Colecţia de ambalaje

Un psihiatru, care profesa la spitalul din Voila, mi-a prezentat un maniac al cutiutelor. Daca-i duci doua, trei cutiute frumoase, mi-a zis medicul, o sa te placa si o sa poti sta de vorba cu el. La vremea aceea, in 1980, numai produsele de import aveau ambalaje atra­ga­toare. Ca sa obtin cateva cutiute "de colectie", am colindat farmaciile. Stiam ce e designul industrial, scrisesem chiar si niste articole despre sectia de design de la Belle Arte, dar ignoram calitatea amba­la­­jelor romanesti, cu exceptia unor pungi de plastic mai emancipate.

Ca sa realizezi prestatia esteti­ca a ambalajelor e nevoie de un cli­mat stimulator, de abundenta. Pa­cientul de la Voila adunase sub pat un infinit de cutii si cutiute. Ce m-a frapat era logica muzeala a ansamblului. Cutiutele, in ciuda diversitatii, se completau si se che­mau intre ele, apartineau unei idei de perfectiune, ce nu putea decat sa-i faca bine mintii. Spitalul, reali­ta­tea de fiece zi, viata – toate sem­ni­ficau un gen de dezordine obositoare, de natura sa te bage in ca­masa de forta. Cutiutele acelea, dim­potriva, sugerau ordine, calitate, inteligenta, o alta realitate, mai buna, mai odihnitoare. Geo­metria are acest dar de a promova o norma ordonatoare.

I-am spus medicului ca e foarte greu sa discerni ce e manie si ce e pasiune creatoare intr-o colectie, fie ea si de ambalaje. La co­lec­ti­o­narul de cutiute m-am gandit adesea, dupa ce am scapat din cusca si m-am pus pe calatorii. La Montreal, salubritatea aveaun orar foar­te strict, iar daca ieseai pe ma­rile bulevarde in ziua de iulie, cand populatia scotea la marginea trotuarelor obiectele de lepadat, aveai parte de un spectacol grandios al ambalajelor de tot felul. Oamenii le pastrau un timp pentru ca, in sine, constituiau ceva plin de far­mec si sens. In unele situatii, am­ba­lajul era mai interesant ca obiectul pe care piata i-l oferea cum­pa­ra­torului. Toata ziua n-am facut alt­ceva decat sa ma bucur de dez­matul acela de forme, simboluri, culori si chemari. In ca­te­va ran­duri, nu m-am putut ab­ti­ne si am cules de pe o strada cutii de bomboane sau de parfumuri ca sa le abandonez pe alta. Oricat de desavarsit iti parea un ambalaj, faceai cativa pasi si dadeai de altul si mai atragator. Iti venea sa strigi: Oameni buni, sunt ambalaje de colectie! Pot figura cu onoare intr-un muzeu al ingeniozitatii publicitare! Sunt obiecte de arta, in multe privinte mai convin­ga­toa­re decat acelea semnate de nu­me mari si vandute cu milioane de dolari! Emotia mea de atunci a aflat curand o confirmare: nu era exaltarea unui virtual pacient al clinicilor de psihiatrie. Ce a pictat si a vandut la preturi uriase toa­ta viata americanul Andy Warhol e un ambalaj. Cutia de ta­bla a unui producator de supa.