In loc ca, pus in faţa evidenţei, să-şi depună demisia şi să se retragă (intru meditaţie şi iertarea păcatelor) intr-o mănăstire din munţii cei cărunţi, procurorul-şef al DNA, o unealtă de cea mai joasă speţă, a cărui obrăznicie a devenit proverbială, a avut chiar tupeul să contraatace şi să se victimizeze. Fără să i se clintească un muşchi pe faţă, Daniel Morar l-a acuzat pe ministrul Justiţiei că a dat in presă golăniile pe care le fac subordonaţii săi şi că represivii sunt, vezi Doamne, intimidaţi in lupta lor neostoită impotriva flagelului corupţiei
Â
Romănii au ieşit in stradă in Decembrie â89, dincolo de foamea din stomac şi de frigul din case, şi pentru că statul ceauşist ingrădea pănă la demenţă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Tocmai fiindcă Romănia devenise o imensă celulă, in care nici măcar in propria casă nu te mai puteai exprima fără bănuiala că te ascultă "băieţii" şi-o să dai cu subsemnatul la Securitate, puţinii disidenţi care au avut curajul să se opună intr-un fel sau altul regimului de teroare au căpătat un soi de valenţe mitologice in conştiinţa populară. Iar asta pentru că, indiferent de motivele care i-au mănat in luptă, gesturile lor de frondă asumată intr-o mare de complicitate laşă au contribuit şi ele, fără putinţă de tăgadă, la năruirea mitului infailibilităţii conducătorului iubit.
Au trecut aproape 18 ani de la o mişcare asupra caracterului căreia (revoluţie sau lovitură de stat) doar istoria se poate pronunţa. Dincolo de evoluţia implacabilă şi incontestabilă intr-o sumedenie de domenii ale vieţii economico-sociale, Romănia pare a se intoarce intr-un trecut neguros la capitolul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Autoritarismul evident al actualului şef al statului a ajuns să fie copiat fără intrebări sau pusee de conştiinţă de instituţii represive prin insăşi menirea lor şi obiectul de activitate. Orice incercare de exercitare a unui control democratic asupra acestora e reprimată din faşă (stupefiant, intr-un cor de isterie) taman de personalităţile cele mai vocale ale abuziv intitulatei "societăţi civile". Deşi mulţi aplaudaci ai exceselor antidemocratice se revendică aparţinănd cercului de diametru foarte mic al conştiinţelor care s-au opus abuzurilor regimului comunist, astăzi tac adănc sau, mai rău, instigă pe faţă la comiterea unor porcării care oricărui om de bun-simţ i-ar increţi carnea instantaneu. Nu mai departe de săptămăna trecută, unul dintre cotidianele centrale a publicat o statistică stupefiantă. Sub masca preocupării pentru intensificarea luptei anticorupţie, procurorii subordonaţi sinistrului personaj Daniel Morar, om ale cărui abuzuri au dus Romănia la CEDO, ascultă-n draci, cu sau fără temei (aproximativ jumătate din cei "interceptaţi" n-au fost trimişi in instanţă), convorbiri telefonice. De la Elena Ceauşescu incoace parcă n-a mai existat atăta voluptate-n intruziunea in vieţile private.
Mă aşteptam, in naivitatea mea cutremurătoare, ca (măcar) faimoasele ONG-uri specializate in apărarea drepturilor omului să ia foc, să organizeze proteste, să rupă uşile televiziunilor de nişă pentru a-şi exprima indignarea. De unde-atăta conştiinţă? Dezvăluirile din Gardianul au fost intămpinate ori cu tăcerea complice a "amicilor" preşedintelui, ori cu justificări de o nesimţire care depăşeşte sfera patologicului. In loc ca, pus in faţa evidenţei, să-şi depună demisia şi să se retragă (intru meditaţie şi iertarea păcatelor) intr-o mănăstire din munţii cei cărunţi, procurorul-şef al DNA, o unealtă de cea mai joasă speţă, a cărui obrăznicie a devenit proverbială, a avut chiar tupeul să contraatace şi să se victimizeze. Fără să i se clintească un muşchi pe faţă, Daniel Morar l-a acuzat pe ministrul Justiţiei că a dat in presă golăniile pe care le fac subordonaţii săi (procurori plătiţi, in ţara unde şeful statului plănge de grija pentru asigurarea veniturilor pensionarilor, cu peste 100 de milioane de lei vechi pe lună) şi că represivii sunt, vezi Doamne, intimidaţi in lupta lor neostoită impotriva flagelului corupţiei. Mai mult decăt atăt, după ce Curtea Constituţională a admis plăngerea lui Adrian Năstase impotriva neregulilor puse-n operă de anchetatorii săi, individul ţăfnos şi lipsit de substanţă, care conduce poliţia politică a lui Traian Băsescu, individ care a tolerat şi chiar a incurajat abuzurile comise asupra oricui a indrăznit să aibă altă parere decăt cea a Cotrocenilor, s-a urzicat că nişte judecători cer imperativ aplicarea legii in litera şi spiritul ei. Aceiaşi judecători, felicitaţi acum nu multă vreme de trompetele de serviciu pentru "verticalitatea" de a decide că preşedintele n-ar fi incălcat Constituţia căt să-şi merite destituirea, sunt astăzi puşi la colţ pe coji de nucă, fiindcă indrăznesc să ingreuneze munca procurorilor anticorupţie.
Americanii sunt revoltaţi, pe bună dreptate, că, sub pretextul combaterii terorismului, tărămul absolutei libertăţi s-a transformat din Ţara Făgăduinţei intr-un imens Big Brother. La celălalt capăt al imaginarei Axe, emulul politic al Marelui Licurici stă cloşcă pe maldărul de interceptări telefonice şi se victimizează că presa haină dă buzna-n viaţa sa privată.