x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Destinul handmade

Destinul handmade

de Mihaela Rădulescu    |    31 Iul 2010   •   00:00
Destinul handmade
Florence îmi aduce apa plată pe plajă şi se scuză pentru că-i sună mobilul. O aud vorbind într-o engleză impecabilă, după ce conversase la acelaşi nivel în franceză, cu mine şi în italiană, cu mama celor 3 copii cu care se joacă fi-miu. Nu mă pot abţine şi-o întreb cum de vorbeşte atât de bine toate aceste limbi. "Ospătăriţa" Florence îmi explică râzând că e absolventă de "british literature" şi că pe celelalte le-a învăţat din mers, făcând tot felul de meserii "internaţionale" - buttler pe yacht, ospătăriţă pe pla­jă la Monaco, monitoare de surf pentru copiii care vin în vacanţă.

Nu i-a ajuns facultatea pentru planu­ri­le ei de viaţă şi nici banii părinţilor (care locuiesc la Monaco şi cu care ea nu mai locuieşte de la 20 de ani) n-au motivat-o să "se aşeze la casa ei", într-o viaţă lină şi roz. Florence e frumoasă, sportivă, inteligentă şi se bucură la orice bacşis de 10 euro, chiar dacă "yachtul acela alb cu gri e al lui tata, dar nu pe el am lucrat" - îmi spune râzând, foarte sigură pe ea şi relaxată.

Între două comenzi, mai apuc să vorbesc cu ea şi aflu că nu are un conflict cu părinţii ei, dar chiar vrea sincer să-şi construiască singură viaţa. Chiar dacă, pentru asta, nu poate sta la plajă ca toţi ceilalţi din jur, ci trebuie să alerge cu tava plină de poftele turiştilor. A copilărit fără absolut nici un fel de lipsuri, dar iubeşte un băiat care era foarte sărac, coleg de facultate, bursier, care a fascinat-o cu felul în care şi-a clădit singur o avere frumuşică, muncind de toate, punând deo­parte, mergând cu bicicleta sau autobuzul...

Îşi fac vacanţele numai după ce şi-au strâns suficienţi bani ca să-şi permită, trăiesc într-o garsonieră decentă, dar fără nici un lux suplimentar. Mă uit la ea şi-mi amintesc de toată tinereţea mea, de toate dorinţele mele puse pe hârtie, pentru care aveam şi două servicii pe zi. Azi, de informaţiile astea se râde, se face mişto, se trec la "improvizaţii de P.R." - la noi, mai nimeni nu e dispus să se inspire din povestea mea sau a Florencei, dar toţi sunt dispuşi să pună etichete debile pe femei frumoase, pe femei care reuşesc să aibă mai mult ca alţii, ba chiar pe bărbaţi care au reuşit să-şi facă averi.

La noi, poveştile de succes sunt doar prilej de batjocură, sau, cel mult, de căscat. Poate de-aia sunt atâţia tineri derutaţi, poate de-aia fetele tinere vor toate doar un bărbat bogat şi să fie celebre, poate de aceea tot mai puţini sunt dispuşi să muncească sau să-şi ia viaţa în mâini, cu răspundere şi consecvenţă.

×
Subiecte în articol: de pus pe gând