Cazul Năstase şi o justiţie cu „naşul în suflet”

Că Adrian Năstase a fost condamnat politic pricepe oricine. Condamnat pentru că ar fi primit niște sponsorizări în sprijinul cumpărării de pixuri și agende electorale, el fiind candidat la președinția României, nu de capul lui, trimis de nevastă, ci din partea unui partid, activând legal în gripata noastră democrație. Că Adrian Năstase a fost ținta îndârjitei dușmănii a lui Traian Băsescu știe, fără sforțări de rebus, oricine. Că Băsescu făcea crize de isterie în Palat, când condamnarea pe care o ceruse explicit întârzia, avocații găsind argumente iar judecătorii fiind nevoiți să le accepte, e o știre care a trecut zidurile incintei prezidențiale. Mă rog, voia arendașului din Deal a fost împlinită, Năstase fiind vârât acolo unde mai degrabă prigonitorul său își avea locul. Veselie mare, Macovei l-a lăudat pe Morar la UE și probabil că a dat de băut la toată lumea. Treaba s-a sfârșit pe voia lui Băsescu. Constituțional, neconstituțional, umflă-l Ghiță! – ordonă un personaj al mereu contemporanului Caragiale. Nu sunt dovezi. Ce dacă!? Ai pierdut alegerile prezidențiale în România, nea Băsescule! Ei și! Pune-le câștigate. Referendumul te-a arătat, chiar și cu bariera cvorumului pusă, perdant? Nicio problemă! Rămân, peste cadavrele milioanelor de voturi care mă vor plecat.

Voia poftită de nestăpânitul pofticios a fost satisfăcută. Fostul adversar la prezidențiale, candidatul Năstase a ajuns la mititica. Justiția, cea împănată cu prea mulți fini care poartă „nașul în suflet” poate fi  mândră. Mai rar, în Patagoniile de azi, o așa ispravă. De ce reiau acum un subiect la care m-am referit și eu și alții de atâtea ori? Am aflat, matinal, o știre care m-a uluit. Adrian Năstase a cerut, cu îndreptățire, ca zilele, șase la număr, cât a stat la Spitalul de Urgență, să-i fie socotite ca zile de temniță. Doctorii l-au cusut și reparat cu polițiștii alături, bolnavul, care încercase, într-un gest de disperare și demnitate, să-și curme zilele, a fost dus la spital cu cătușe, privarea lui de libertate a început din clipa în care, mort sau viu, a fost săltat de la domiciliu. Mi se părea un gest de bun simț, cu totul motivat legal, ca justiția, chiar și această justiție împănată de indivizi care-și poartă „nașul în suflet” să zică da, să hotărască în favoarea cererii. Cele șase zile de pușcărie în spital să fie considerate zile ispășite și extrase din pedeapsa de doi ani. Nu se poate. Se poate să fie eliberați câte o lună și uitați afară zece ani, criminali și violatori, se poate să fie pierdute dosare cu furturi de sute de milioane de euro ale băsiștilor, se poate să fie evaluată flota de 300 de vapoare comerciale a României la zero lei, dar nu, asta cu cele șase zile pe targă și jandarmi la cap, supără Europa și-l bagă-n apoplexie pe Băsescu. Halal fini, halal justiție, halal țară!

P.S. Procurorul care a avut îndrăzneala să ancheteze încrengăturile caracatiței Blejnar, unde apare și nașul nașilor, amenințat și scârbit, vrea să plece din  țară. Nu pleca, omule. Rămâi. Te roagă un cetățean al scrisului care încă mai speră.