Artistul realizat fără public

Unul dintre miturile negative – creat de veacul al XIX-lea si rafinat in al XX-lea pana la statutul de mit productiv – e acela al artistului mare reusit fara loc in societate. Al marelui creator traind intre obtuzi. De unde ideea ca publicul acesta marginit e dator sa-si plateasca incompatibilitatea la valoare cu o stipendie. Ca lipsa de reactie il face dator in mod automat. Iar in cazul geniilor, si culpabil. Straniu e ca, pe masura ce Occidentul a procedat la solutii ori, mai bine zis, la niste inginerii financiare din care toata lumea are de castigat, inclusiv culpabilul care da banii, in fostele tari socialiste, 'soiuzurile' de artisti l-au tinut de vinovat pe stat, iar dupa caderea comunismului il tin si de prost. Cu alte cuvinte, statul e condamnabil fiindca nu realizeaza calitatea exceptionala a artistilor sai si nu ii sustine in regim de valoarea maxima.

Cunosc bine situatia artistilor din Bavaria, prin amabilitatea unuia dintre secretarii sindicatului plasticienilor. Münchenul e so­co­tit, pe drept cuvant, un oras al ar­tistilor. Realitatea organizatorica in Bavaria conteaza ca una de reper. Sunt inregistrati aici circa 3.500 de artisti profesionisti ori avand tendinta de profesionalizare, asta insemnand ca persoanele fara studii sistematice de desen, pictura, sculptura sau arte decorative respecta regulile jocului, cultiva rigorile sistemului, nu le sfideaza.

Nu e vorba doar despre firea dintotdeauna a neamtului. Organizarea face diferenta dintre omul necivilizat si civilizatie. Din cei 3.500 de artisti cotizanti, circa 3.000 nu castiga nimic cu artele. Au slujbe, isi construiesc mijloace de trai in afara sistemului artelor, dar staruie in vocatie si se sindicalizeaza. Cifrele au mistica lor si par a avea sens chiar si cand n-au. Fapt e ca, din 3.500 de inregimentati, 350 au ceva venituri si din activitatea artistica. Le completeaza cu un serviciu sau completeaza castigul din serviciu cu acela din comertul cu productia artistica. Numai putin, cateva zeci – sa zicem, respectand magia cifrelor, 35 – se intretin exclusiv din arte. Dar si acestia beneficiind de miraculosul 'triunghi' artist-agenti-investitor.

Mitul negativ intretinut in Est de profitorii fostelor 'soiuzuri' (uniuni) perpetueaza o speranta calpa, si anume ca un stat mai organi­zat decat 'statul de tranzitie' va plati libertatea absoluta de exprimare a artistilor, ignorand impu­ti­narea sistematica a publicului, detasarea de public a experi­men­talistului, a inovatorului. Aceas­ta insa e alta problema. De fapt, e cea adevarata, fiindca nici un creator veritabil nu vine in fata so­cietatii cu intrebari, ci, mai ales, cu raspunsuri. Asa-numitele expe­rimente sunt indeobste diversiuni culturale, care fac impesie intrucat nimic nu seamana mai mult cu adevarul ca parodia lui.