Brigăzile artistice de agitaţie de la DNA

Depozitele la termen au avantajul celor mai consistente dobânzi. Chibzuiţii, care mai au şi cu ce!, realizează agoniseli dolofane din cumpărarea acestui produs bancar. Gigi Becali, cel de dinainte de criză, avea cu ce. Dar era prea nervos cu nervi pentru a accepta să fie fixat tocmai el între termene.

Omul nostru, nestresat de gânduri aşezate, a preferat întotdeauna poturile riscante, fiind convins că este ocrotit de soartă. Numai că fără să vrea, absolut din întâmplare, a căzut şi Gigi Becali în fiertura depozitului la termen. A fost împins către respectivul experiment de procurorii DNA Cluj. Mă refer la glumeţii aceia care s-au folosit de tertipul flagrantului nereuşit doar pentru a-l face pe Becali să pună deoparte, pentru zile negre, valiza cu peste un milion şi jumătate de euro.

În momentul depunerii, pa­tronul stelist le-a zis de mamă bugetarilor care s-au oferit să-i acorde gratuit consultanţă economică. Nu se împăca cu gândul că i se face bine cu forţa. Iată însă că anul a trecut, prevestirile rele nu au putut fi dovedite şi, după cum evoluează lucrurile, depunerea ajunge la scadenţă. Gigi Becali nu va mai avea mult de aşteptat până ce va recupera cash-ul care atunci îi prisosea şi care acum îi este necesar ca aerul. Rămâne însă de văzut cine îi va achita dobânda. Mai ales în situaţia în care ea devine negociabilă, deoarece ia forma impozitului pe incompetenţă.

Decontul afacerilor fără finalizare ridează urât rău de tot faţa instituţiei conduse de Daniel Morar. DNA pare mai degrabă o instituţie de propagandă de pe vremea răposatului, pare a avea mai degrabă rostul învechitelor brigăzi artistice de agitaţie. Cele care satirizau tălâmb în virtutea eticii şi echităţii socialiste, dar nu făceau rău nimănui. Parcă nimeni nu doreşte să-i întristeze pe escroci. Moara macină în gol. Se face un mare circ pe seama unor pezevenghi ai şpăgii mărunte, în timp ce tunarii loviturilor grele practică japca la drumul mare nestingheriţi.

Dosarul de la Piteşti, cel legat tangenţial şi de fotbal, reprezintă, ca şi cel de la Cluj, o mostră de incompetenţă. Chiar informaţiile scăpate spre presă de subalternii lui Morar, aceia deghizaţi în surse, ne conving că la DNA se împachetează vânt. Din aceste informaţii putem înţelege că presupuşii vinovaţi nu sunt reţinuţi pe baza unor dovezi irefutabile. Suspecţii sunt cazaţi în arest tocmai pentru a da în primire, tocmai pentru a oferi anchetatorilor dovezile unor posibile infracţiuni.

Metoda aparţine unor vremi con­dam­nate de istorie. Doar convorbirile telefonice interceptate mai mult sau mai puţin legal nu pot dovedi, dacă nu sunt însoţite şi de un suport material, vinovăţia cuiva. Procurorii italieni au folosit informaţiile obţinute din interceptări doar ca suport în acţiunile profesioniste, în urma cărora au pus pe masă probe convingă­toa­re. De aceea finalul acţiunii lor a fost unul de succes.