x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Gogoaşa, pe cale de lichidare

Gogoaşa, pe cale de lichidare

de Ilie Serbanescu    |    06 Apr 2010   •   00:00

Asociaţia producătorilor şi importatorilor de automobile a anunţat rezultatele vânzărilor pe 2009: piaţa s-a întors în 2003! Anunţul a venit nu la mult timp după ce, pe baza preliminărilor, principalii retaileri de electrocasnice şi electronice au spus că piaţa s-a întors în 2006, iar la unele repere chiar în 2005.

Tot mai zilele trecute - când obiectiv s-a ajuns la bilanţuri -, băncile au anunţat că, prin scă­deri masive atât ca număr, cât şi ca valoa­re, atât la populaţie, cât şi la firme, plăţile prin sistemul bancar s-au întors la nivelul din 2007. În imobiliar, unde debandada continuă să fie imensă, unde nu există o piaţă adevă­rată şi nu are cine să facă anunţuri credibile, unde tot felul de şmecheri au făcut şi continuă să facă legea şi unde băncile ascund adevărata faţă a lucrurilor, estimări pe diferite componente arată că întoarcerea este prin 2005-2006, măcar în privinţa cererii, dacă nu şi în ce priveşte preţurile. Cu scăderi mai precizate, de peste 30%, construcţiile s-au întors cel puţin în 2007. Iar cu scăderi de aproape 40%, importurile sunt ca şi în 2006! Deficitul extern s-a întors în 2003-2004!

În restul sectoarelor - inclusiv în cele de forţă, în frunte cu sectorul energetic şi cu industria prelucrătoare - întoarcerile în timp sunt cu mult mai puţin spectaculoase. Scăderile pe 2009 nu depăşesc 10%, fiind la nivelul celor produse de o criză.

Simpla enumerare arată că scăderile de tip rava­gii - 30%-40% precum în construcţii şi importuri, 50-60% precum în piaţa auto şi în electrocasnice şi electronice şi chiar şi mai mult de 70% precum în deficitul extern - s-au produs, într-o perioadă formidabil de scurtă, exact în acele domenii unde existau anomalii şi aiureli economice înaintea declanşării crizei, în urma a ceea ce noi am numit fără echivoc delirul 2004-2008, de creştere economică nesănătoasă, bazată pe consum din import, creat artificial de creşteri fără noimă ale creditelor de consum, cu care echilibrele interne nu puteau ţine oricum pasul şi care aveau să genereze o situaţie explozivă, ducând inevitabil la spargerea şandramalei.

Asemenea scăderi nu pot fi puse în seama crizei în sine, nefiind posibile decât în condiţiile unor anomalii anterioare. Anul de criză 2009 avea să pună punct delirului şi, în mod semnificativ, sfârşitul a venit tocmai de la ceea ce îl provocase: finanţarea externă! Aceasta a fost oprită practic în 2009!

Totul s-a întâmplat precum avertizasem cu mult înainte de declanşarea crizei. Decontul delirului va fi venit oricum, cu criza internaţională sau nu, aceasta din urmă doar accentuând şi precipitând nota de plată. Faţă de tot felul de poveşti debitate la declanşarea crizei, am arătat fără echivoc că ieşirea nu se va putea produce decât în urma întoarcerii în 2005 (vezi articolul chiar cu acest titlu din Jurnalul Naţional, 24 iulie 2009). Creşterea economică nesănătoasă din 2004-2008 produsese o gogoaşă în anumite sectoare (imobiliar, electrocasnice şi electronice, auto, importuri) care nu putea să fie - şi nici n-a fost - absorbită organic în economie. Şi până când aceasta nu va fi fost lichidată, economia nu va fi putut reveni pe creştere.

Acum, prin lichidarea gogoaşei din imobiliar, auto, electrocasnice şi electronice, importuri, s-au creat condiţii pentru o revenire! De întârzierea unei reveniri sunt responsabile politicile econo­mice din 2009, care, prin împrumuturi masive (înainte de toate de la FMI-UE), s-au opus lichidării naturale a gogoaşei cu pricina. Acum, din păcate, mai este de înfruntat şi plata unor împrumuturi pe cât de masive, pe atât de fără rost. Problema centrală rămâne însă cea menţionată încă de la declanşarea crizei: ce fel de revenire va fi? Dacă va avea loc în aceleaşi sectoare, de vânzări şi nu de producţie, un nou dezastru este asigurat!

×
Subiecte în articol: editorial