Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Competiţia cu viaţa este a dracului rău de tot. Fiecare făptaş în parte îşi are meciurile sale. Meciuri în care îşi asumă pe proprie răspundere şi după cum îl duce capul identitatea de titular sau anonimatul statistic al turmei. Dar, indiferent de asumare şi de zbaterea în care se implică competitorii, rezultatul final îl face tot arbitrajul. Acel arbitraj fără recurs care este destinul. Victoriile şi înfrângerile de parcurs sunt doar iluzorii. Doar păcăleli care-i ţin în competiţie pe pasagerii cu bilet de călătorie cât viaţa.
Două dintre evenimentele sfârşitului de săptămână au avut darul de a se decupa strident din decorul sumbru al vremurilor cu care ne petrecem. Sâmbătă, la Poiana Braşov, Cristian Borcea şi-a petrecut schimbarea prefixului. Duminică, în Bucureşti, Honorius Prigoană şi Radu Stroe au pus-o de-o competiţie electorală în veselul stil românesc. Ambele evenimente s-au bucurat de o mediatizare excesivă, până la limitele revărsării de greaţă.
Borcea a împlinit 40 de ani. Să-i dea Dumnezeu sănătate, viaţă lungă şi de bunăvoie. A petrecut omul după cum i-a fost cheful şi după cum i-a fost darea de mână. Este absolut numai treaba lui cum şi cu cine petrece. Cu o singură condiţie! Şi anume, aceea de a proteja evenimentul printr-o cuvenită discreţie. Dar, belea, numai de discreţie nu pot fi acuzaţi împlinitul Cristi Borcea şi împliniţii săi comeseni.
Dimpotrivă! Or fi considerat ei că o adunătură a făloşilor neînmuiată în belşug de publicitate ar fi ca nunta fără lăutari. Aşa se face că, de vreo săptămână încoace, împricinaţilor nu le-a tăcut fleanca. Au tot meliţat ei despre nemaipomenita întâmplare şi, astfel, în complicitate cu presa, evenimentul privat a devenit unul de larg consum. N-a mai fost vorba de o simplă aniversare, ci de o "superpetrecere", de o "megapetrecere" care n-a rămas fără replică.
S-au băgat în seamă şi neinvitaţii sau, după cum bârfeşte cartierul, invitaţii opoziţiei. Neinvitaţi (sau invitaţii altora!) care, pretinzându-se suporteri dinamovişti, au pus bomboana pe colivă prin mesaje colorate în înjurătură.
Honorius Prigoană s-a afişat şi el în piaţa publică printr-o candidatură politică acceptată, cred eu, prea devreme. În confruntările de la distanţă cu mult mai versatul Radu Stroe s-a descurcat acceptabil, fiindu-i mai uşor să intre în rutina electorală. La teza votului, a fost însă copleşit de emoţii. El n-are încă soţie. Dar cum nu a conceput să apară la fotografie solitar, şi-a luat la purtare iubita din dotare. Voia să pozeze în bărbatul sigur pe sine.
Dar fiecare pas de pe culoarele şcolii transformate ocazional în secţie de votare i-a fost tremurat de emoţii. Bucuria de a fi în centrul atenţiei s-a transformat în chin. Grea corvoadă. Cam mare preţul plătit pentru decapitarea unei copilării încă neterminate. M-ar fi putut amuza comicul situaţiei. Dar, fiind antrenat în sentimente paterne, mi-a fost mai degrabă milă. Chiar dacă Honorius a acceptat meciul politic de bunăvoie.
Necazurile îl aşază pe om într-o competiţie dură cu viaţa. Uneori chiar copleşitoare. Dar necazurile, oricât de brutal ar lovi ele, reprezintă ingredient al luptei pe faţă, al luptei cinstite. Necazurile nu creează jocuri la derută. Cu necazul nu poţi face blaturi. Mult mai parşive sunt bucuriile. Ele nu iartă. Atacă surprinzător din intimitatea îmbrăţişării adversarului. Mizează pe necumpătare, pe orgoliu prostesc şi pe naivitatea omului de a crede în eternitatea secundei.
