Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ
Abia peste ciţiva ani, după apariţia unui reportaj in ziarul judeţean, se descoperi că Toader Moise, paznicul făneţelor GAC din Măgură, avea, la punctul numit Secătura, o grădiniţă de urşi. Cum avea să descrie ziarul judeţean, la grădiniţa respectivă, de fapt, o imprejmuire din lemne de stejar, de vreo 300 de metri pătraţi, intr-o poiană nu departe de schit, erau aduşi ursuleţii rătăciţi de bărlog prin munţi.
Abia peste ciţiva ani, după apariţia unui reportaj in ziarul judeţean, se descoperi că Toader Moise, paznicul făneţelor GAC din Măgură, avea, la punctul numit Secătura, o grădiniţă de urşi. Cum avea să descrie ziarul judeţean, la grădiniţa respectivă, de fapt, o imprejmuire din lemne de stejar, de vreo 300 de metri pătraţi, intr-o poiană nu departe de schit, erau aduşi ursuleţii rătăciţi de bărlog prin munţi.
ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ
Abia peste ciţiva ani, după apariţia unui reportaj in ziarul judeţean, se descoperi că Toader Moise, paznicul făneţelor GAC din Măgură, avea, la punctul numit Secătura, o grădiniţă de urşi. Cum avea să descrie ziarul judeţean, la grădiniţa respectivă, de fapt, o imprejmuire din lemne de stejar, de vreo 300 de metri pătraţi, intr-o poiană nu departe de schit, erau aduşi ursuleţii rătăciţi de bărlog prin munţi. Ziua, cind avea liber, pentru că făneţele trebuiau păzite mai ales noaptea, Toader Moise se ocupa de grădiniţa sa care număra, la acel moment, cinci pui de urs. Aici, cum se nota in reportajul respectiv, nu fără duioşie, ursuleţii erau invăţaţi, inainte de a li se da drumul in pădure, să se poarte frumos intre ei, să nu se zgărăie şi să nu se muşte, ba mai mult, să se intrajutoreze reciproc, in spiritul solidarităţii de pădure.
După-amiaza de vară, spre sfirşitul zilei, cind căldura işi pierde puterea şi nu mai rămine peste copaci şi case şi grădini decit lumina pură, ca laptele de var, Toader Moise şedea lungit in faţa colibei sale, cu miinile sub cap şi cu tălpile bocancilor săi soldăţeşti indreptaţi către Sfăntul Soare. Era in jur, o linişte căt lumea, şi-n golul ei imens sunau din plin, cărnoase, zvonurile pădurii: cărăitul unei păsări, un bocănit ritmic de ciocănitoare, cineva dădea cu toporul intr-un lemn şi lemnul suna. Alături, băzăia muzica populară intrepretată la acordeon, dintr-un tranzistor cu două unde şi baterii de lanternă legate de carcasă, pe dinafară, cu o bucată de batistă ruptă, de părea că aparatul suferă de gălci. Fără să se ridice şi fără să-şi scoată ţigara din gură, Toader Moise striga pe unul dintre ursuleţi şi acela imediat işi intrerupea joaca (se rotogoleau unii pe alţii), se scutura de scaieţi şi de fire de iarbă şi, deschizănd cu laba portiţa ţarcului, se prezenta la Toader Moise. - Auzi! zicea Toader Moise, cu ţigara in colţul gurii, cum văzuse el că stau bandiţii in filme, şi continuănd să privească in albastrul cerului de vară, ia spune-mi, de ce l-ai imbrăncit azi dimineaţă, pe colegul tău, Corcovan? - Aud! făcea Toader Moise strămbăndu-se, ducăndu-şi măna pălnie la ureche, deşi n-avea nimic de auzit. Ursuleţul se muta de pe un picior pe altul, in timp ce tovarăşii lui din ţarc, intrerupăndu-şi joaca, veniseră cu toţii la gard, şi spănzuraţi pe labele dinainte, urmăreau gravi scena. - Uite ce e, zicea intr-un tirziu Toader Moise, ridicăndu-se in capul oaselor şi făcănd mai mic volumul tranzistorului, dacă mai aud cumva vreo chestie asemănătoare, n-o să-ţi fie de loc bine, fii sigur. - Zece flotări! arunca el in treacăt, şi se lungea la loc, cu miinile sub cap şi cu tălpile bocancilor soldăţeşti indreptate spre Sfăntul Soare. Alături, găfăind, transpirat, ursuleţul făcea cele zece flotări. Era tot numai o răvnă. Şi din cănd in cănd căta la Toader Moise, doar-doar acesta ii va zămbi mulţumit de sărguinţa cu care el lucra. Dar acesta nu-i dădea nici o atenţie. Era foarte supărat, sau, mă rog, voia să pară aşa, in scopuri strict educative, deoarece ursuleţul nu era la prima lui abatere. Oricum, sfărşitul grădiniţei n-a fost tocmai fericit.
