Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe timpul comunismului, un banc ironiza fin, dar terminator o sentinţă cu care propaganda vremii viza să "desfiinţeze" capitalismul: în capitalism, spunea sentinţa, există exploatarea omului de către om!; în comunism, spunea bancul, este completamente invers!
Evoluţiile sau, precum în bancul cu pricina, involuţiile postcomuniste s-au încăpăţânat să verifice copios tâlcurile acestui banc. În România, au făcut-o tot timpul. Mai nou, au început s-o facă şi mai peste tot prin lumea pe care şi-a luat-o şi România de model.
Prin România, comuniştii - aceia adevăraţi, care vociferează vehement împotriva exploatării omului de către om în capitalism - au înţeles rapid cum stă treaba prin capitalismul timpuriu şi, până să treacă ţara de la economia de comandă la economia de piaţă, şi-au construit ei rapid propriul capitalism, folosind din plin atuurile de care ei, singurii, dispuneau: PCR! Şi nu este vorba cumva de fosta apartenenţă a Partidului Comunist Român, ci de "pile, cunoştinţe, relaţii"!
Adică de şperaclul care funcţiona şi în timpul comunismului şi care s-a dovedit că deschide toate uşile şi în noua epocă. Ei erau singurii care deţineau informaţia, care aveau pârghiile, care dispuneau de relaţii în interior şi în afară şi care mai aveau la dispoziţie şi ceva bani, deşi de prea mulţi nici nu era nevoie, deoarece cu PCR aceştia puteau fi luaţi din vistieria ţării!
Astfel, cu o rapiditate formidabilă, aiuritoare la scară istorică, s-a creat capitalismul de cumetrie, în care relaţiile clientelare au luat locul relaţiilor din economia de comandă. Mai pe scurt, s-a creat comunismul capitalist, care avea ca esenţă privatizarea câştigurilor şi etatizarea pierderilor.
Spunem comunism pentru că proprietatea rămăsese de stat şi nu ajunsese încă în mâini private, dar spunem capitalist pentru că împărţirea roadelor activităţii economice era de tip pur capitalist, adică în manieră privatizată. Şi spunem câştiguri, şi nu profituri, pentru că profiturile decurg din deţinerea proprietăţii, pe când în cazul cu pricina rezultau îndeosebi din furt. Şi mai spunem comunism pentru că devălmăşia colectivistă rămânea intactă în suportarea pierderilor: acestea fuseseră şi continuau să fie ale întregului popor!
Cu trecerea timpului, tot aşteptam capitalismul năzuit. Şi treptat-treptat, ba chiar cu viteză în anumite perioade, proprietatea de stat a trecut în mâini private. Nu discutăm aici cum a trecut. Dar, trecând, se intra în capitalism! Ca urmare, apropierea privată a rezultatelor muncii nu mai intriga! Unii cu totul, alţii cu nimic! Era însă în regula jocului! Dar, culmea, spre capitalismul real nu se înainta!
Relaţiile clientelare se instaurau mereu mai puternic, în locul fostelor relaţii din economia de comandă. Economie de piaţă aproape ioc! Grosul câştigurilor care se privatizau era constituit tot din furturi, şi nu cumva din profituri! Şi, paradoxul paradoxurilor, pierderile de orice tip (din activitatea economică neperformantă sau din furturile unora din avutul altora) păstrau maniera comunistă a aruncării în contul întregului popor.
Nici un moment nu s-a aplicat principiul capitalist al răspunderii individuale: deţii proprietatea, încasezi şi profituri, dar suporţi şi pierderile din exploatarea ei! Dimpotrivă, procesul privatizării câştigurilor şi etatizării pierderilor a căpătat mereu noi valenţe, ducând la o polarizare socială abominabilă, care nu rezultă din deosebirile fireşti (cântate de capitalism) de performanţă economică, ci din jefuirea extraeconomică (repudiată de economia de piaţă) a banului public şi avutului public.
Şi când ne era mai greu cu înţelegerea comunismului nostru capitalist, a venit în ţară capitalul străin. Am crezut că, bine sau rău, măcar se va instaura rapid şi, în sfârşit - având în vedere forţa financiară, cutumele şi cultura concurenţială a acestuia -, capitalismul năzuit. Aş, naivitate! S-a ajuns fulminant de repede de la comunismul capitalist la capitalismul comunist, fără a se fi trecut măcar un pic prin capitalismul năzuit, ăla adevărat din cărţi, de la seminarii şi, spun unii, din practica socială de prin multe ţări ale făgăduinţei.
Capitalul străin a pus repede mâna pe întrega axă majoră a economiei, controlând proprietatea şi deci decizia în toate sectoarele forte. Deşi, ca urmare, caitalismul, ca formă de existenţă economico-socială, ar trebui deci să duduie, mai ales că statul român a dispărut ca prezenţă economică, cedând toate poziţiile deţinute, capitalismul în România rămâne o năzuinţă! Relaţiile de piaţă n-au înlocuit, în sfârşit relaţiile clientelare!
Dimpotrivă, acestea din urmă s-au consolidat, pentru că, în scopuri de profit lejer şi rapid, capitalul străin a făcut chelemet cu "partea politică" din stat şi preferă unei exploatări capitaliste a resurselor una de tip bananier. Şi, vai, împărţirea rezultatelor activităţii economice este una de tip dual: în chip capitalist, cei cu proprietatea îşi apropie profiturile (dacă sunt) şi, bineînţeles, câşigurile din furt; în schimb, în cea mai bună tradiţie comunistă, pierderile sunt etatizate şi puse în capul întregului popor!
Există şi formule noi, de mare rafinament, în această ultimă direcţie, putându-se vorbi de un comunism de tip modernist. De pildă, rămase din cauza crizei fără finanţare din partea acţionarilor lor din Occident, firmele străine din România au pus statul român, prin şantajul că retragerea lor ar prăbuşi leul, să se împrumute el la o serie de instituţii internaţionale, sub monitorizarea FMI, spre a le oferi în continuare finanţare, plata acestui împrumut urmând a fi făcută de contribuabilul român. Subtil, nu?! O fi cum o fi capitalismul, o fi fost cum o fi fost comunismul, dar capitalismul comunist este minunat!
Citește pe Antena3.ro
