Campania stalinistă împotriva medicilor

E ştiută de către istoricii comunismului aşa-zisă afacere a Bluzelor albe. Cu două luni înainte de a muri, mai precis în 13 ianuarie 1953, Stalin declanşează în URSS isteria numită Complotul Medicilor.

Nouă somităţi medicale din URSS, toate aparţinând medicilor Kremlinului, sunt arestate sub acuzaţia de a fi provocat în mod conştient moartea unor lideri sovietici. În timp ce KGB pregăteşte cu febrilitate procesul în urma căruia acuzaţii aveau să fie executaţi, în întreaga ţară se declanşează o adevărată isterie împotriva medicilor. În spitale, bolnavii refuză să fie trataţi. Mulţi se iau la bătaie cu medicii. Doctorii sunt atacaţi pe stradă. Din fericire pentru acuzaţi şi pentru medicii din URSS, la 5 martie 1953, Stalin moare. Prima măsură a urmaşilor săi a fost de a-i reabilita pe medicii acuzaţi. Au trecut de la întâmplare 56 de ani.

Ne aflăm în România democratică şi nu în Rusia stalinistă. Şi cu toate acestea, campania declanşată în aceste zile împotriva medicilor are multe dintre datele campaniei din URSS, din iarna lui 1953. Isteria a fost declanşată de un caz tragic petrecut la Spitalul de urgenţă din Slatina.
Însoţit de un secretat de stat numit de Guvernul Tăriceanu, trecut însă cu arme şi bagaje în slujba noului Guvern, ministrul Sănătăţii, PSD-istul Ion Bazac, s-a deplasat de urgenţă la Slatina unde a făcut o anchetă între miezul nopţii şi dimineaţă. În ce priveşte stabilirea şi sancţionarea vinovăţiei în plan medical, România lui 2009 dispune de o sumă de proceduri clare, stabilite prin lege. Nici una din aceste proceduri nu dă dreptul ministrului Sănătăţii să întreprindă anchete în toiul nopţii şi să stabilească el, cu de la sine putere, în ce a constat culpa medicală.

Ar fi fost normal ca atât Antena 3 cât şi Realitatea TV să ia atitudine faţă de o asemenea gravă încălcare a procedurilor legale. Cele două posturi n-au făcut-o. Ele nu numai că au aplaudat exerciţiul de stalinism al ministrului, dar mai mult, când organizaţiile corpului medical au reacţionat împotriva acestei acţiuni arbitrare, s-au grăbit să-l sprijine, publicând mesaje de la telespectatori prin care se denunţau "crimele medicilor".
M-am nimerit în Franţa, la finele lui 2008 şi începutul lui 2009, tocmai când la Paris se petrecuseră două cazuri mult mai grave decât cel de la Slatina: un copil internat într-un spital murise în urma unui medicament administrat greşit de o asistentă; un pacient care făcuse un infarct murise în timp ce era plimbat de la un spital la altul.

N-am văzut nimic din ceea ce s-a întâmplat în România în cazul de la Slatina. N-am văzut ministrul Sănătăţii făcând anchete securistice în toiul nopţii. N-am văzut reporteriţe vinete de indignare transmiţând de la faţa locului. N-am văzut campanii de denunţare a "criminalilor" de doctori, ca la noi, amintind de cea declanşată împotriva medicilor, în URSS, cu puţin înainte ca Stalin să dea ortul popii. Televiziunile, inclusiv cele de ştiri, au relatat la rece cazurile. Pornind de la ele, s-au organizat dezbateri privind cauzele de fond ale întâmplărilor tragice. Aşa s-a ajuns la concluzia că, în cel de-al doilea caz, n-a funcţionat cum trebuie sistemul informatic la nivelul tuturor spitalelor din Paris care să spună în fiecare clipă câte paturi libere sunt într-o unitate. Pe Ion Bazac îl înţelegem. Absolvent de Medicină, domnia sa n-a profesat niciodată. A fost după absolvire ştab prin diferite ministere şi om de afaceri în domeniul vânzării de automobile. O realitate care spune trei lucruri:
1) Că Ion Bazac, acum atât de sever cu medicii, şi-a dat seama că practicarea profesiei de medic nu-i va aduce bogăţia la care jinduia.
2) Că Ion Bazac n-are cum şti cu ce dificultăţi se confruntă un medic în sistemul de Sănătate din România.
3) Că Mircea Geoană, al cărui om de casă e Ion Bazac, a pus în fruntea Ministerului Sănătăţii un om care-i urăşte pe medici.
Îi înţeleg şi pe majoritatea românilor. Deşi îl înjură pe Ceauşescu, ei au nostalgia demnitarului ceauşist. Nu-i înţeleg pe jurnalişti. Misiunea jurnalistului profesionist e să prezinte faptele în chip rece, obiectiv, şi nu să creeze isterii naţionale. Misiunea jurnalistului e să-i critice pe demnitari când aceştia, asemenea lui Ion Bazac, se cred nişte mici Ceauşescu, şi nu să-i aplaude. Dacă mă gândesc bine la interesele care se ascund în spatele campaniilor duse de Realitatea TV şi Antena 3, îi înţeleg şi pe jurnalişti:
Nu trebuie să mănânce şi ei o pâine?!