Intr-o zi, Grădina Zoologică din Bucureşti primi un memoriu din Vintileasa-Sat, semnat Mai mulţi cetăţeni devotaţi naturii ţării noastre dragi, in care se arăta, cu lux de amănunte, că numitul Toader Moise, paznic la făneţele GAC-ului "Drumul socialismului" din Vintileasa, chinuie bieţii ursuleţi, ii exploatează, punăndu-i să-i scoată bocancii sau trimiţăndu-le după ţigări tocmai in sat. Şi-ţi venea să le plăngi de milă - continua Memoriul, pe marginea colii A4, deoarece autorului i se terminase hărtia - văzăndu-i cum aşteaptă la rănd la bufetul satului, in fumul de ţigări şi in mirosul de alcool, repeziţi de gestionarul Vasile Carabă, care ii şi inşeală uneori, zicănd că n-are să le dea rest la doi lei. Urmare a acestui memoriu, intr-o zi, spre sfărşitul verii, se infăţişă la coliba lui Toader Moise un contabil al Grădinii Zoologice Bucureşti, care inventarie ursuleţii, ii pipăi pe o parte şi pe alta, să verifice dacă sunt intregi, şi, făcănd un proces verbal, i-l dădu lui Toader Moise, să semneze de primire. Din acest moment - declară contabilul rupănd grijuliu copia procesului verbal şi inmănăndu-i-o lui Toader Moise - ursuleţii sunt proprietatea Grădinii Zoologice Bucureşti şi, deci, proprietatea statului. Orice stricăciune le vei face sunt daune aduse proprietăţii socialiste şi se pedepseşte ca atare. De asemenea, orice lipsă la inventar va fi declarată delapidare, şi cred că ştii ce inseamnă, la un proces, delapidare.
Lucrurile nu rămaseră aici insă. Peste citeva zile, se prezentă la colibă, un alt trimis al Grădinii Zoologice Bucureşti: un tănăr slab, deşirat, in tenişi albaştri şi cu priviri spălăcite. Se recomandă cercetător ştiinţific principal şi spuse că avea sarcina să-l inveţe pe Toader Moise citeva noţiuni de zoologie a urşilor, care-l vor ajuta in munca sa de paznic şi ingrijitor al secţiei Vintileasa Sat a Grădinii Zoologice Bucureşti. Ocupat cu astfel de lecţii, năucit de cele intimplate, Toader Moise adormi in post intr-o noapte şi, prinzăndu-l o echipă a Miliţiei, care făcea un raid total pe la toţi paznicii din zonă, fu imediat dat afară. Rămaşi singuri, ursuleţii deschiseră portiţa cu laba şi dispărură in pădure.
Abia peste ciţiva ani, după apariţia unui reportaj in ziarul judeţean, se descoperi că Toader Moise, paznicul făneţelor GAC din Măgură, avea, la punctul numit Secătura, o grădiniţă de urşi. Cum avea să descrie ziarul judeţean, la grădiniţa respectivă, de fapt, o imprejmuire din lemne de stejar, de vreo 300 de metri pătraţi, intr-o poiană nu departe de schit, erau aduşi ursuleţii rătăciţi de bărlog prin munţi. Ziua, cind avea liber, pentru că făneţele trebuiau păzite mai ales noaptea, Toader Moise se ocupa de grădiniţa sa care număra, la acel moment, cinci pui de urs. Aici, cum se nota in reportajul respectiv, nu fără duioşie, ursuleţii erau invăţaţi, inainte de a li se da drumul in pădure, să se poarte frumos intre ei, să nu se zgărăie şi să nu se muşte, ba mai mult, să se intrajutoreze reciproc, in spiritul solidarităţii de pădure.
