x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bădărani de altădată

Bădărani de altădată

de Roxana Roseti    |    20 Sep 2009   •   00:00

Era o vreme când Bucureştiul avea restaurante cu orchestre şi cârciumioare de cartier cu grătar special şi clienţi amorezaţi... Era acea vreme când amandina era amandină, fiind înghiţită cu poftă de personaje pitoreşti. În acea vreme, maestrul Sică Alexandrescu realiza unul dintre cele mai îndrăgite filme româneşti, "Bădăranii". Celebra comedie de Carlo Goldoni a avut parte de o distribuţie de neînlocuit: Grigore Vasiliu Birlic, Carmen Stănescu, Nicki Atanasiu, Alexandru Giugaru, Cella Dima, Sanda Toma, George Calboreanu, Silvia Dumitrescu Timică, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Nineta Gusti. Iată că astăzi, la atâta vreme de când amandina era amandină, în casele dumneavoastră vor să intre neapărat ei, Bădăranii! Pe DVD. Mergem pe bunul dumneavoastră gust în ale umorului, propunându-vă în această duminică, în cadrul Colecţiei Cinemateca, filmul unui excelent regizor de farse în genul bulevardier. Un fapt notabil: înainte de realizarea filmului, maestrul Sică Alexandrescu participase în anii '50 la prestigiosul festival Goldoni din Veneţia cu piesa de teatru "Bădăranii". Astfel, în numai 12 zile, cu  faimoasa lui echipă, în frunte cu formidabilul trio Calboreanu- Giugaru-Vasiliu Birlic s-a putut realiza un uimitor spectacol de comedie. Rezultatul? Italienii nu s-au ridicat de pe scaune şi au stat la actul al treilea sub o ploaie torenţială.

Unde e amandina de altădată? În stomacul vremurilor, ca şi reuşiţii bădărani de altădată.

×
Subiecte în articol: editorial