Blocul fără nici un unghi drept

În general, blocul meu e plin de un­ghiuri drepte. În particular, e foarte greu să dai măcar de unul. În concepţia maistrului care a condus şantierul, unghiul drept era de două feluri: cel din manuale, care avea 90 de grade şi era o uto­pie şcolară, şi unghiul "suficient de drept" cu care se îndreptau victorioase spre cer blocurile în Ro­mâ­nia. Am reuşit, în mai multe rânduri, să ajung pe etajul unde se lucra la apartamentul ce urma să fie al meu şi într-o zi m-a pus dra­cu’ să măsor grinda care sus­ţi­nea apartamentul de deasupra. De fapt, nu m-a pus dracu’, fiindcă nu era nevoie să-ţi atragă cineva atenţia că într-un capăt grinda era mai înaltă cu două palme decât în capătul celălalt. Singurul lucru, care-i stătea în puteri dracului, ar fi fost să nu observ deranjul.

L-am chemat pe maistru, el a făcut "Hm!", ca tot omul care se miră profesional, dar nici atât de tare, încât să-i dea satisfacţie proprietarului şi mi-a promis că va rezolva situaţia. După câteva zile mi-a zis, plin de importanţa veştii pe care mi-o dădea: Stai matale liniştit că grinda e în ordine. Ta­va­nul e înclinat. Dar ce-ţi pasă, e la ăla de deasupra. Mi-a mai făgăduit că va interveni niţel şi la grindă, astfel ca unghiurile dintre planuri să fie "pe cât posibil mai drepte".

Omul avea o întreagă teorie a un­ghiului drept românesc. Şi ca orice teorie, o practică la bază. Un unghi la fix 90 de grade nu putea fi obţinut decât prin excepţie. Era genul de excepţie care întărea, cum spun filozofii cu gustul para­do­­xului, regula. Însă cum nu se prea găsesc filozofi printre zidari, ei construiau blocuri cu unghiuri "din ce în ce mai drepte", "destul de drepte", "un pic mai drepte ca la alţii", "oarecum drepte" şi, ca un corolar la excepţia care făcea praf regula întărind-o, "suficient de drepte". Maistrul venea cu o ex­plicaţie personală la numărul mic de grade al unghiului suficient de drept, în sensul că nu prea con­ta că un zid se înclină la 87 de gra­de. Ce se pierdea într-o parte se câş­tiga în cealaltă, unde găseai 93 de grade. Tot ce conta era ca la pre­darea blocului către beneficiari să le fie garantat un total de 180 de grade. Domule, mi-a zis el, ia-o mai uşor că încă n-ai văzut ni­mic. Eu am o echipă de adven­tişti, care ştii şi mata că-s credincioşi, dar alte blocuri au nişte unghiuri drepte să înnebuneşti, nu alta!

Ştiam eu ceva despre ad­ven­tişti şi despre devotamentul lor religios, dar una e să crezi în Dumnezeu şi alta în unghiul drept. Apoi e şi chestia aia cu ipotenuza şi frăţia catetelor, pe urmă povestea cu suprafaţa pătratului şi a dreptunghiului, mai e şi aiureala cu secantele, sinusurile şi cosinu­su­rile. Şi câte şi mai câte... În ce să crezi mai întâi?