După-amiaza de vară, spre sfirşitul zilei, cind căldura işi pierde puterea şi nu mai rămine peste copaci şi case şi grădini decit lumina pură, ca laptele de var, Toader Moise şedea lungit in faţa colibei sale, cu miinile sub cap şi cu tălpile bocancilor săi soldăţeşti indreptaţi către Sfăntul Soare. Era in jur, o linişte căt lumea, şi-n golul ei imens sunau din plin, cărnoase, zvonurile pădurii: cărăitul unei păsări, un bocănit ritmic de ciocănitoare, cineva dădea cu toporul intr-un lemn şi lemnul suna. Alături, băzăia muzica populară intrepretată la acordeon, dintr-un tranzistor cu două unde şi baterii de lanternă legate de carcasă, pe dinafară, cu o bucată de batistă ruptă, de părea că aparatul suferă de gălci. Fără să se ridice şi fără să-şi scoată ţigara din gură, Toader Moise striga pe unul dintre ursuleţi şi acela imediat işi intrerupea joaca (se rotogoleau unii pe alţii), se scutura de scaieţi şi de fire de iarbă şi, deschizănd cu laba portiţa ţarcului, se prezenta la Toader Moise. - Auzi! zicea Toader Moise, cu ţigara in colţul gurii, cum văzuse el că stau bandiţii in filme, şi continuănd să privească in albastrul cerului de vară, ia spune-mi, de ce l-ai imbrăncit azi dimineaţă, pe colegul tău, Corcovan? - Aud! făcea Toader Moise strămbăndu-se, ducăndu-şi măna pălnie la ureche, deşi n-avea nimic de auzit. Ursuleţul se muta de pe un picior pe altul, in timp ce tovarăşii lui din ţarc, intrerupăndu-şi joaca, veniseră cu toţii la gard, şi spănzuraţi pe labele dinainte, urmăreau gravi scena. - Uite ce e, zicea intr-un tirziu Toader Moise, ridicăndu-se in capul oaselor şi făcănd mai mic volumul tranzistorului, dacă mai aud cumva vreo chestie asemănătoare, n-o să-ţi fie de loc bine, fii sigur. - Zece flotări! arunca el in treacăt, şi se lungea la loc, cu miinile sub cap şi cu tălpile bocancilor soldăţeşti indreptate spre Sfăntul Soare. Alături, găfăind, transpirat, ursuleţul făcea cele zece flotări. Era tot numai o răvnă. Şi din cănd in cănd căta la Toader Moise, doar-doar acesta ii va zămbi mulţumit de sărguinţa cu care el lucra. Dar acesta nu-i dădea nici o atenţie. Era foarte supărat, sau, mă rog, voia să pară aşa, in scopuri strict educative, deoarece ursuleţul nu era la prima lui abatere. Oricum, sfărşitul grădiniţei n-a fost tocmai fericit.
Intr-o zi, Grădina Zoologică din Bucureşti primi un memoriu din Vintileasa-Sat, semnat Mai mulţi cetăţeni devotaţi naturii ţării noastre dragi, in care se arăta, cu lux de amănunte, că numitul Toader Moise, paznic la făneţele GAC-ului "Drumul socialismului" din Vintileasa, chinuie bieţii ursuleţi, ii exploatează, punăndu-i să-i scoată bocancii sau trimiţăndu-le după ţigări tocmai in sat. Şi-ţi venea să le plăngi de milă - continua Memoriul, pe marginea colii A4, deoarece autorului i se terminase hărtia - văzăndu-i cum aşteaptă la rănd la bufetul satului, in fumul de ţigări şi in mirosul de alcool, repeziţi de gestionarul Vasile Carabă, care ii şi inşeală uneori, zicănd că n-are să le dea rest la doi lei. Urmare a acestui memoriu, intr-o zi, spre sfărşitul verii, se infăţişă la coliba lui Toader Moise un contabil al Grădinii Zoologice Bucureşti, care inventarie ursuleţii, ii pipăi pe o parte şi pe alta, să verifice dacă sunt intregi, şi, făcănd un proces verbal, i-l dădu lui Toader Moise, să semneze de primire. Din acest moment - declară contabilul rupănd grijuliu copia procesului verbal şi inmănăndu-i-o lui Toader Moise - ursuleţii sunt proprietatea Grădinii Zoologice Bucureşti şi, deci, proprietatea statului. Orice stricăciune le vei face sunt daune aduse proprietăţii socialiste şi se pedepseşte ca atare. De asemenea, orice lipsă la inventar va fi declarată delapidare, şi cred că ştii ce inseamnă, la un proces, delapidare.
Lucrurile nu rămaseră aici insă. Peste citeva zile, se prezentă la colibă, un alt trimis al Grădinii Zoologice Bucureşti: un tănăr slab, deşirat, in tenişi albaştri şi cu priviri spălăcite. Se recomandă cercetător ştiinţific principal şi spuse că avea sarcina să-l inveţe pe Toader Moise citeva noţiuni de zoologie a urşilor, care-l vor ajuta in munca sa de paznic şi ingrijitor al secţiei Vintileasa Sat a Grădinii Zoologice Bucureşti. Ocupat cu astfel de lecţii, năucit de cele intimplate, Toader Moise adormi in post intr-o noapte şi, prinzăndu-l o echipă a Miliţiei, care făcea un raid total pe la toţi paznicii din zonă, fu imediat dat afară. Rămaşi singuri, ursuleţii deschiseră portiţa cu laba şi dispărură in pădure.
Citește pe Antena3.ro
