Cînd Ei conduc şi MApN-ul

MApN era obligat să tranşeze chestiunea prin legea transparenţei democratice. N-a făcut-o. Şi n-a făcut-o pentru că în România de azi transparenţa îşi spune cuvîntul doar cînd vor Ei.

Curtea de Apel Bucureşti a dat luni, 30 iunie 2008, sentinţa definitivă şi irevocabilă în ceea ce s-ar putea numi Procesul mormintelor lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu. Prin această sentinţă, MApN e obligat să-i prezinte lui Valentin Ceauşescu şi lui Mircea Oprean dovezi certe care să ateste dacă soţii Ceauşescu au fost îngropaţi în Cimitirul Ghencea.

Am abordat subiectul la Zig-Zag cu Ion Cristoiu, de la Antena 3, duminică, 6 iulie 2008, împreună cu generalul în rezervă Ion Panaitescu, fost şef al Parchetului Militar, actualmente avocat.

La 10 martie 2005, Zoia Ceauşescu a acţionat în judecată MApN şi Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, cerînd deshumarea părinţilor săi şi efectuarea unei expertize medico-legale.

Am convenit cu generalul Ion Panaitescu faptul că Zoia Ceauşescu era îndreptăţită la o asemenea cerere. Alături de Valentin Ceauşescu, ea a reclamat ACCU posibilitatea să-şi dezgroape părinţii şi să-i mute într-o altă parte a Cimitirului Ghencea Civil, într-un loc concesionat de Administraţie. Pe drept cuvînt, ACCU a refuzat, motivînd că în registrul cimitirului nu figurează ca îngropaţi acolo Nicolae şi Elena Ceauşescu, ci doi bărbaţi, Dan Popa şi Vasile Ionescu, ofiţeri în rezervă. Nici să îngrijească mormintele nu putea: atît oficial, cît şi neoficial, rezulta că acolo nu sînt părinţii ei. MApN, al cărei angajat generalul Corneliu Bogdan s-a ocupat în decembrie 1989 cu procurarea locurilor de la Administraţia Cimitirului Ghencea Civil, era singura instituţie în stare să deblocheze situaţia.
Din toate punctele de vedere: creştin, uman şi democratic, solicitarea Zoiei Ceauşescu era legitimă.

Procesul deschis de Zoie Ceauşescu se  putea încheia în doi timpi şi trei mişcări dacă MApN n-ar fi avut o atitudine stranie: de a refuza cu obstinaţie să lămurească afacerea. Aşa se face că, început la 10 martie 2005, procesul a durat trei ani. După moartea Zoiei Ceauşescu, la 20 noiembrie 2006, cauza a fost preluată de Valentin Ceauşescu şi de Mircea Oprean, soţul lui Zoie. Plimbat de la Tribunalul Judecătoriei Sector 5 la Tribunalul Bucureşti şi de la Tribunalul Bucureşti la Judecătoria Sectorului 5, Dosarul e soluţionat de Tribunalul Bucureşti la 5 februarie 2008, prin decizia de obligativitate a MApN de a prezenta dovezi certe că acolo sînt înhumaţi soţii Ceauşescu. Se respinge astfel cererea de deshumare şi realizare a unei expertize medico-legale.

La această decizie ne-am fi aşteptat ca MApN-ului, condus de liberalul Teodor Meleşcanu, să-i vină mintea la cap şi să aducă dovezile. MApN face însă recurs. Curtea de Apel a respins acest recurs la 30 iunie 2008.
Incredibilele încălcări ale legii în Procesul şi executarea lui Ceauşescu fac din momentul de la Tîrgovişte un asasinat. Să admitem că a fost un asasinat revoluţionar.

Să admitem că, în împrejurările de atunci, deraierile instituţiilor în frunte cu MApN sînt explicabile. Au trecut însă de atunci 19 ani. România se pretinde a fi un stat nu numai de drept, dar şi normal. În aceste condiţii, comportamentul MApN e o deraiere greu de explicat.

Generalul Ion Panaitescu a susţinut în emisiune că e o deraiere ţinînd de proasta funcţionare a instituţiilor de azi. E singurul punct de dezacord major cu interlocutorul meu. MApN era obligat să tranşeze chestiunea prin legea transparenţei democratice. N-a făcut-o. Şi n-a făcut-o pentru că în România de azi transparenţa îşi spune cuvîntul doar cînd vor Ei. Prin Ei înţelegîndu-se Cei care conduc, de fapt, România din decembrie 1989.

Ei nu vor nici în ruptul capului ca enigmele evenimentelor din decembrie 1989 – între care se numără şi cea a felului în care au sfîrşit Ceauşeştii la Tîrgovişte – să fie dezlegate nici acum, după trecerea atîtor ani. De ce? Pentru că dezlegarea acestor enigme, absolut obligatorie într-o societate democratică, excluzînd acţiunea forţelor obscure, ar putea pune la îndoială nu doar puterea lor reală, dar şi existenţa lor bizară.