x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Gimnastica minŢii triazĂ sever, dar nedureros

Gimnastica minŢii triazĂ sever, dar nedureros

07 Apr 2008   •   00:00

PUNTUL PE EI
Gimnastica minţii triază sever dar, din fericire pentru repetenţi, nedureros. Ologul ştie că nu poate sări gardul. Prostul, în schimb, nu va afla niciodată că este captiv în teritoriul ideilor puţine dar fixe. Monotonia nu va deveni pentru el nicicînd apăsătoare. Dacă-i învîrţi cheiţa la timp, prostul va fi vesel să facă din viaţă o repetiţie continuă. Roboţeii bio reprezintă ţeava de eşapament a motoarelor inteligente. Ei vidanjează cu hărnicie acolo unde programatorii nu pot acţiona direct din motive de ştaif.



PUNTUL PE EI
Gimnastica minţii triază sever dar, din fericire pentru repetenţi, nedureros. Ologul ştie că nu poate sări gardul. Prostul, în schimb, nu va afla niciodată că este captiv în teritoriul ideilor puţine dar fixe. Monotonia nu va deveni pentru el nicicînd apăsătoare. Dacă-i învîrţi cheiţa la timp, prostul va fi vesel să facă din viaţă o repetiţie continuă. Roboţeii bio reprezintă ţeava de eşapament a motoarelor inteligente. Ei vidanjează cu hărnicie acolo unde programatorii nu pot acţiona direct din motive de ştaif.


Slujbaşii insistenţei pe clişeu funcţionează şi în sport. Fac, de obicei, munca de teren. Sunt codaţi pe subiectele la modă: scandal, arbitraj, blaturi, coregrafii (sic!), citate din gîndirea abuzivă a unor conducători şi colcăială mondenă. Fotbalul s-a împroprietărit aproape exclusiv cu astfel de făcături deoarece are vînzare bună la public, asigură vizibilitate maximă.


Politehnica Timişoara rămîne echipa de suflet a bănăţenilor doar într-o abordare sumară. În sos consistent sunt năclăite scandalurile patronului cu oficialităţile locale, cu federaţia, cu adversarii pe care încearcă să-i facă din vorbe. Marian Iancu este un afacerist care foloseşte abil pretextul fotbalului în atingerea scopurilor sale lucrative. Dar şi mai inteligent manevrează Marian Iancu ziariştii-reportofon. Aşa se face că victoria binemeritată a Politehnicii în meciul cu "U‘‘ Cluj este tratată doar ca suport al faptului că Iancu îl şantajează electoral pe preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc.


Am urmărit cu interes Farul – Rapid, meci în care evitarea
retrogradării şi şansele europene anunţau o motivare consistentă a echipelor. La final, balanţa a rămas în echilibru. Pe poziţii dinainte cunoscute, dar în dezechilibru, au rămas şi George Copos, şi Constantin Zotta. Ştim asta deoarece imaginile din teren au fost transmise la concurenţă cu cele din tribuna oficială. Am aflat cînd se aşeza Copos, cînd se ridica el, cum îi tresălta grimasa şi dacă a avut salut de bunăcuviinţă pentru Bosânceanu sau pentru arbitraj. Mă întreb ce se va întîmpla dacă Constantin Toma, noul preşedinte al CA, va impune, aşa cum a promis, un nou cod de conduită în comportarea subalternilor. Se va muta centrul de interes în teren, acolo unde se joacă fotbalul? M-ar bucura acest eşec al derizoriului.


Ca de obicei, deliciile la final. Două evenimente au concurat
la trofeul desertului. Ceremonialul brichetei de la Giurgiu şi bombeul antrenorului Ionuţ Popa. Deaconu s-a scos printr-o prestaţie deocamdată necontestată. Cîştigător rămîne antrenorul ieşenilor care nu lasă niciodată presa în pană de subiecte savuroase. Să-i fie de scurtă durată.

×
Subiecte în articol: editorial