x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cantitatea care nu mai înseamnă ce însemna

0
Autor: Tudor Octavian 20 Apr 2011 - 20:42
Dezvoltarea exponenţială a teh­no­lo­giei şi liberalizarea dreptului la folosinţa ei a creat cantitatea care nu mai înseamnă ce însemna pâ­nă nu demult. Orice analfabet bo­gat poate să-şi cumpere o ti­po­grafie, la care să tipărească în mili­oa­ne de exemplare nişte cărţi pe care i le-au scris la comandă alţii, iar cu acestea să inunde pieţele, fă­ră să i se impute impostura. Mai mult, analfabetul poate să cum­pere conştiinţele tuturor comenta­to­rilor cu credibilitate şi întreaga omenire să fie deturnată de la de­prin­derile şi măsurile ei de calita­te într-o direcţie incontrolabilă.

Analfabetul bogat poate să-i cum­pere angro şi pe eventualii con­testatari, astfel ca drumul spre non­sens să pară mai productiv de­cât unul către un sens. E posibil, de ase­menea, ca mai mulţi semidocţi fru­s­traţi, dar putrezi de bogaţi să pu­nă la punct un program mondial prin care să se răzbune pe şcoală şi pe luminaţi.

De fapt, lucrul acesta se şi în­tâmplă. Nişte mari cinici cu imen­se posibilităţi financiare au mondializat nişte autori fictivi de ro­ma­ne şi au pus la punct o producţie uriaşă de cărţi tip drog sentimental pe numele unor autori care nu există. Nişte inşi care ştiau să-şi ţină gura şi să-şi vadă interesele au jucat rolul scriitorilor, au dat in­t­erviuri, au apărut în presă şi la te­levizuini, au devenit vedete de larg consum conform unor scenarii create de marii cinici. Ro­ma­ne­le autorilor care nu există – şi în nu­mele cărora scriu câţiva "negri" mul­ţumiţi cu cât sunt plătiţi în con­diţia de anonimi – se bucură de campanii publicitare mincinoase şi ele, şi anume că ar fi traduse în zeci de ţări. În realitate, acestea nu sunt cerute spre a fi traduse în zeci de ţări, ci sunt difuzate prin tra­­duceri dirijate în reţelele de dis­tri­­buţie din zeci de ţări. Iar în ţările un­­de marii cinici nu au creat re­ţe­le, se găsesc imediat editori cu un simţ sigur al câştigului gata să intre în rol.

În anul 1990 şi în anii ur­mă­tori, România a fost maculată de tra­ducerile unei romanciere în vo­gă, al cărei rol mondial era jucat de o scriitoare cu o conştiinţă de cum­pă­rat. Iar ce-i şi mai semnifi­ca­tiv pentru fenomen e că multe dintre romanele difuzate atunci la noi drept traduceri erau făcături autohtone ale unor frustraţi de judeţ. Unul dintre ei activa la Iaşi şi când s-a consumat fenomenul a reclamat, ca pe un merit democratic, o câtime din gloria americancei.

Lumea cărţilor şi a editurilor de conjunctură e mai plină de derbedei decât aceea a finanţelor şi a comerţului. Aici, contraface­rile sunt mult mai greu de separat de originale decât în producţia de ceasuri sau de blugi. Aici, s-a ajuns la pragul în care originalul sea­mă­nă a contrafacere.

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de