Pedepsele prevăzute de noua lege pornesc de la o amendă echivalentă cu 4.000 de euro, în cazul persoanelor fizice, și care se dublează dacă ilegalitatea este comisă de un funcționar. Pentru persoanele juridice, amenda ajunge la 5 milioane de ruble (circa 47.000 de euro).
Legea a fost validată ieri de senatori, după ce Duma de Stat o votase săptămâna trecută.
Responsabili politici şi religioşi văd în apărarea „valorilor tradiţionale” o extindere a luptei Rusiei împotriva Occidentului, taxat pentru „decadenţă morală”. Drepturile comunităţii LGBT s-au redus dramatic în Rusia.
În colimatorul promotorilor legii se află comunităţi şi grupuri ce s-ar expune unor amenzi substanţiale pentru ceea ce este descris drept promovarea unui mod de viaţă „Childfree” (fără copii) şi care ar avea o atitudine agresivă faţă de „cei care îşi realizează nevoia de a fi mamă sau tată", fie pe internet, fie în media sau în cărţi, filme sau publicitate.
Interzicerea adopției de copii ruși în „țări NATO”
Tot ieri, senatorii ruşi au aprobat legea care împiedică adopţia de copii ruşi de către cetăţeni ai unor ţări ce autorizează tranziţia de gen şi schimbarea stării civile, şi ele interzise în Rusia.
Excluderea ţărilor care autorizează tranziţia de gen echivalează cu a exclude „ţările NATO”, unde acest lucru este în general permis, au subliniat în textul lor explicativ deputaţii ruşi, care au votat deja legea.
Rusia a interzis din 2013 adopţiile pentru cuplurile homosexuale străine sau pentru cetăţenii necăsătoriţi ai ţărilor în care uniunea între persoane de acelaşi sex este legală.
Cele două legi mai urmează să fie promulgate de preşedintele Vladimir Putin, în general o formalitate.