x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Draga Olteanu, la 85 de ani: “Am împlinit 15 ani până la 100”

Draga Olteanu, la 85 de ani: “Am împlinit 15 ani până la 100”

de Florin Condurateanu    |    26 Oct 2018   •   07:02
Draga Olteanu, la 85 de ani: “Am împlinit 15 ani până la 100”

Strălucitoare, vioaie, simpatică, personalitate aparte, bine sprijinită pe vorbe talentate, Draga a apărut la sărbătorirea împlinirii a 85 de ani cu o teribilă tinereţe a gândului şi sufletului. Cuceritoare prin farmecul oricărei povestiri, Draga Olteanu în dialog inedit cu Mihai Gâdea a şi pus la cale piruete de efect, la un moment dat s-a făcut că a uitat subiectul relatării promise, dar a fost o alintare de succes fiindcă, la numai un minut, la două fraze distanţă, a istorisit ce anunţase, nici vorbă să fie vorba de o uitare. De fapt, acum 20 de ani, în emisiunea mea de la Antena 1, “Vedete în papuci”, Draga, mult îndrăgita Draga, mi se confesa că totdeauna, în ziua spectacolului, toată ziua şi înainte de o emisiune la televiziune, ea este cuprinsă de mari emoţii, nu mănâncă, nu vorbeşte mai deloc cu nimeni, e concentrată doar la pătrunderea în spiritul personajului ce-l va interpreta. Emisiunea am făcut-o la Draga acasă, la parterul casei, pe care-l cumpărase din banii, nu mulţi, pe care-i strânsese cu grijă. Nişte bande ticăloase, cuprinzând escroci imobiliari, dar chiar şi o avocată zisă prietenă au păcălit-o pe marea Draga Olteanu şi i-au vândut parterul casei care fusese revendicat. Draga, în curăţenia ei sufletească, s-a trezit cu mobila pe trotuar, noroc că diriguitorii din Piatra-Neamţ i-au pus la dispoziţie imediat un apartament în oraşul lor. Mereu atrasă de şorţul de gospodină, Draga ne-a servit în timpul emisiunii cu o musaca, caldă, făcută de mâna ei. Ne-a istorisit cum, în admiraţia teribilă pentru Sadoveanu, ea, marea actriţă, a scris scenariul după “Dumbrava minunată”. A desenat şi decorurile, şi costumele pentru Lizuca din viitorul film. A avut pulsul în alergare de emoţie când a citit scenariul şi a arătat desenele familiei Sadoveanu. A doua zi, doamna Profira Sadoveanu i-a dat telefon şi a felicitat-o în numele întregii familii Sadoveanu. Cu măiestrie, Draga Olteanu Matei a personificat pe scenă şi pe ecran femeia deşteaptă, sufletistă, aprigă, a fost personajul principal din “Gaiţele”, “Coana Chiriţa”, a întruchipat primăriţa clocotitoare şi doldora de idei şi bune intenţii chemându-l la acţiune şi pe soţul său, şeful CAP, alias Marin Moraru, în pelicula de succes “Toamna bobocilor”. Să te iubească toate bucuriile, Draga noastră!

 

 

×
Subiecte în articol: draga olteanu matei