Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Foarte putini au prezis ca dupa Vilnius, va urma o perioada extrem de incordata, care a readus bipolarismul in prim plan, desi multi il credeau ramas in istorie .
Caderea comunismului a lasat impresia ca luptele pentru sferele de influenta vor dispare si va incepe constructia unei societati bazate pe democratie unitate si cooperare.
Primul soc al indepartarii “visului “ a fost destramarea Iugoslaviei care a aratat ca prezenta unui singur actor pe scena nu este suficienta pentru rezolvarea problemelor.
A venit criza economica, care nu s-a terminat si a urmat invazia Ucrainei de catre Rusia, care a readus pe scena , confruntarea bipolara.
La inceputul anului, o analiza realizata la colegiul”William&Mary” din SUA , pe probleme de rezonanta internationala, consemna o serie de aprecieri referitore la evolutiile din Ucraina in urmatoarele luni. Rezultatele erau oarecum linistitoare astfel ca :57,9% nu vedeau o interventie militara ruseasca iar 14 % acceptau asemenea posibilitate..
Discrepanta in evaluarile analistilor, contrazisa de situatia de astazi, pune multe semne de intrebare si anume : predictibilitatea situatiilor de criza si a consecintelor ( doua exemple extreme :raportul “ tulburator “ de exact al CIA 1971, privind destrmarea Jugoslaviei si evaluarile eronate ale problemei ostaticilor de la ambasada americana din Iran ) este inca departe de a surprinde evolutia cat mai apropiata a principalelor evenimente. Nu este exclus nici interesul pentru “mentinerea detaliilor “in culise, pana la izbucnirea crizei sau a momentului potrivit .
Ce se intampla acum in Ucraina nu a fost reflectata in analize pana in Vilnius, sau mai exact, posibilitatea reaparitiei confruntarii serioase intre SUA si Rusia . Inceputul secolului XX a “debutat” cu primul razboi mondial si s-a inchieat cu, caderea comunismului si drama Balcanilor.
Inceputul noului mileniu a fost marcat prin evenimente care se credeau disparute dupa caderea comunismului .Criza economica si invazia Ucrainei s-au inscris , insa , intr-o logica dominata de foste elemente comuniste.
Profesorul Archie Brown de la Oxford aprecia pe buna dreptate “ Crimeia a fost anexata nu ca o consecinta a politici administratiei Obama ci a politicii occidentale din 1990”.
Totul a inceput in Balcani, cand constructia Aliantei de protejare a flancului de est, s-a desfasurat fara zgomot ( si a reusit datorita neputintei obiective a Rusiei ) si a avut o dezvoltare “articulata secvential “ .
Dupa aceasta se poate semnala graba cu care SUA a predat UE, Europa de Est, lasand loc primelor fisuri in constructia mult doritului proiect al “centurii “ securitati si stabilitatii europene.
Federatia Rusa a profitat si a revenit economic ,aspect care a permis si revenirea militara. Ce trebuie semnalat, este faptul ca scenariul lui Vladimir Putin a folosit din plin greselile occidentalilor ( cazul Kosovo).
Sebastian Kurz – ministru de externe austriac – aprecia ca distanta mare dintre UE si Rusia “ a fost un concept fals “ care a impiedicat promovarea unei apropieri a UE de Rusia. UE “ s-a extins tot mai mult , iar Putin a lucrat, in paralel , la contramodelul sau – Uniunea Vamala Eurasiatica .
In acest fel “ posibilitatea ca in state ca Ucraina ,Moldova sau Georgia sa se ajunga la o criza era previzibila “
Aprecierea unui analist este de actualitate, pentru ca “marele perdant al Razboiului Rece , revenit din buimaceala infrangerii , si-a facut bilantul constatand ca soldul de casa ramas de pe urma targuielilor lui Gorbaciov si Eltin cu Reagan , BushSr. , Mitterand , Kohl , si Theatcher este in crestere negativa” .
In fata unei balante , deficite , cu Occidentul, Moscova a apreciat situatia drept rezultatul” unei foarte mari si periculoase inselatorii strategice , administrate pe fondul unei prabusiri economic-demografice si politico-militare a locomotivei unui sistem mondial “
Care ar fi fost reactia unei foste puteri pentru revenirea la “locul ei pe scena”. Anticipata sau nu, este cea pe care o vedem.
