Cochetează BNR cu întărirea leului?

de Ilie Serbanescu | 23 Feb 2010 • 00:00

Recenta rătăcire a leului pe culmile deşertăciunii - de te miri cum, împotriva realităţilor economice, a bătut la fund propriul reper (euro)! - a dovedit pregnant vulnerabilităţile grave ale acestuia la diferite adieri speculative venite din exterior, precum şi capacităţile slabe ale Băncii Naţionale de a le contracara, bineînţeles în caz că BNR apreciază necesar sau potrivit să combată aceste speculaţii.

Întărirea monedei unei economii care merge prost este, evident, o aiureală. Şi, la fel de evident, dacă se produce, o face numai sub influenţa unui factor care urmăreşte să înfrângă firescul. Şi n-o poate face decât artificial şi pasager, pentru că determinările economice tot se impun până la urmă.

Această rătăcire a leului într-o zonă de întărire în opoziţie cu fundamentele economice n-a putut proveni decât din manevre ale speculatorilor externi, care au invadat piaţa din România cu euro, împingând artificial leul în sus, pentru ca, după câtva timp, să-şi marcheze profitul din reconversia în euro şi să iasă din piaţă, lăsând "gazdele" să plătească ravagiile.

Deşi împotriva firii şi fundamentelor economice, întărirea leului a avut adepţi. Înainte de toate, importatorii, adică tocmai cei care, prin excese neamendate şi necombătute, au dezarticulat economia şi au determinat vulnerabilităţile actuale. Şi mai sunt şi aceia care s-au împrumutat în valută şi ale căror rate la bancă se mai relaxează în cazul întăririi leului.

Oricum, deşi atâţia îi plâng pe aceştia, mare compasiune n-ar trebui să suscite, pentru că au fost avertizaţi în timpul celei mai absurde aprecieri a leului din istorie, cea din 2006-2007, să nu se împrumute decât în moneda în care realizează câştigurile, pentru că altfel se vor căi amarnic.

În ambele cazuri, bucuria este trecătoare. Curând, se revine la realităţi. Atâta doar că, în cazul importurilor, se lasă urme adânci, nota de plată a unei costisitoare finanţări externe sporind.

Atacul recent împotriva leului, orchestrat probabil de la Londra de speculatori străini şi implementat cu concursul unora din băncile străine de la Bucureşti, care se dau româneşti, a avut un moment bine ales, întăririi artificiale a leului putându-i-se da explicaţii politice, anume rezolvarea crizei guvernamentale, votarea bugetului, asigurări că se trece astfel la aplicarea acordului cu FMI şi alte asemenea paste făinoase.

În ce priveşte acordul cu FMI, momentul bine ales al atacului a fost legat de faptul că apropiata intrare în ţară a tranşelor din împrumutul de la FMI va fi ţinut leul învigorat, servind indirect intereselor temporare ale speculatorilor şi scutindu-i de fapt pe aceştia să bage mai mulţi bani pentru a-şi realiza aceste interese sau, altfel spus, să-şi facă treaba cu bani mai puţini, căci restul vor fi făcut banii de la FMI.

Poate unii se întreabă de ce nu a intervenit Banca Naţională. Păi, dacă nu cumva Banca Naţională a cochetat şi ea cu respectiva apreciere a leului - aşa cum a făcut, din păcate cu efecte dezastruoase, şi în cazul marii aprecieri a leului din anii 2006-2007, pentru acelaşi motiv stupid (realizarea mai lesnicioasă a ţintelor de inflaţie) -, trebuie spus clar că Banca Naţională se poate întrucâtva lupta cu ieşiri de capitaluri din ţară, cheltuind din rezerve, dar nu şi cu intrări, combaterea acestora din urmă constând, din punctul de vedere al cursului valutar, în emisiuni corespondente de lei, ceea ce chiar ar reprezenta paie pe focul inflaţiei.