Despre justitie, cu dragoste

Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sunt" - (Nichifor Crainic)

Este greu pentru cel care a fost educat in stilul oral al disputelor judiciare si - mai nou - al dezbaterilor parlamentare sa-si concretizeze ideile in scris. Parca fluenta gandurilor si rotunjimea exprimarilor se impiedica de marginea foii albe. Nu este nici o scuza si nici o explicatie. Este pur si simplu un fapt. Un fapt care da o anume semnificatie si - poate - gravitate randurilor de fata. Sa scriu despre justitie este echivalent cu a scrie despre propria viata. Caci, printr-o traditie de mai multe generatii si - poate - prin vocatie, m-am integrat in acest mecanism, am participat la functionarea sa si, acum, a sosit momentul sa ma simt responsabil pentru evolutia sa viitoare. Departe de mine intentia de a teoretiza ceea ce, intr-o exprimare scolastica, se numeste "rolul si esenta" justitiei. Dar daca nu ti-ai construit o viziune fundamentala asupra unui fenomen si nu ai o conceptie proprie asupra ansamblului sau, devin inutile si chiar nocive orice pareri.

In virtutea acestei viziuni am trait drama unei justitii care, in loc sa fie folositoare oamenilor, este folosita, in loc sa le serveasca, este considerata o servitoare.

Din decembrie ’89, mai mult decat oricand, justitia romaneasca este parca sub un blestem. Atunci s-a incercat draparea unei executii in robele justitiei printr-o inscenare jalnica numita "proces". Nu intereseaza aici semnificatia istorica sau politica a acestui act. Intereseaza numai ca justitiei, folosita ca element de butaforie, i s-a facut un imens rau care o urmareste si astazi ca o fatalitate. Au continuat apoi miscari dezordonate, lipsite de orice coerenta conceptuala, totdeauna puse sub imperativul unui moment, deseori snoabe, cosmopolite si, nu in ultimul rand amatoare. Eliberarea justitiei de sub influenta politicului s-a transformat dintr-o conceptie doctrinara fundamentala intr-o lozinca, alaturi de atatea alte lozinci pe care le cunoastem, folosita tocmai pentru a ascunde sensul contrar al actiunilor.

Acordarea inamovibilitatii judecatorilor - calitate indispensabila ocrotirii independentei lor - inaintea reorganizarii structurilor institutionale pe care aceasta inamovibilitate trebuia sa se fixeze a fost o greseala, dar ea a fost o greseala utila cuiva in acel moment. Sub faldurile aceleiasi lozinci s-a incercat dispersarea caracterului unitar al aplicarii legii pe teritoriul tarii. Surprinzator, chiar infeudarea directa a magistraturii fata de ministrul Justitiei, intr-o guvernare ce se voia liberala, a fost prezentata ca o victorie a "independentei" fata de politic. Desi regimul politic s-a schimbat, el devenind social-democrat, in toti anii de guvernare s-a folosit aceeasi conceptie criticata, pentru ca, doar la sfarsit de mandat, sa apara noile legi de organizare si functionare a justitiei care incearca sa redea rolul real al Consiliului Superior al Magistraturii. Dar si aici se ascunde o manevra. Prin transferarea, practic integrala, a responsabilitatilor ministrului Justitiei catre acest Consiliu, nu numai ca se distorsioneaza echilibrul ce trebuie sa existe intre puterile statului, dar se incearca escamotarea tuturor deficientelor ce au fost cauzate direct de activitatile ministeriale de toate coloraturile politice.

Astazi, toata lumea vorbeste despre "reforma in justitie" fara sa se puna o intrebare elementara: in ce consta ea? Reformam din nou institutii sau reformam oameni? Si daca - asa cum se dovedeste - este vorba numai de reforma oamenilor care alcatuiesc aparatul institutional, nu ne aflam in prezenta unor epurari? Aceste epurari nu au un pregnant caracter politic?

Toate acestea se intampla intr-un moment de o mare gravitate: presedintele Romaniei este inculpat penal, adevar mai terifiant decat acela ca "regele e gol".

Desigur ca justitia trebuie sa se pronunte. Dar cum se vor pronunta acesti oameni ale caror destine sunt puse sub semnul epurarilor politice? Fara indoiala ca ne aflam intr-un impas major in care nimic nu mai functioneaza cum trebuie.

Marii corupti alaturi de figuri sinistre ale lumii interlope, denuntati ca atare de opinia publica, ale caror fapte trebuie cantarite de justitie, intra si ies netulburati pe portile acesteia, plangand cu cinism sau proferand amenintari. Sunt de vina institutiile sau oamenii? Ambele, ar fi raspunsul cel mai facil. Dar nu este asa. Institutii conturate legislativ avem. Oameni care au capacitatea profesionala de a se implica exista. Influenta nefasta, generatoare a blocajului judiciar, este politicul. Oamenii politici au o mare datorie fata de justitie. Mare si simpla: sa o respecte. Legislativ, ei sunt datori cu norme juridice clare, functionale, dar mai ales stabile. Daca astazi aparatul judiciar nu functioneaza asa cum ar trebui, nu este din cauza lipsei "reformei", ci din cauza lipsei unor legi de procedura pe care nimeni nu s-a gandit sa le sistematizeze.

La randul lor, magistratii trebuie sa faca un lucru esential: sa-si impuna demnitatea morala si profesionala in existenta lor simbio tica. Ei insisi, fara "reforme" artificiale, pot sa inlature din randurile lor coruptia materiala sau politica, incapacitatea profesionala si impostura. Ei pot inlatura impostura chiar daca este ridicata la rang ministerial. De aceea, despre justitie voi vorbi intotdeauna cu dragoste si respect.