Barbati care se alinta. Pfui!

Nu numai actorii se descalifica profesional, recitandu-l prost pe Eminescu.
Si Eminescu e descalificat, ca poet, de multimea recitatorilor fara har, care-si inchipuie ca romantismul e o lamentatie cu surdina de fanfara.

Un actor stangaci si matahalos de larga recunoastere judeteana, care abandonase scena pentru o sinecura culturala la primarie, se socotea dator sa incununeze plictiselile finale, de la bairamurile lirice ale Cantarii Romainei, cu "un Eminescu". Chiar asa se si exprima: "Mai, le zic un "Lacul" sau le-o dau p-aia cu Baiazid, sa ma tina minte!". Fiind, cum spuneam, masiv, pantecos si pripit in miscari, gangurea "Lacul" lungind vocalele ca pe niste ecouri in teatre pustii, leganandu-se ca barca intr-o parte si intr-alta, si "Scrisoarea a III-a" tot cu aplecari ritmice. De la distanta, il luai drept unul din cersetorii care se tin de o bara in metrou si se prefac ca au o problema medicala cu stabilitatea.

Puteai sa-i judeci abuzul de prezenta in mai multe feluri, insa numai unul il explica: omul se alinta cu public.

Notorietatea scoate la iveala in barbatii cu vanitati indelung reprimate o nevoie de alint care-i face curand nesuferiti. Iar cand si actorii cu talente de cadana rasfatata devin vedete de televiziune, modul in care se latesc si se sclifosesc in jurul centrului lor de greutate te provoaca la ganduri vinovate. Te intrebi daca rasfatul de curtezani in roluri publice nu-i cumva un dat genetic si istoric. Daca solutia la marii alintati ai televizunilor, care strica mult mai mult decat pareau sa fi cladit la inceputul carierei lor de VIP-uri, nu-i una de bun-simt popular: un picior in fund si un sincer "Huo, rasfatatule!".

In anotimpurile electorale, indeosebi, canalele tv ingaduie nazurile si razgaiala unor cabotini ai platourilor ca pe o fatalitate de campanie: nimeni nu-i poate plati pe masura pretentiilor lor si atunci ei isi iau cu de la sine puteri dreptul de a o face pe sultanii, rugati de tara care nu i-a ascultat s-o ia la misto si la rost. Vezi, tara, c-ai ajuns iar la mintea noastra!

Naturaletea nu-i totuna cu insolenta, iar izmeneala in fata invitatilor la dialog nu-i un certificat de profesionalism. Sunt atat de indragostiti de prezenta lor in fata camerelor tv acesti alintati de frunte ai neamului ca pana si scarpinatul in urechi pare sa-i faca fericiti. Ia, priveste, popor ce mi-a venit, sa ma scobesc in nas, sa ma frec pe burta si sa ma fatai in scaun ca mironositele care si-au uitat varsta!