Capitalul autohton

Avem nevoie de un parteneriat public privat al eforturilor de a asigura firmelor autohtone premise mai bune in competitia pe pietele europene

In ultimul timp s-a reluat tema rolului capitalului autohton in economia romaneasca. Aceasta dezbatere poate fi judecata in sine, aidoma modului in care capitalul indigen, oriunde in lume, se raporteaza la cel strain. Dar poate si trebuie sa fie examinata in contextul aderarii la Uniunea Europeana. Uniunea implica piete comune, miscari libere de capital, reglementari uniforme etc.

Capitalul autohton scade ca pondere in totalul actionariatului din economia noastra din motive evidente: deschiderea economica, care inseamna investitii facute de organizatii din strainatate ce, adesea, au capabilitati financiare si tehnologice superioare celor indigene; privatizari importante care muta active mari in portofoliul unor entitati straine (statul primeste o contrapartida financiara, dar aceasta se dovedeste frecvent inferioara marimii actualizate a veniturilor activelor privatizate); slabiciunea, as spune, congenitala a multor firme locale. Pe acest fond este cu atat mai laudabila prestatia unor firme romanesti de software, care reusesc sa exporte mult, cu valoare adaugata inalta. Sunt putine insa domeniile/cazurile in care excelam sub marca proprie. Daca nu vom reusi inserarea firmelor autohtone in retele industriale europene, astfel incat sa asiguram transfer adecvat de tehnologie si cresterea productivitatii, ne va fi din ce in ce mai greu, chiar fiind in Uniune. Iar aceasta inserare depinde de ceea ce se decide in crenelurile unde se iau deciziile strategice ale firmelor. Prezenta la aceste decizii este o variabila critica!

Ar fi o mare eroare sa privatizam in totalitate utilitatile publice. Iar daca facem privatizari in acest camp, trebuie sa operam cu intelepciune si sa mentinem controlul cand este vorba de interese strategice. Salut decizia Guvernului de a nu privatiza Romgazul cu un investitor strategic (vezi articolul meu, JN, 11 ian.).

Ca politici specifice ne este tot mai greu; regulile unui mediu concurential ale intrarii in Uniune reduc foarte mult din instrumentarul pe care un guvern il poate folosi pentru sprijinirea firmelor locale. Dar Uniunea prevede anumite facilitati cand sunt implicate domenii industriale de varf sau strategice. Iar noi nu ne-am dovedit abili in a folosi portitele existente (uzina auto de la Craiova ar putea fi salvata cu unele facilitati); avem cazuri cand oportunitati majore au fost ratate, intrucat interese locale au impiedicat acordarea de facilitati unor investitori straini importanti. Politicile generale se pot materializa in educatie superioara a oamenilor, in cheltuieli pentru cercetare si dezvoltare mai mari, intr-un mediu de afaceri mai prielnic, in piete ale muncii flexibile cumulate cu masuri active ale Guvernului in acest domeniu, in infrastructura mai buna.

Dar insesi firmele romanesti trebuie sa se "inarmeze" pentru concurenta europeana si globala prin masuri proprii. La noi, patronatele (politizate si controlate de interese marunte) se bat intre ele, neintelegand ca exista un numitor comun (romanesc) al intereselor economice private. Nici nu aloca suficient pentru cercetare si dezvoltare sau pentru pregatirea personalului. Avem nevoie in Romania de un parteneriat public privat al eforturilor de a asigura firmelor autohtone premise mai bune in competitia pe pietele europene. Din aceasta perspectiva trebuie vazuta si nevoia de a avea o prezenta a capitalului autohton in industria bancara din Romania, cat mai este posibil.

Cu cat numarul capitalistilor autohtoni responsabili, posesori de resurse si expertiza, onesti si vizionari este mai mare, cu atat cresc sansele sa avem firme romanesti competitive. Avem nevoie aici de aliante strategice, de fuziuni si achizitii destepte. Fonduri de investitii, ce ar fi controlate de capitalul autohton, pot juca un rol important in asigurarea unui management mai bun, in orientarea activitatii catre investitii productive. Marea problema rezida insa in forta capitalului autohton de a mobiliza resurse, inclusiv financiare, pentru a-si realiza obiective strategice. Din pacate, aceasta forta este redusa. Este adevarat ca forta poate creste, dar o evolutie spectaculoasa este putin probabila.