x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Călătoria prin întuneric

Călătoria prin întuneric

de Roxana Jianu    |    03 Oct 2010   •   00:00
Călătoria prin întuneric
Sursa foto: Mihai Stancu/

Când un om obţine un succes personal, viaţa sa încetează să mai fie o luptă; tot ceea ce era dificil devine uşor. Deşi viaţa va mai avea problemele ei, lui îi va fi mai uşor să le rezolve. Uşile care păreau încuiate înainte încep să se deschidă. Lumina radiantă a propriului său eu va începe să strălucească şi în domeniile care „scârţâiau" în trecut. Iar o dată cu ivirea luminii interioare călătoria sa prin întune­ric ajunge la sfârşit. Totul (sau în mare parte) cu ajutorul unui ghid practic şi spiritual al scriitorului John Gray, dedicat tinerilor şi nu numai.

A stăpâni succesul personal înseamnă să învăţăm să transformăm sentimentele şi experienţele negative într-unele pozitive şi în învăţături folositoare. Succesul personal este dife­rit pentru fiecare. Pentru unii înseamnă să călăto­rească în toată lumea. Pentru alţii este o cursă plăcută cu barca. Deşi întâmpină o sumedenie de porniri şi de opriri, adoră vederea largă, cu o conversaţie relaxantă. Desigur, drumul fiecăruia în viaţă este unic, dar în fiecare caz există urcuşuri şi coborâşuri, porniri şi opriri. A atinge succesul = dacă am căzut, să ştim precis cum să ne ridicăm din nou. O dată ce învăţăm cum să ne mişcăm printre emoţiile negative vom înţelege cât sunt ele de importante şi nu vom dori să trăim în viaţă fără ele.

Întocmai cum trupul are nevoie de apă, aer, hrană, vitamine şi minerale pentru a-şi păstra sănătatea, şi sufletul are nevoie de diverse feluri de iubire pentru a se exprima pe sine întru totul prin minte, inimă şi trup, susţine Gray. „Mintea ajută sufletul în împlinirea scopului său pe lume prin intenţie, gândire pozitivă şi credinţă. Inima îl ajută adunând ceea ce-i trebuie ca să crească. Dacă sufletul nu are ce-i trebuie, el n-are puterea să aducă împlinire în viaţă.

Trebuie să primim cele zece nevoi de dragoste sau vitamine ale iubirii ca să încercăm să atragem succesul în viaţă": Vitamina D1 - dragoste şi ajutor de la Dumnezeu (de la concepţie până la naştere); Vit. P - dragoste şi ajutor de la părinţi de la naştere până la 7 ani; Vit. F - dragoste şi ajutor de la familie şi prieteni de la 7 la 14 ani; Vit. S - dragoste şi ajutor de la cei similari nouă, cu ţinte asemănătoare (14 - 21 ani); Vit. E - dragoste şi sprijin de la propriul nostru eu, de la 21 la 28 ani; Vit. R - dragoste şi sprijin din relaţii intime, parteneria­te şi legături romantice, de la 28 la 35 ani; Vit. D2 - iubire şi ajutor pentru cei dependenţi de noi, de la 35 la 42 ani; Vit. C - să răspundem darurilor comunităţii în care trăim, de la 42 la 49 ani; Vit. L - să răspundem darurilor lumii întregi, de la 49 la 56; Vit. D3 - să-l slujim pe Dumnezeu, de la 56 şi peste. Când unul este plin trebuie să trecem la următorul.

O viaţă bogată şi satisfăcătoare va fi alimentată de fiecare dintre aceste feluri de dragoste. Când suntem nemulţumiţi de viaţă, motivul de bază este că nu obţinem ceea ce dorim. Astfel, fiecare dintre aceste vitamine e esenţială dacă vrem ca fiinţa noastră să fie întreagă. Învăţând să identificăm diferitele vitamine ale dragostei de care avem nevoie, vom „escalada" urcuşurile şi coborâşurile vieţii fără mari eforturi.

×
Subiecte în articol: ca la 20 de ani