Anexarea Crimeei reprezinta intr-o analiza succinta , un “ atac “direct la fragila ordine de securitate post – Razboi Rece inceputa in Europa . Schimbarea prin forta a frontierelor unui stat suveran, a fost justificata de Rusia prin doctrina protejarii etnicilor rusi dar si prin comportamentul occidental cu ocazia declararii independentei unilateral a provinciei Kosovo.
Odata ce folosesti un argument utilizat in 1938 pentru anexarea Sudetilor – spunea presedintele Estoniei – totul este posibil. Cui ii folosesc acum exercitiile live ale scenariul de articol 5 ale NATO ? De cat incordarii , cresterii tensiunii si asta in conditii diferite din perioada Razboiului Rece.
Practic evolutiile din Ucraina, spulbera incet , incet, efortul privind resetarea dupa 2009, mai mult,si ce s-a facut pentru reasigurarea startegica a flancului estic . Incepem sa “ vedem primele fisuri in fundatia securitatii si stabilitatii europene”, cum pe buna dreptate spunea Ron Asmus unul din artizanii primei extinderi NATO.
Statele flancului estic au urmarit cu atentie evolutiile dupa razboaiele din Iugoslavia si razboiul ruso-georgian si au crezut ca reactivarea disputei blocurilor a ramasa o problema a istoriei , infirmata din pacate de imaginea de astazi.
Ministrului de externe suedez , Carl Bild, constata ca situatia actuala este un” atac fundamental asupra principiilor privind securitatea Europei” dar generalitatea lor nu ajuta situatiei, pentru ca “ recastigarea respectului pentru principiile care sunt esentiale in mentinerea pacii si securitatii “ trebuie realizata prin analiza contextului si mai putin a globalului.
Invadarea Ucrainei a generat o alta optica bazata pe descifrarea ( daca se doreste ) paradigmelor aparute in timpul razboaielor jugoslave , timp in care NATO a experimentat pe un teren neasteptat de “ favorabil “, mult solutii .
Noua Europa ( in fapt, Europa periferica ) s-a bucurat dupa caderea comunismului si intrarea sub umbrela NATO, ca va avea o garantie a securitatii lor . Imaginea de astazi este inca in asteptarea implinirii celor promise. Din 3milioane de militari NATO, in Noua Europa sunt 10% iar din 200 arme nucleare nici una nu se afla in acest spatiu. Oare Rusia cunoaste aceasta situatie? Cu siguranta ca da, pentru ca altfel ar fi destul de dificil sa explicam tupeul invaziei . NATO conform cifrelor( 1000 miliarde de dolari – jumatate din PIB-ul Rusiei) este superior Moscovei, dar daca luam in calcul armatele Aliantei din Europa Centrala si de Est imaginea este dezolanta, pentru ca aici prezenta NATO este simbolica.
In aceste conditii apare firesc intrebarea : este capabila Alianta sa asigure functionalitatea articolului 5? Istoria recenta ( Turcia, 2003 ) a oferit o situatie care a contrazis activarea acestui articol.
Lipsa de coeziune in moment importante, dintre NATO si UE, a creat stari de neancredere care s-au transferat in vulnerabilitatea statelor regiunii. In cazul de fata, starea din Balcani, unde majoritatea tarilor privesc cu” uimire” pozitia SUA si UE fata de ce se intampla in Ucraina . In afara unor sanctiuni economice, umbrite de forta ruseasca energetica, restul sunt declaratii care au puterea unor frecti la …
In fata acestei situatii, in Balcani apar doua pozitii : una a Serbiei care priveste cu aprobare si detasare ( cu exceptia anexarii Crimeei, din cauza Kosovo ) revenira Rusiei pe scena international, precum si “ satisfactia “ Republicii Srbska si Muntenegrului, care” pot juca mai usor la doua capete”. Cealalta pozitie ( a majoritatii tarilor balcanice) este cea mai delicata, pentru ca incet, distruge o speranta data de credinta, ca dupa caderea comunismului, bipolarismul este istorie iar forta SUA si UE va aduce Balcani intr-o Europa unita si puternica.
Criza economica a surprins, cu trecerea timpului , neputinta Vestului de gasi solutii de depasire a situatiei , mai mult nationalismul si extremismul si-au gasit loc de manifestare . Occidentul dupa ce a aplanat drama iugoslava nu a mai avut forta sa inchida disputele prezente ( situatia din Bosnia ,conflictul Macedonia – Grecia si eterna disputa sarbo- kosovara ) pe care le-a inghetat.
