x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale D-ale campaniei electorale

D-ale campaniei electorale

de Marian Nazat    |    08 Iun 2012   •   10:18

Campanie mai mortacioasa, mai ponosita ca asta n-am pomenit ! Candidati plictisiti, partide amorfe... Nimeni nu rupe ritmul si, zau, nu stiu ce se asteapta. USL-ul are interesul sa tina in amortire batalia electorala, sa n-o iuteasca. Pai, ii convine de minune tactica asta a temporizarii. Singura-i preocupare e sa-si conserve zestrea si sa nu comita greseli flagrante. Ca de pilda 'plagiatori in serie' ori 'ravasul' buclucas din dosarul Nastase. Pocinoage ce vor fi contabilizate in confruntarile din teritoriu, desi fost-au comise de executivul de la centru. Caci guvernul Ponta va trage in sus sau in jos pretendentii la gloria locala. Dincolo, la PDL (a carui denumire a disparut subit din panotaj !), constat o frica teribila de duelul electoral. Si de portocaliul izbanzilor de odinioara. Severica deja a plecat in opozitie si trimite epistole demobilizatoare. Iar euro-Ungureanu (T.R.U., nu M.R.U.) turuie ca o moara stricata ca Victor guverneaza prin amenintari. Haida-de, stimabile, sa i-o spui lu' al batran de la Cotroceni ! O amenintare esti matale, ori de cate ori te perinzi prin fata camerelor de filmat. Cu discursul ala dezlanat si poticnit, ramai, bre, la scris, ca ai talent si vana ! Formatiunea uitatului domn Boc pare o casa parasita, cu stinghii batute la geam si cu buruienile crescute-n batatura. Incotro au tulit-o activistii de altadata ai oranjeriei imbasescizate? Au dat bir cu fugitii, pandind un moment prielnic sa se sfasie intre ei. Deocamdata n-au vreme, fiecare cauta sa-si salveze pielea. Sa-si tranzactioneze, in traditia nestatorniciei, viitorul imediat. Din vara, factiunile pedeliste isi vor regla conturile si-si vor schimba ostaticii. Destui se vor muta in 'corturile' Uniunii invingatoare. Dar traseismul politic nu e nou. Si nici macar narav romanesc. Numai ca aici, la Portile Orientului, trecerea de la un partid la altul n-are staif. E doar un gest indecent si profund indigest. Toti inconsecventii astia ideologici vin cu niste explicatii puerile cand isi scuza dezertarea. Fiindca 'Oricine isi poate intoarce haina pe dos, dar e nevoie de un pic de pricepere pentru a o pune corect', vorba lui Winston Churchill. Acelasi celebru versatil care nu se sfia sa marturiseasca, cu umor, ca 'Unii isi schimba convingerile din dragoste pentru partidul lor, eu schimb partidul din dragoste pentru convingerile mele'. In menajeria damboviteana, din nefericire, ioc pricepere ! Vasazica, la mijloc trebuie sa mai fie si niscaiva principii, si-ntr-o parte si-n alta. Unde nu sunt principii nu e decat tradare, si cine iubeste un tradator ?


Pana una-alta, stalpii Bucurestilor sunt plini de afise propagandistice de-o stupiditate razareata. 'Raman la datorie !', ne asigura, de pilda, inodor-incolorul Chiliman. Ca sa furi din primarie ?, imi zvacneste in minte o continuare in versuri. N-am gasit alta rima, mon cher ! Simpaticul Prigoana (nicio legatura cu 'secatura simpatica' a lui Caragiale !) ne promite ca va aspira strazile capitalei, gata cu maturile predecesorului Base ! Plici d-aici cu caterinca, sugubatule ! La periferia ferentariana, anonimul Romanescu este bantuit de obsesia ancestrala a gunoiului: 'Hai cu noi sa scapam de gunoi !' Neinspiratul, proptit bineinteles in inevitabilul tarn, uita ca sectorul 5 este casa inamoratului Vanghelie, iar noi, familia lui. Mama, si ce familie, zeci de mii de bunici, de parinti si copii ! Da, nu va mirati, numai copii are vreo 36.820 ! Sarmanul, cum sa sprijine cogeamitea puietul ? Sa-si vanda ceasul scump de la mana, din poza proclamatiei de dragoste pentru simpatizantii sai ? Hm, ma cam indoiesc... Asadar, sunt ruda cu tizul meu, ce mai noroc mi-a picat din ceruri ! Pe Magheru, 'cruciatul' Gigi sade incruntat, visand sa fie hirotonisit ca Primar general in slujba... Bisericii. Chiar, de ce n-o alerga atletul ortodoxismului inspre Mitropolie, ca in administratia damboviteana balaurul l-a rapus dintotdeauna pe Sf.Gheorghe ? 'Acum vom termina totul !', ne ameninta plebeul Poteras, bucuros ca mai are de ciordit. Nu i-au ajuns mandatele dindarat sa goleasca pusculita comunitara. De pe un par inalt, Sulfinica ne ademeneste cu destele raschirate si cu un suras frivol, pacatele mele ! Ne cheama amagitor undeva, habar n-avem inspre ce. Promisiuni si minciuni cu toptanul, ca la sufragiu, neamule ! Toti se dau responsabili si grijulii cu soarta ta, alegatorule ! Comicul democratiei capitaliste ....

×