Cine îl şantajează pe Antonescu?

De ce s-a “sucit” Antonescu? Întrebarea revine în orice discuţie politică la nivel înalt sau în “poienile lui Iocan” de pe întinsul României profunde. Răspunsurile sunt greu de dat şi puţini sunt aceia care “înghit” motivele invocate de Crin Antonescu pentru ruperea ULS. Când ai asigurat “bastonul de mareşal” al candidatului la preşedinţia României, confirmat şi  răsconfirmat de declaraţiile publice ale partenerului de alianţă Victor Ponta şi întărite de hotărârile congreselor celor trei partide componente fondatoare şi te afunzi într-un conflict politic fără fond în interiorul USL, atunci e greu să convingi pe cineva că nu ai o altă agendă. Una secretă, scrisă pe întuneric de mâini invizibile şi urmărită pas cu pas pe un drum însă care se pierde în ceaţă. Iată de ce se conturează tot mai mult impresia că Antonescu a intrat la remorca lui Băsescu nu pentru a ajunge preşedintele României, ci pentru a distruge alianţa politică impusă cu victorii clare în alegerile din 2012. Obiectivul debăsificării structurilor de putere a rămas însă neîndeplinit şi Crin Antonescu a fost primul lider USL care a declarat că înlăturarea lui Băsescu nu mai este o miză.
Schimbarea de atitudine a liderului PNL, tot mai evidentă, era însă în contradicţie totală cu atitudinea tranşantă a discursurilor înflăcărate de condamnare a băsismului care l-au recomandat pe Antonescu în faţa a milioane de alegători să fie preşedintele României. El trebuia să întoarcă o pagină a istoriei la Cotroceni, să ofere acestei instituţii credibilitatea şi onoarea terfelite de Băsescu în zece ani de mandat.
Cine l-a convins pe Antonescu să renunţe la mandatul încredinţat de 7,5 milioane de alegători şi să “întoarcă armele” în cea mai  curioasă şi rapidă lovitură aplicată din interior Uniunii Social Liberale? Sunt persoane, sunt instituţii capabile să producă peste noapte schimbarea lui Antonescu, asta se va afla într-un târziu. Dacă ei nu pot fi numiţi cu exactitate, metoda care merge “la sigur” este unică: şantajul. Cum să întorci din drumul spre Cotroceni un politician care avea şanse sigure să devină preşedintele României, aruncându-l într-o aventură, dacă nu cu un şantaj care să-l constrângă la o sinucidere politică previzibilă.
Nici Crin Antonescu nu crede că mai are şanse să ajungă la Cotroceni, obligându-şi puternicul partener de ieri să-i devină adversar politic. La fel, nu crede că Elena Udrea este o garanţie pentru viitorul lui politic la nivel înalt.
Cu ce poate fi şantajat Antonescu?
Băsescu a invocat, fără dovezi, un “nume de cod”, care însemna o legătură cu Securitatea. Să fie acesta motivul?
Alte “piste” care să lămurească un şantaj grosier sunt alimentate de legăturile lui Crin Antonescu şi Alina Văleanu cu opulentul “Club Monaco”, la care s-au dedulcit şi alţi apropiaţi liberali, deveniţi vedete politice peste noapte.
Crin Antonescu, după 24 de ani de carieră politică, părea un om fără ascunzişuri, din care citeai ca dintr-o carte. Iată însă că descoperim brusc şi faţa ascunsă a unei cariere care nu a strălucit până la momentul formării USL şi al luptei politice din anii 2011 şi 2012. Puţini ştiu despre episoadele tinereţii din Alianţa Civică, PNL ’93 şi al guvernării, în echipă cu Traian Băsescu, în perioada 1997-2000. A avut şi atunci vocaţia trădării, spurcându-l pe Emil Constantinescu pentru sprijinul dat  prezidenţiabilului Isărescu.
Bolile tinereţii se declară la doctor pentru anamneză. În cazul lui Crin, mapa profesională a fost “îmbrăcată” în cuvinte grele la adresa lui Băsescu. Iată că nu au fost de ajuns. Alţii aveau probe mai consistente pentru a-l convinge să producă “lovitura de stat” în USL.