Voltele lui Ladislau Bölöni nu mai au amploarea de altădată. Aripa obosită caută culoare de zbor cât mai comode, marile ambiţii şi tenacitatea pierd teren în faţa slăbiciunilor omeneşti.
Voltele lui Ladislau Bölöni nu mai au amploarea de altădată. Aripa obosită caută culoare de zbor cât mai comode, marile ambiţii şi tenacitatea pierd teren în faţa slăbiciunilor omeneşti. Curgerea implacabilă a timpului produce inevitabil efecte. Doar înţelepciunea antrenată în meciurile vieţii te poate ajuta să parchezi în onorabilitate. Dar dacă ea, înţelepciunea, îţi lipseşte, riscul îmbătrânirii urâte e foarte mare. Declaraţiile pe care Bölöni le-a făcut în ultima perioadă m-au surprins neplăcut, deoarece antecedentele mă determinau la un subiectivism pozitiv în ceea ce-l priveşte.
L-am admirat pe fotbalistul Ladislau Bölöni. La Tg. Mureş, la Steaua şi la echipa naţională şi-a făcut numele respectat. Doctorul şi sportivul impuneau deopotrivă. Nu pot uita golul său prin care am învins Italia la Bucureşti, după cum nu pot uita nici un alt episod mai puţin cunoscut publicului larg.
Bölöni a dorit să i se amenajeze un cabinet stomatologic la Steaua, loc unde presta mai mult pentru coechipieri şi angajaţii clubului. Unul dintre primii pacienţi ai stomatologului-fotbalist a fost chiar antrenorul de atunci al Stelei, Emeric Ienei. Dar nu despre cum şi-a chinuit Bölöni antrenorul vreau să povestesc. O altă păţanie mi-a atras atenţia asupra omului Bölöni. Într-o dimineaţă, fiind în întârziere, alerga spre întâlnirea cu pacienţii. Pe un culoar care mai păstra urmele umede ale mopului a alunecat şi a căzut, accidentându-şi urât braţul. A ratat lucrările programate în acea zi, dar a ratat şi meciul din etapa următoare. Microbiştii au fost convinşi că accidentarea s-a produs la vreun antrenament. Nici prin cap nu le trecea că, de fapt, se accidentase doctorul şi nu fotbalistul. Pentru că preocupările intelectuale nu se prea pliau pe portretul-robot al jucătorului de fotbal. N-aveau de unde să ştie suporterii că pentru Bölöni cărţile nu erau doar de treflă sau că damele de pică nu reprezentau o obsesie.
Mai târziu, după câţiva ani, în Franţa, unde devenise un om al locului, despre omul şi profesionistul Bölöni se vorbea la superlativ. Nu mi-a plăcut, în schimb, să descifrez în plecarea intempestivă de la naţională faptul că Bölöni devenise omul chiverniselii cu orice preţ. Ştie şi el că a comis-o atunci când a plecat la Sporting. Altfel nu ne-ar servi acum minciunile călduţe ale ameninţării cu demiterea. O altă gafă impardonabilă comite Bölöni când afirmă că naţionala actuală se bazează doar pe trei fotbalişti. Meseriaşul care a acceptat să antreneze fotbalişti fără valoare îşi asumă implicit calificativul de trişor. Dacă Bölöni vrea să se întoarcă la Tg. Mureş, chiar şi ca primar, trebuie să accepte concurenţa adevărată şi nu derapajul în autovictimizare.