Haiti nu este o ţară solitară

de Ban Ki-moon
 
Dezastrul din Haiti ne demonstrează încă o dată ceea ce noi, oamenii, am ştiut dintodeauna: chiar şi în miezul celei mai grave catastrofe există speranţă.
 
Am văzut acest lucru cu ochii mei săptămâna trecută în Port-au-Prince. Naţiunile Unite au suferit prima pierdere importantă din istorie. Sediul central din capitala haitiană a ajuns să fie un morman de oţel şi beton sfărâmat. Cum ar fi putut supravieţui cineva? Şi totuşi, la doar câteva momente după ce am plecat cu inima zdrobită, echipele de salvare au scos la suprafaţă un supravieţuitor, după 5 zile de stat sub dărâmături, fără apă sau hrană. Mă gândesc la acest lucru ca la un miracol, un semn că nu trebuie să ne pierdem speranţa.
 
Dezastre precum cel din Haiti ne amintesc de fragilitatea vieţii, dar ne şi confirma puterea cu care am fost înzestraţi. Am văzut imagini terifiante la televizor: clădiri dărâmate, cadavre pe străzi, oameni în nevoie disperată de mâncare, apă şi adăpost. Am văzut şi mai multe mergând prin oraşul îndurerat. Am mai văzut însă şi altceva - o remarcabilă exprimare a spiritului uman, oameni afectaţi de cele mai grele nenorociri dând dovada de un optimism extraordinar.

În timpul scurtei mele vizite m-am întâlnit cu mulţi oameni obişnuiţi. În apropierea palatului prezidenţial, un grup de tineri mi-a spus că vor să ajute la reconstruirea statului Haiti. În pofida crizei actuale, spera la un loc de muncă şi la un viitor învăluit în demnitate. De-a lungul străzilor, am întâlnit o tânără mamă alături de copiii ei, ce locuiau într-un cort dintr-un parc public, abia ajungându-le hrana. Sunt mii de astfel de oameni care îndură cu răbdare greutăţile şi care se ajută cum pot unul pe celălalt. Femeia aceasta avea o infimă speranţă că ajutoarele vor veni, credinţa împărtăşită şi de ceilalti.

Pentru cei care au pierdut tot, ajutorul nu ajunge suficient de repede. Dar el soseşte, chiar în cantităţi impresionante, în pofida dificultăţilor logistice într-un oraş ale cărui servicii şi infrastructură au dispărut. Din dimineaţa zilei de 18 ianuarie, mai mult de 40 de echipe de salvare şi recuperare, cu un personal ce depăşeşte 1.700 de persoane, au continuat căutarile. Proviziile de apă sunt în creştere; corturile şi adăposturile temporare ajung în număr mare. Spitale ce au fost grav avariate au început să funcţioneze din nou cu ajutorul echipelor medicale internaţionale. Între timp, Programul Alimentar Mondial colaborează cu armata SUA pentru a distribui raţia zilnică de mâncare la aproape 200.000 de persoane. Agenţia se aşteaptă să ajungă la un milion de oameni în săptămânile următoare.
 
Am asistat la o mobilizare spectaculoasă a ajutorului internaţional, proporţională cu dimensiunile dezastrului existent. Fiecare naţiune, fiecare organizaţie internaţională de ajutorare s-au mobilizat pentru a sprijini Haiti. Datoria noastră este să îndreptăm această asistenţă în direcţia care trebuie. Trebuie să ne asigurăm că ajutorul nostru ajunge cât mai repede cu puţinţă la oamenii care au nevoie de el. Nu putem lăsa alimentele să stea în depozite. Nu mai avem timp de pierdut, nici bani de risipit. Acest lucru cere o coordonare fermă şi eficientă.
 
Activitatea critică a început încă din prima, zi, atât în cadrul Naţiunilor Unite şi a agenţiilor de ajutorare internaţionale, cât şi în cazul unor jucători cheie - Naţiunile Unite lucrând îndeaproape cu SUA şi state din Europa, America Latină şi din alte zone pentru a identifica nevoile umanitare cele mai arzătoare şi a trimite tot ceea ce este necesar. Nevoile trebuie clasificate în grupe bine definite, astfel încât eforturile diferitelor organizaţii să se completeze reciproc.
 
Nevoile urgente ale momentului vor conduce procesul de planificare. Nu este prea devreme să începem să ne gandim la ziua de mâine, un punct pe care preşedintele Rene Preval l-a ridicat la întâlnirea noastră. Deşi aflată într-o stare cumplită de sărăcie, Haiti începuse să facă progrese. Beneficia de o nouă stabilitate, investitorii se reîntorseseră. Nu va dura mult până când aceasta ţară va fi reconstruită şi va redeveni ceea ce a fost. Trebuie să ajutam Haiti, să lucram în strânsă colaborare cu guvernul, astfel încât banii investiţi şi ajutoarele să aibă un beneficiu de lungă durată, să creeze locuri de muncă şi să elibereze Haiti de dependenţa ajutorului internaţional.
 
Întrucât timpul ne presează să ajutăm Haiti cât mai repede cu putinţă, să păstram în minte imaginea de ansamblu. Acesta a fost mesajul, clar şi răspicat, pe care l-am primit de la oamenii de pe strazile din Port-au-Prince: au cerut locuri de muncă, demnitate şi un viitor mai bun. Aceasta este speranţa tuturor celor săraci de pe aceasta planetă, indiferent de colţul de lume în care locuiesc. Făcând ceea ce trebuie pentru Haiti, la momentul potrivit, transmitem un mesaj puternic şi învăluit în speranţă.

Ban Ki-moon este secretarul general al Naţiunilor Unite