Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un psihiatru, care profesa la spitalul din Voila, mi-a prezentat un maniac al cutiutelor. Daca-i duci doua, trei cutiute frumoase, mi-a zis medicul, o sa te placa si o sa poti sta de vorba cu el. La vremea aceea, in 1980, numai produsele de import aveau ambalaje atragatoare. Ca sa obtin cateva cutiute "de colectie", am colindat farmaciile. Stiam ce e designul industrial, scrisesem chiar si niste articole despre sectia de design de la Belle Arte, dar ignoram calitatea ambalajelor romanesti, cu exceptia unor pungi de plastic mai emancipate.
Ca sa realizezi prestatia estetica a ambalajelor e nevoie de un climat stimulator, de abundenta. Pacientul de la Voila adunase sub pat un infinit de cutii si cutiute. Ce m-a frapat era logica muzeala a ansamblului. Cutiutele, in ciuda diversitatii, se completau si se chemau intre ele, apartineau unei idei de perfectiune, ce nu putea decat sa-i faca bine mintii. Spitalul, realitatea de fiece zi, viata – toate semnificau un gen de dezordine obositoare, de natura sa te bage in camasa de forta. Cutiutele acelea, dimpotriva, sugerau ordine, calitate, inteligenta, o alta realitate, mai buna, mai odihnitoare. Geometria are acest dar de a promova o norma ordonatoare.
I-am spus medicului ca e foarte greu sa discerni ce e manie si ce e pasiune creatoare intr-o colectie, fie ea si de ambalaje. La colectionarul de cutiute m-am gandit adesea, dupa ce am scapat din cusca si m-am pus pe calatorii. La Montreal, salubritatea aveaun orar foarte strict, iar daca ieseai pe marile bulevarde in ziua de iulie, cand populatia scotea la marginea trotuarelor obiectele de lepadat, aveai parte de un spectacol grandios al ambalajelor de tot felul. Oamenii le pastrau un timp pentru ca, in sine, constituiau ceva plin de farmec si sens. In unele situatii, ambalajul era mai interesant ca obiectul pe care piata i-l oferea cumparatorului. Toata ziua n-am facut altceva decat sa ma bucur de dezmatul acela de forme, simboluri, culori si chemari. In cateva randuri, nu m-am putut abtine si am cules de pe o strada cutii de bomboane sau de parfumuri ca sa le abandonez pe alta. Oricat de desavarsit iti parea un ambalaj, faceai cativa pasi si dadeai de altul si mai atragator. Iti venea sa strigi: Oameni buni, sunt ambalaje de colectie! Pot figura cu onoare intr-un muzeu al ingeniozitatii publicitare! Sunt obiecte de arta, in multe privinte mai convingatoare decat acelea semnate de nume mari si vandute cu milioane de dolari! Emotia mea de atunci a aflat curand o confirmare: nu era exaltarea unui virtual pacient al clinicilor de psihiatrie. Ce a pictat si a vandut la preturi uriase toata viata americanul Andy Warhol e un ambalaj. Cutia de tabla a unui producator de supa.
Citește pe Antena3.ro
