuri de restrictii - politice si tehnice - au indicat anul 2005 ca fiind cel mai adecvat din punctul de vedere al momentului denominarii. Relevarea experientei altor tari, care au luat in calcul indicatorii inflatiei inainte si dupa denominare, conjugati cu indicatorii contului curent, ai contului de capital sau cu cei ai realizarilor in planul echilibrului intern si extern, s-a aflat in prim-plan. Este limpede ca denominarea nu are efecte negative asupra inflatiei si nici asupra puterii de cumparare a monedei. Dimpotriva, inflatia scade. Asa ca nu vad de ce n-ar fi si la noi la fel.
Daca operatia ar fi facuta astazi, in raport cu actualul nivel al inflatiei, prin taierea a patru zerouri, o paine ar costa intre 50 de bani si 1 leu, un ziar - 70 de bani, un litru de benzina - 2,9-3,2 lei. Cat priveste euro, la cursul calculat si afisat de BNR, cota lui ar fi in jur de 3,8-3,9 lei. Astfel de cifre ar fi ceva mai tonice. Nu este insa mai putin adevarat ca ar putea interveni si o senzatie de saracie: salariul mediu net s-ar cifra la 600 de lei, cine are un depozit bancar de 10.000.000 de lei si l-ar vedea redus la 1.000 de lei si asa mai departe.
Italienii au incercat sa faca si ei o astfel de reforma. S-a opus insa populatia, de teama reversului psihologic. Nu le-a fost usor sa renunte la senzatia ca sunt⦠o tara de milionari. Au reusit francezii, care au introdus un regim de acomodare. Desi au schimbat banii, o vreme indelungata au mers atat "francii vechi" (usori), cat si "francii noi" (grei), cu care s-au facut plati si incasari in paralel. Pana cand, treptat, banii usori au fost retrasi din circulatie.
Astazi, si italienii, si francezii au renuntat definitiv la monedele nationale, trecand la euro. Trecerea la euro a fost tot o denominare. Problema esentiala, insa, nu are nici o legatura cu numarul de zero-uri de pe bancnotele in circulatie. Ea este cu totul alta: cat de sanatoasa este economia din spatele acestor monede. Sau cat de bolnava.
In Romania, preturile urca si pentru ca a fost pus in functiune, fara sa mai reusim sa-l oprim, un impingator emotional. Avem un climat inflationist impregnat in toate fibrele societatii noastre, intemeiat in cea mai mare parte pe teama, uneori chiar pe panica, ce ingreuneaza procesul dezinflatiei. Este nevoie ca factorilor psihologici inflationisti sa le contrapunem factori psihologici antiinflationisti. Leul greu poate fi unul dintre ei, care sa joace un rol important in calmarea inflatiei. Fireste, alaturi de politicile monetara, fiscala, salariala.