Sunt la modă cozile şi foarte mulţi se întreabă "Oare ce se dă?". Fără nevoia de cozi şi fără nevoia de a da (deoarece de dat se pot da multe, depinde cum se iau) vorbim despre o "ofertă" pentru week-end plăcută, pozitivă.
Pentru început servim... hamburgheri, unii speciali, care nu fură, nu dau în cap (paginile 4-7). Apoi, chiar dacă vremurile vă îmbie cu tot felul de chestii morbide, noi preferăm să vă avem în viaţă, dar nu oricum, ci conform calendarului sau după calendar, dacă vreţi o exprimare mai directă! Prin urmare vă oferim, împreună cu Jurnalul de duminică, un calendar al Sărbătorilor creştin-ortodoxe şi al tradiţiilor populare. Mai precis, două tipuri de tradiţie într-un singur produs al Jurnalului Naţional: "Sărbătorile creştin-ortodoxe şi tradiţii populare - 2010".
Mai avem ceva diete dacă vreţi să scăpaţi de şunculiţe (paginile 10-11), puţin masaj (pagina 29), ceva portrete de femei (pagina 21), ceva de suflet (paginile 24-25) - bineînţeles, cum ar putea lipsi sufletul din "ofertă" -, un pic de marţipan (pagina 34), un extract de Lady GaGa - care poartă foarte rar pantaloni şi îşi face fundiţe din propriul păr (pagina 38), ceva lux elveţian (paginile 42-43), un vânzător de cultură (pagina 44) şi, în final, dar nu în cele din urmă, vorba rubricii "Viaţă sănătoasă" (pagina 49): "Dezbrăcaţi-vă şi apoi poftiţi în avion!". Aceasta este "oferta" pentru un week-end pe care, în pofida vremurilor fără sare şi piper, vi-l dorim plăcut, pozitiv, minunat!
Citește pe Antena3.ro