Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În momentul de față, suntem doar a 12-a „putere”. Dar nu neapărat aceasta este problema, ci aceea că degeaba am depăşit Cehia, Finlanda, Portugalia, Grecia şi Ungaria, dacă mărirea de PIB nu a avut calitatea necesară. A fost una nelichidă, făcută cu conservare de preţ de active şi cu salarii rupte de productivitate.
Și, din păcate, când PIB-ul e umflat, dă informaţii eronate. Datoria publică şi deficitul bugetar par mai mici ca procentaj din PIB-ul nominal, dar veniturile fiscale dau impresia că se micşorează. Astfel statul apare ca fiind „mic”!
Numai că nu-i aşa, românii plătesc accize la fel ca-n UE. Pachetul lor de țigări e mai scump decât al grecilor, lituanienilor, croaților, slovenilor, slovacilor, letonilor sau polonezilor. Modificările de accize vehiculate pot duce prețul țigărilor peste cel de la portughezi și apoi de la austrieci. Iar acest lucru în situația în care românii alocă deja o cantitate dublă din venitul lor pentru pachetul de tutun fumat zilnic, în comparație cu consumatorii din ultimul stat!
Impozitele şi contribuţiile sociale au ajuns să reprezinte o treime din cheltuielile totale, sunt duble faţă de acelea cu mâncarea, iar costurile salariaţilor cu taxele constituie peste 40% din totalul cheltuielilor. Şi una e să ai o povară fiscală de 40% din 2.000 de euro şi alta din mai puțin de 1.000!
În fine, nu e prima oară când spun că veniturile fiscale doar par a fi reduse. Data trecută mi s-a replicat că aşa cum e „umflat” PIB-ul, la fel sunt şi veniturile bugetare şi că raportul dintre ele se păstrează. Problema este însă că veniturile fiscale şi PIB-ul n-ar trebui să aibă acelaşi deflator, pentru că în vreme ce PIB-ul e împins în sus de valoarea patrimoniului, nivelul mai mare decât cel firesc al activelor imobiliare acţionează invers asupra veniturilor, în general, şi al celor fiscale, în special.
Şi o altă explicaţie pentru care veniturile fiscale n-ar trebui să aibă acelaşi deflator ca PIB-ul e că discutăm de cheltuielile nerentabile ale statului. Ce a construit a costat mai mult decât face. Timp în care și-a plătit cu întârziere furnizorii și aceștia din urmă s-au trezit în incapacitate de a plăti impozite, care să se constituie apoi în venituri la buget.
E de înţeles că lipsa de performanţă în cheltuirea banului public determină micşorarea încasărilor şi atunci e „indicat” să se arate către mărimea veniturilor bugetare ca procent din PIB. Da, numai că dacă acestea cresc, e normal să se pună pe tapet şi faptul că ar trebui să trecem de la deficit la excedent bugetar.