Aceasta stare balcanica a fost alimentata din plin de abordarile Rusiei dupa momentul Vilnius. UE nu a stiut( sau nu avrut sa accepte ) ca poate pierde in procesul extinderii catre est iar Moscova a profitat din plin.
Cu ocazia anexarii Crimeei ,Vladimir Putin , a acuzat Vestul ca “ a pacalit Rusia si a ignorat interesela acestia in anii care au urmat prabusirii URSS .
Mai mult liderul rus a afirmat ca “ Au incercat constant sa ne impinga intr-un colt pentru pozitia noastra independenta, pentru ca am spus lucrurilor pe nume, pentru ca nu am fost ipocriti. Exista limite . Iar in cazul Ucrainei, partenerii nostri din Vest au depasit o limita.S-au comportat nepoliticos,iresponsabil si neprofesionist”
Profesorul Keith Darden ( Universitatea Americana , din Washington) apreciaza ,”credinta Kremlinului ca situatia din Ucraina este si rezultatul faptului ca dupa 20 ani de incercari de a avea o relatie buna cu Vestul, totul a fost un esec”.
Preluarea rapida a Crimeei trebuie inteleasa in contextul ( ambasadorul SUA la Moscova in perioada de sfarsit a Razboiului Rece ) in care “ Presupunerea generala ca Vestul a fortat colapsul Uniunii Sovietice si a castigat astfel Razboiul Rece, este gresita. Adevarul este ca totul s-a incheiat prin negocieri in avantajul ambelor parti.
Problema – in opinia diplomatului american – este ca, de la caderea URSS , SUA “ insista sa trateze Rusia ca pe un pierzator”
Extinderea NATO in tarile baltice si Balcani a reprezentat - dupa acelasi diplomat -” echivalentul diplomatic al unei lovituri fulgeratoare “ aplicata unui fost colos care incerca sa se readune.
Desfasurarea “ linistita “ a NATO si SUA dupa anii ’90 in Balcani, a fost posibila pana la venirea la putere a lui Putin , dupa care, pana la momentul Vilnius ,Rusia s-a pregatit incet , si ce a urmat vedem astazi .
Este greu de imaginat cum diplomatia Occidentala ( pentru ca cea a tarilor foste comuniste era in “schimbare terminological” ) nu a putut construi o varianta aproximativa privind reanvierea bipolarismului si asta in situatia in care criza economica a oferit” material “ suficient pentru asa ceva.
Din situatia de criza a ramas ( ca o anumita valoare teoretica ) conceptul axei lui Zbigniew Brzezinski, Chisinau-Kiev-Tbilisi cu centru decisional la Varsovia. Acesta a fost validat, intr-un fel, in timpul varfului crizei ucrainiene cand ministrul de externe polonez si-a asumat o pozitie reprezentativa, in dezamorsarea situatiei.
In fapt, Brzezinski ( polonez de origine) a dorit intodeauna sa transforme Polonia sa in pivotul Europei Centrale cu un rol bine definit . Doctrina sa,se incadra si in silogismul principal al teoriei Heartlandului ( formulata de renumitul geopolitician Halford Mackinder ) : “ cine controleaza Europa de Est , stapaneste heartland-ul ( teritoriu dintre Ural si Pamir , Volga si Iantzi) cine controleaza heartland-ul stapaneste Insula Lumii ( Eurasia ) ; cine controleaza insula Lumii stapaneste planeta”.
Rescriind silogismul, te duci cu gandul la ceea ce spunea Aleksandr Dughin (ideologul sef al celor care sustin o Rusie expansionista si mentorul Partidului Rusia Unita al lui Putin – Der Spiegel) “ Cata vrema va exista Rusia ,ea va ramane axa vectorului eurasiatic la proporti planetare” si pentru asta “ lupta rusilor pentru dominatia mondiala nu s-a sfarsit”. Aceste percepte “sunt in viata” in biroul lui Vladimir Putin prin fotografiile lui Petrul cel Mare si Ecaterinei cea Mare.
Ceea ce se intampla astazi , te apropie aproape fara voie, de cele de mai sus si la gandul ca se pot intmpla. Timpul va permite unora sa afle, altora nu.
