Coruptia, in cultura, e tot atat de penala ca si in alte sfere sociale, dar subiectul nu va fi niciodata unul de pagina intai, fiindca cine il deschide risca un oprobiu general. In cultura, gastile, conventiile subterane, parazitarea bugetului, mistificarile grosolane au pavaza sacrului. Toata lumea stie ca statul desconsidera financiar cultura, in care caz cum sa-i incriminezi pentru coruptie pe cei care fac, intr-un climat economic atat de defavorabil, cultura?
Exista, in lumea culturii, tot atatia oportunisti, farisei, neaveniti si profitori ca si in afaceri. In provincie, mai mult ca in Capitala, fondurile locale ale culturii sunt parazitate de tot neamul de veleitari. N-ar trebui decat sa cercetam cum se rostuiesc banii destinati actului cultural intre aceiasi si aceiasi 'reprezentanti' de seama locali, in oricare dintre judetele patriei, ca sa realizam dimensiunea rasfatului. Redactiile publicatiilor bucurestene de toata mana sunt invadate de 'plachetele' puzderiei de poeti si de alte categorii de autori de targuri, cele mai multe cu un patronaj banesc de la obstile statului si de la comitetele de cultura. Cu exceptia faptului ca a disparut cenzorul comunist cu stampila, dincolo de Capitala nu s-a schimbat nimic. Iar daca vrem sa notificam totusi o schimbare, la baza ea e in mai rau. Din banii dati de Guvern, multi, putini cati vor fi fiind ei, ar trebui sa se aleaga un efect national din sutele de simpozioane, festivaluri si sindrofii artistice cu afise si nume. Inventarul rezultatelor de patrimoniu national insa e extrem de restrans, iar cel mai subtire e acela al restaurarilor de bunuri culturale laice.
In ce priveste cultura tiparului, pot fi lesne contrazis de numeroasele ceasloave cu poze colorate, obladuite de patriarhii si de alte foruri patriotarde, dar ele nu au decat calitatea protocolara. Cantaresc greu si liciteaza o materie cu o relevanta modesta. Un exces de superlative pe un suport istoric si artistic supralicitat.
Un alt fapt, care iese din zodia democratiei, e statutul de sfinti in viata al unor oameni de cultura cu o opera mica, dar cu o cariera in adminsitratia culturii si la tribunele de opinii fara sincope. Sa nu-i atingi nici cu o floare, fiindca iti sar in cap chiar si masele largi. Sunt statui vii, sunt cei care ocupa locurile ramase vacante in ierarhiile notorietatii dupa caderea inaltilor functionari ai Uniunilor de creatie. Au legitimitatea lichidului in vasele comunicante. Sunt casta lui Pitigoi, dai intr-unul, tipa doi. Sunt inamovibilii natiei intr-un veac al tuturor instabilitatilor. Cultura naste dictatori, iar mijloacele prin care acestia isi asigura perpetuitatea sunt tot atat de reprobabile ca si cenzura. In comunism te cenzura un om, in democratie te cenzureaza adulatia bigota a multimilor.